Expoziție Suzana Fântânariu în cadrul „Colocviilor Brâncuşi”



Duminică, 19 februarie (la orele 17,00), va avea loc vernisajul expoziției „Inventar Totemic” al artistului plastic Suzana Fântânariu, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Evenimentul este circumscris manifestării naţionale „Colocviile Brâncuşi” din perioada 17-21 februarie, ocazionată de aniversarea a 141 de ani de la naşterea creatorului sculpturii moderne, ce se va desfăşura la Târgu-Jiu, Craiova şi Bucureşti şi care cuprinde mai multe evenimente tematice: lansări de carte, expoziţii de artă şi documentare, vizite la muzee de artă, sesiune de comunicări şi un spectacol de teatru (organizatorii principali sunt Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, în parteneriat cu numeroase instituţii culturale).

Suzana Fântânariu este artist şi profesor univ. dr. la Facultatea de Arte și Design a Universităţii de Vest din Timişoara, distinsă cu titlul de Doctor Honoris Cauza a Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi. A participat la 300 de expoziții de grup, la numeroase bienale şi trienale internaţionale de gravură (Germania, Elveţia, Italia, Spania, Suedia, Franţa, Turcia, Egipt, India, Japonia, Coreea de Sud, Malaysia, Dubai, Canada) şi are la activ 56 de expoziţii personale în ţară şi străinătate (Italia, Austria, Olanda, Franţa, Ungaria, Japonia). A câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale în perioada 1976 – 2016.

De-a lungul timpului, au apărut mai multe cărţi sub semnătura Suzanei Fântânariu (Spaţiu şi semn – o dialectică a devenirii imaginii între planeitate şi obiect, Xilogravura – matrice stilistică Re-scrieri sau Cronicile vremii, Raster violet) şi s-a scris despre arta sa în numeroase volume (Suzana Fântânariu – Împachetări pentru suflet, Erlebnis Kunst, Gravura în Ţările de Est, Presences de la peinture contemporaine roumaine en France avec “Soleil de l’est”entre 1990-2008 etc.).

Prin întreaga sa operă, participări la numeroase expoziţii în ţară şi străinătate, câştigarea a numeroase premii şi distincţii, activitatea universitară şi publicistică, Suzana Fântânariu a demonstrat cu prisosinţă că „un artist adevărat își slujește, prin opera sa, țara!”. Aşadar, expoziţia unui artist de o asemenea anvergură va reprezenta, indubitabil, un eveniment major în viaţa culturală a oraşului Târgu-Jiu.

Sorin Lory Buliga

Mergi Sus