Iubitori de Brâncuşi

Ion Pogorilovschi – o viață dedicată lui Brâncuși

Ion Pogorilovschi (18 februarie 1938, Rădăuți-Prut – 6 iulie 2009, București) a fost, incontestabil, cel mai important filosof al creației brâncușiene. Acum, la 80 de ani de la nașterea sa, se cuvine să facem o scurtă retrospectivă asupra vieții și operei sale care, prin puterea lor exemplară, credem că sunt susceptibile de a da un imbold continuării cercetării în exegeza brâncușiană. Continuare »

„La Mulţi ani”, Sorana Georgescu-Gorjan!

Un deceniu fără Barbu Brezianu

Se împlinesc, pe 14 ianuarie 2018, zece ani de când istoricul și criticul de artă, dar în egală măsură scriitorul și publicistul Barbu Brezianu, a părăsit fizic spațiul cultural al României. În cei aproape 99 de ani de viață, Barbu Brezianu a trăit istoria țării sale cu toate zbuciumările și convulsiile sociale, a cunoscut oameni remarcabili și s-a format în preajma unor titani ai culturii române. În ceea ce privește contribuția sa la cunoașterea operei și vieții lui Constantin Brâncuși, este suficient să menționăm doar monografia „Brâncuși în România”, prima de acest fel care a inventariat lucrările din țară ale marelui sculptor, dar și reperele biografice, cu plecările și călătoriile artistului, cu expozițiile și numeroasele întâlniri pe care acesta le-a avut cu artiști celebri ai vremii sale.

Barbu Brezianu s-a născut pe 18 martie 1909 la București, unde a parcurs clasele primare și a absolvit Liceul „Spiru Haret”. Într-un interviu publicat în revista „Formula AS” la împlinirea vîrstei de 90 de ani (nr. 9/1999), își aducea aminte de profesorul său de matematică, Dan Barbilian, alias poetul Ion Barbu. Acesta, văzând că tinerii de la secția umană a liceului nu au nicio legătură cu matematica, dar scoteau o revistă de literatură foarte bună, „Vlăstarul”, a renunțat la programa școlară și le-a propus o altfel de oră de curs: „Barbilian a citit Vlăstarul și a văzut că «troglodiții» sînt preocupați de literatură. La ora următoare, a venit în clasă și ne-a spus: «Uite cum o să facem: n-o să vă mai predau matematică, vă dau la fiecare o problemă să o învățați pe dinafară, ca un papagal, pentru examen, iar la ore o să ne ocupăm de poezie. Ați citit ceva de Edgar Poe? Dar de Mallarmé ați auzit?» și a început să scoată din servietă volumele, că venise pregătit, și să ne citească, și să ne explice. De atunci încolo, orele cu el au fost extraordinare. De-abia le așteptam. Citeam și comentam pe Rimbaud, Lautréamont, Valéry… eram vrăjiți de acest cenaclu improvizat…”.

Continuare »

Avatarurile Cumințeniei pământului

În atelierul brâncușian reconstituit lângă Centrul Georges Pompidou, într-un colț din prima sală, lângă grupul diverselor variante ale Sărutului, se află un soclu-stelă din calcar pe care poate fi admirată fotografia Cumințeniei pământului, fixată sub sticlă.

Din volumul LAtelier Brancusi, publicat în 1997, aflăm la p. 167 că fotografia respectivă a fost făcută chiar de artist și poartă numărul de inventar Ph. 202 / AM 4002-379. Imaginea sălii cu soclul-stelă apare la p. 98. Continuare »

Brâncuși și reclama CEC

constantin-brancusi-fotoAm văzut recent o reclamă CEC Bank în care bine cunoscutul autoportret fotografic al lui Constantin Brâncuși din 1934, supus unui trucaj electronic, își mișcă buzele, rostind cu glas tare anumite afirmații. Se știe însă că Brâncuși nu a fost înregistrat niciodată vorbind. Continuare »

Brâncuși și șurubul de teasc

La 30 noiembrie 2010, Galeria Artcurial din Paris a găzduit o licitație mai specială – obiecte din fondul Brâncuși, provenite din colecția legatarilor săi universali, Alexandru Istrati și Natalia Dumitrescu.

S-au licitat obiecte făurite sau doar transformate de sculptor, pentru uzul celor doi pictori care i-au stat alături în ultimul său deceniu de viață, câteva sculpturi dăruite acestora și câteva obiecte personale ale artistului. Continuare »

BARBU BREZIANU – TINEREȚE ȘI PRIETENIE FĂRĂ DE SFÂRȘIT

Au trecut 5 ani de când ne-am despărțit de Barbu Brezianu. Ne-au rămas amintirile…

Barbu Brezianu a venit pe lume în București, la 18 martie 1909. Încă de la naștere s-a pătruns de duhul anotimpului ce înnoiește firea, simbol al veșnicei tinereți, și timp de nouăzeci și nouă de primăveri și-a păstrat neschimbată tinerețea sufletului. Secretul neobișnuitei tinereți a domnului Brezianu, care i-a marcat întreaga existență, a fost extraordinara sa deschidere față de nou, frumos, interesant, precum și minunatul cult purtat prieteniei.

Mărturisea: „Eu cred că trăim numai în prietenie. Dușmănia este ceva care te cufundă, te desparte, te rupe.”

Se socotea cu smerenie „supraviețuitor umil al unei mari generații”. Considera că: „Bunul Dumnezeu a vrut ca eu să trăiesc să fac mărturie despre această adevărată pleiadă a culturii române.”

În Jurnalul său, Monica Lovinescu observa cât era de „bun și deschis spre prieteni și spre întreaga omenire”, încât purta „fericirea cu el”.

Pe un exemplar din Kalokagathon, la 1 martie 1946, Petru Comarnescu îi scrie o dedicație lui Barbu Brezianu, „a cărui prietenie nu s-a desmințit niciodată, al cărui spirit de dreptate e mereu viu, a cărui dragoste de artă e mereu fidelă, credincios sie însuși, valorilor, prietenilor”.

În 1999, Barbu Cioculescu îl descria ca „vioi și totdeauna zâmbitor, etern adolescent căruia anii nu i-au putut face altceva decât să-i acopere cu zăpadă bogatul păr”, iar Dan Grigorescu releva în surâsul și amabilitatea domnului Brezianu „o imensă bunăvoință față de oameni și o încredere nelimitată în bunele lor intenții”. George Arion îi definea viața ca fiind trăită „sub semnul delicateței, al tandreței, al cordialității’. Continuare »

CONSTANTIN ZĂRNESCU LA CEAS ANIVERSAR

Brâncuşolog renumit, s-a născut la 24 martie 1949, în localitatea Zărneşti din judeţul Vâlcea. Şi-a făcut studiile liceale la Horezu, în Vâlcea, după care a urmat studiile universitare la Cluj. Începând cu 1972 a lucrat la redacţia revistei culturale clujene Tribuna, la care debutase ca student în 1971. Colaborează la mai multe periodice. O mare parte a scrierilor sale este dedicată analizei operei lui Constantin Brâncuşi, în special culegerii şi popularizării aforismelor acestuia. Dintre lucrările care l-au consacrat, amintim :

1980 – Aforismele şi textele lui Brancusi
2001 – Brâncuşi, cioplitorul în duh, antologie de texte pentru elevi şi adolescenţi
2001 – Brâncuşi şi Transilvania
2001 – Brancuşi şi civilizaţia imaginii

În 1997 Prefectura judeţului Cluj i-a decernat premiul pentru întreaga activitate brâncuşiologică.

Alte lucrări apărute:

1974 – Clodi primus, roman. Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1975)
1979 – Meda, mireasa lumii, roman
1981 – Regina Iocasta, dramă
1983 – Queen Jocasta, La Reine Jocaste, Königin Jokaste, ţarina Yokasta, versiuni ale Reginei Iocasta în limbile engleză, franceză, germană, rusă
1984 – Teii înfloresc pentru Irina, roman foileton
1986 – Ieşirea la mare, roman
1993 – Aforismoj kaj tekstoj de Constantin Brâncuşi, Aforismele şi textele lui Brâncuşi în versiune esperanto
2002 – Principele Dracula, Doctor Faustus şi Machiavelli
2002 – Dracula în Carpaţi, libreto pentru o operă dramatică în trei acte
2003 – La reine Jocaste, Regina Iocasta în versiune franceză
2004 – Patimile lui Dracula, vol. I

Constantin Antonovici (18 februarie 1911 – 5 februarie 2002)

Unul dintre cei mai importanţi discipoli ai lui Constantin Brâncuşi s-a născut în judeţul Neamţ, la 18 februarie 1911. Constantin Bucătaru Antonovici a urmat o carieră strălucită de sculptor în Europa şi Statele Unite ale Americii. Dintre toţi artiştii care au lucrat cu Brâncuşi, a fost singurul posesor al unui certificat de recomandare semnat de acesta.
Constantin Antonovici a absolvit Academia de Arte Frumoase din Iaşi în anul 1939, apoi a studiat trei ani (1942 – 1945) la Academia de Arte Frumoase din Viena, după care încă doi ani în Tirol. La Paris ajunge în anul 1947, unde îl cunoaşte pe Brâncuşi, alături de care lucrează timp de patru ani.
Motivul central al operei lui Antonovici a fost bufniţa, pe care a reprezentat-o în diferite înfăţişări şi ipostaze.
Din 1953 a activat într-un studio aflat la subsolul catedralei newyorkeze St. John The Divine. Constantin Antonovici a participat la numeroase expoziţii şi a câştigat competiţii de sculptură în Canada, Austria, Franţa, Italia, România şi Statele Unite. Dintre creaţiile sale clasice, amplasate în spaţii publice, trebuie menţionate capacul de marmură de pe cripta episcopului William Manning, o cruce de piatră de doi metri înălţime aflată pe faţada de vest a catedralei de pe Amsterdam Avenue, bustul lui Dwight Eisenhower aflat la Casa Albă.
Fotografiile ne-au fost puse la dispozitie prin amabilitatea d.lui Stephan Benedict, executor testamentar al lui Constantin Antonovici.

Sorana Georgescu-Gorjan – IN MEMORIAM George Radu Bogdan (1920-2011)

În catastiful în care regretatul meu tată, inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan, consemna laconic principalele evenimente ale zilelor, lângă data de duminică 29 ianuarie 1984 notase “La Radu Bogdan, cu Al. Paleologu”. Nu știu cum se va fi desfășurat acea vizită, dar abia acum cei trei se vor putea întâlni din nou în lumea umbrelor. Tata a trecut în rândul drepților  la 5 martie 1985, domnul Paleologu la 2 septembrie 2005, iar recent s-a săvârșit din viață și domnul Bogdan, la 12 august 2011.

Continuare »

SORANA GEORGESCU-GORJAN – IN MEMORIAM PETRE OPREA

La 28 iulie 2011 s-a săvârșit din viață un om deosebit – reputatul critic și istoric de artă Petre Oprea, cercetătorul care a investigat metodic și perseverent mișcarea plastică românească din ultimele două secole. A studiat tot ce era legat de arta noastră, cercetând detalii ignorate de alții, căutând în depozitele de muzee, în colecții, în pagini vechi de ziare, în arhive, de la artiști mărunți până la marii creatori.  

S-a preocupat printre primii de evoluția sculpturii românești în secolele XIX-XX și de prezentarea activității de tinerețe a lui Constantin Brâncuși.

S-a născut la 11 martie 1928, la Merii Petchii, Ilfov. A urmat cursurile Facultății de istorie din București între 1948 și 1952. Din anul III de facultate, a colaborat ca cercetător cu jumătate de normă la Institutul de Istoria Artei al Academiei. După absolvire, a lucrat cinci ani ca redactor la Editura politică, apoi ca inspector la Direcția Muzeelor din Ministerul Învățământului și Culturii (1957-1960). Din februarie 1961 și până la pensionare (1988) a activat în cadrul Muzeului de Artă al României, mai întâi ca muzeograf, apoi ca șef de secție și apoi ca director adjunct. A organizat expoziții, a ținut conferințe, a publicat importante monografii despre artiști români și însemnați colecționari de artă. I-au apărut peste 350 de articole în principalele publicații de artă. După 1989 și-a consemnat amintirile în 10 volume de Jurnal și a sintetizat experiența acumulată în domeniul artei în numeroase alte scrieri.

Continuare »

Mergi Sus