Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” reintră oficial în cursa pentru includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO

Institutul Național al Patrimoniului întocmeşte un nou dosar pentru includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO a Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu. În ceea ce priveşte dosarul anterior, acesta a fost retras de România în anul 2015, ca urmare a recomandării de neînscriere venită din partea ICOMOS (International Council of Monuments and Sites). Deşi realizat iniţial în limba franceză, dosarul a fost ulterior tradus integral în limba engleză pentru a permite evaluarea sa de către experți internaționali dintr-o plajă profesională și regională mai largă (majoritar de limbă engleză), mai utilă pentru o evaluare cât mai obiectivă. Redactarea noului format pentru Lista indicativă în conformitate cu cerințele UNESCO a fost definitivată de INP, cu asistența de specialitate a expertului internaţional Barry Gamble.

În cadrul acestui nou demers, a fost achiziționat şi domeniul web brancusi.world care urmează să găzduiască site-ul dedicat nominalizării, aflat în construcție, iar ansamblul a fost promovat în revista de largă circulație internațională World Heritage / Patrimoine Mondial, numărul din iulie 2017, ce a fost distribuit la reuniunea Comitetului Patrimoniului Mondial de la Cracovia. S-au făcut de asemena consultări cu experții Centrului Patrimoniului Mondial UNESCO și cu ICOMOS Internațional pentru clarificarea aspectelor care au dus la recomandarea de neînscriere din 2015.

De altfel, INP va semna un acord de cooperare privind refacerea dosarului de nominalizare a Ansamblului „Calea Eroilor” (dar și de monitorizare permanentă a capodoperei brâncuşiene) cu Primăria Târgu-Jiu și cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică (INOE). Acordul are ca principale teme sprijinirea reciprocă a celor trei instituții prin organizarea în comun de acțiuni de promovare a dosarului în rândul publicului și în mediile științifice (expoziții, publicații, conferințe, colocvii), dar și corelarea și definitivarea proiectelor ce vizează direct ansamblul sculptural sau zona sa de protecție.

Tot în scopul promovării dosarului a avut loc la Târgu-Jiu, în data de 28 iulie a.c. (la Muzeul de Istorie Gorj „Alexandru Ştefulescu”), conferința cu tema „Includerea Ansamblului Monumental ridicat de Constantin Brâncuși la Târgu-Jiu în patrimoniul UNESCO”, la care au participat Ștefan Bâlici (managerul INP), arh. Irina Iamandescu (director al Direcției Patrimoniu Imobil din cadrul INP și secretar al Comitetului Național Român ICOMOS), Iosef Kovacs (Șef Serviciu Patrimoniu Mondial) și Barry Gamble (coordonator al dosarului respectiv, expert internațional din Marea Britanie în patrimoniul mondial).

Noul termenul propus pentru reînaintarea dosarului la Centrul Patrimoniului Mondial al UNESCO, în vederea evaluării sale, este sfârșitul lunii ianuarie 2018, precedat de o depunere preliminară, pentru verificarea conformității, în toamna anului 2017.

Aşa cum explică Ștefan Bâlici, INP este responsabil, în general, de monitorizarea monumentelor și siturilor înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO și, de asemenea, de elaborarea dosarelor de nominalizare a monumentelor și siturilor României pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial. Practic, INP este principala instituție publică responsabilă cu gestiunea patrimoniului cultural din România, coordonând şi activitatea de protejare, consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, activitatea de gestiune și punere în valoare a patrimoniului cultural mobil, digital, intangibil și imaterial.

Institutul moşteneşte, printr-o serie întreagă de transformări instituţionale, Comisiunea Monumentelor Istorice (înfiinţată în anul 1892), fiind forma executivă actuală a sistemului public de protecţie a monumentelor istorice (colectivul său este format din aproximativ o sută de persoane). Această nouă formă a institutului provine din comasarea recentă (în ultimii zece ani) a patru instituţii independente care aveau fiecare în gestiune câte un segment al patrimoniului cultural: imobil, imaterial, mobil şi digital şi de protejare a patrimoniului (prin programul naţional de restaurare).

În privinţa Patrimoniului Mondial, INP are atribuţii în pregătirea dosarelor de nominalizare pe care România le propune către UNESCO, în gestionarea monumentelor deja înscrise în Patrimoniul Mondial (participând cu reprezentanţa institutului la comitetele de organizare pentru UNESCO) şi de asemenea în pregătirea listei indicative pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial, un document de planificare pe care-l prevede convenţia şi prin care fiecare stat îşi stabileşte o listă de obiective pe care le consideră suficient de valoroase pentru a fi înscrise în lista Patrimoniului Mondial, pentru care se lucrează pentru elaborarea dosarului.

Toate aceste activităţi reprezintă aspecte privind fabricarea Convenţiei Patrimoniului Mondial care este menită (după cum spune chiar titulatura ei integrală: „Convenţia privind Protejarea Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural”), să protejeze Patrimoniul Mondial. Cuvântul-cheie este „protecţie”, deoarece, în esenţă, este vorba despre o mişcare de protecţie ce a apărut după cel de-al Doilea Război Mondial (ca urmare a distrugerilor uriaşe pe care patrimoniul le-a suferit în timpul conflagraţiei) ce a căpătat o dimensiune internaţională, stimulată cumva de proiecte de dezvoltare economică de mare anvergură.

Cel mai important moment a fost construirea barajului de la Aswuan din Egipt, în anul 1959, când temple de mare importanţă moştenite de la grandioasa civilizaţie egipteană erau ameninţate cu dispariţia. Atunci a fost de fapt şi primul moment când comunitatea internaţională sub coordonare UNESCO s-a mobilizat pentru a salva un obiectiv de patrimoniu ameninţat într-o ţară. Ca urmare, peste 50 de ţări au contribuit atunci financiar şi cu experţi la mutarea a două dintre principalele temple din zona respectivă. Acesta a fost punctul de declanşare în ceea ce priveşte elaborarea unei convenţii care să asigure această cooperare internaţională, menită să protejeze şi să salveze patrimoniul (înţeles ca patrimoniul întregii umanităţi şi nu numai al unei ţări sau al unei comunităţi). În cele din urmă, convenţia a fost elaborată, încheiată şi adoptată de ONU în anul 1972.

Convenţia stabileşte că fiecare stat membru se angajează să identifice în teritoriul propriu acele obiective culturale şi naturale ce pot fi considerate de valoare universală şi apoi să le propună pentru înscrierea în acest registru care este Lista Patrimoniului Mondial. Este vorba despre un angajament permanent de a face această inventariere şi cercetare în vederea identificării celor mai valoroase obiective culturale şi naţionale. Fiecare stat membru se angajează să-şi creeze în teritoriul propriu sisteme legale, instituţionale, administrative şi financiare pentru a asigura protejarea patrimoniului şi să instituie prin convenţie un sistem internaţional de ocrotire a patrimoniului (care ajunge să fie recunoscut ca patrimoniu universal). În spiritul convenţiei, prin termenul de „ocrotire” se înţelege stabilirea unui sistem de cooperare şi asistenţă internaţională.

Fiecare stat îşi păstrează suveranitatea şi acţionează în baza propriului sistem legislativ şi administrativ pentru a proteja patrimoniul de pe teritoriul său, iar această dimensiune internaţională se instituie la nivelul cooperării şi asistenţei. În scopul oferirii unei asistenţe internaţionale, prin convenţie s-a înfiinţat şi un Fond al Patrimoniului Mondial la care cotizează toate statele membre, prin care se finanţează în special misiuni de pregătire, de instruire a personalului şi de asigurare a capacităţii tehnice de protejare în statele care au nevoie de această asistenţă.

România a ratificat convenţia în anul 1990 şi are actualmente opt obiective care au fost înscrise în lista patrimoniului mondial, majoritatea fiind obiective sau proprietăţi seriale (formate din mai multe componente), aşa cum ar fi bisericile cu picturi exterioare din Moldova, cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, bisericile de lemn din Maramureş, bisericile fortificate din Transilvania şi centrul istoric al Sighişoarei. La acestea se adaugă Mânăstirea Hurezi şi două proprietăţi naturale: Delta Dunării şi pădurile virgine de fag din Munţii Carpaţi (pe tot traseul european al acestui lanţ muntos, din care România deţine cea mai mare suprafaţă cu astfel de pădure).

Lista indicativă este foarte importantă pentru că este gândită prin convenţie ca un instrument de planificare. Ea trebuie revizuită conform normelor de aplicare a convenţiei, o dată la zece ani. Din păcate, lista României datează din anul 1991 (adică imediat după ratificarea convenţiei) şi nu s-a făcut niciodată până acum o abordare sistematică a acestei probleme. INP a încheiat procesul tehnic de revizuire (care a început de anul trecut), urmând ca în curând să se ia şi o decizie administrativă în acest sens.

Lista indicativă a INP cuprindea, până de curând, obiective tradiţionale pentru ceea ce însemna viziunea despre patrimoniu, adică în principal construcţii monumentale excepţionale prin valenţele lor artistice şi arhitecturale. Recent însă, Convenţia Patrimoniului a schimbat cumva centrele de interes. S-a constatat că în primele decenii de existenţă ale convenţiei, ţările care aveau capacitate financiară si administrativă mare au propus foarte multe obiective oarecum similare, de tipul castelelor, oraşelor medievale, bisericilor etc. Adică obiective monumentale remarcabile pentru arta şi arhitectura ce ţin mai degrabă de civilizaţia europeană.

Constatând acest dezechilibru geografic, teritorial şi tipologic, UNESCO a făcut o analiză şi a propus o strategie pentru echilibrarea listei Patrimoniului Mondial. A propus mai exact o serie de măsuri, printre care se numără echilibrarea tipologică, pentru a nu avea numai aceste categorii care sunt mai curând reprezentative pentru înţelegerea tradiţională a patrimoniului. Or, înţelegerea actuală presupune şi o extindere a domeniului de interes. De mai multă vreme se consideră, de exemplu, că intră în patrimoniu şi categoria patrimoniului industrial, arhitectura vernaculară, peisajul natural şi peisajul cultural (teritoriu care poartă amprenta unor interacţiuni semnificative din punct de vedere cultural între om şi mediul său de existenţă).

Aşadar s-a produs o echilibrare prin introducerea unor tipuri de monumente noi şi din această perspectivă dosarul pentru nominalizarea Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” în Patrimoniul Mondial UNESCO este un dosar care se înscrie în strategia UNESCO, reprezentând o categorie complet aparte de locuri memoriale şi monumentale care este puţin reprezentată în lista Patrimoniul Mondial, aspect ce este aşadar în avantajul demersuluiu respectiv.

Ștefan Bâlici s-a arătat optimist în ceea ce priveşte succesul dosarului respectiv, aşa cum reiese din declaraţia sa: „Opera lui Brâncuși este bine-cunoscută pe plan internațional, prin sculpturile prezente în cele mai renumite muzee ale lumii, pe când lucrările de tip monumental, cum este complexul de la Târgu-Jiu, sunt prea puțin cunoscute. Susțin acest demers și cred în succesul lui”.

Sorin Buliga

Mergi Sus