IN MEMORIAM DUMITRU DABA (4 MARTIE 1940 – 8 IUNIE 2011)

În zorii zilei de 8 iunie a trecut în rândul drepților unul dintre cei mai integri oameni pe care i-am cunoscut, un mare domn al cugetului, Dr ing. Dumitru Daba, gorjean de obârșie după mamă, cel care i-a închinat lui Constantin Brâncuși ani mulți de cercetare, săvârșită cu rigoare și dragoste.

 

Absolventul Facultății de Electrotehnică din Timișoara, devenit peste ani șeful catedrei de electromecanică de la Universitatea Politehnică din Timișoara, s-a apropiat de Brâncuși încă din anii ‘60, după o impresionantă conferință publică ținută de Petru Comarnescu în orașul de pe Bega. A scris importante sinteze critice de re-cunoaștere a vieții și operei lui  Brâncuși, determinat de îngrijorarea față de puțina valorizare, prețuire și înțelegere a artei sculptorului în patria sa. Un prim volum, În căutarea lui Brâncuși, a văzut lumina tiparului la Editura Facla din Timișoara în 1989. O ediție dezvoltată și completată a apărut în 1995 la Editura de Vest din Timișoara, cu titlul Brâncuși. Cartea a oferit o complexă evocare biografică a artistului și   a discutat dilemele receptării sculptorului, văzut ca “luminos simbol modern al spiritualității românești și universale”. Lucrarea a fost premiată de Asociația Internațională a Scriitorilor și Oamenilor de Artă Români LITER-ART XXI. Versiunea franceză a cărții, publicată în 2002 de Editura Orizonturi Universitare cu titlul La vérité Brancusi, a făcut cunoscute opiniile autorului unui public larg. Editura de Vest a publicat în 2006 o ediție adusă la zi în română, Adevărul Brâncuși.

L-am cunoscut pe domnul Daba în februarie 1992, la Târgu-Jiu, cu ocazia primei ediții a simpozionului Brâncușiana. L-am reîntâlnit apoi an după an, la manifestări legate de sărbătorirea lui Brâncuși, la Târgu-Jiu, Tulcea, Timișoara sau București. A inițiat masa rotundă “Constantin Brâncuși, simbol al punții spirituale româno-americane”, în cadrul celui de al XXIII-lea Congres al Academiei româno-americane, de la Târgoviște. De fiecare dată i-am admirat comunicările, riguros argumentate dar totodată pline de sensibilitate. Le-am recitit apoi, ori de câte ori au fost publicate în volume colective (Brâncuși acum, Pași pe nisipul eternității, Actualitatea paradigmei Brâncuși) sau în reviste de cultură (din Târgu-Jiu – Brâncuși, Caietele Columna, Portal-Măiastra, După Brâncuși, Brâncuși-Frontiera clipei, Lumea gorjenească – sau din Timișoara – Orizont, Coloana Infinitului, Invierea, Clio, dar și din SUA – Romanian Roots, Micro-magazin ). O frumoasă prezentare a personalității brâncușologului Dumitru Daba se găsește în volumele semnate de domnul Zenovie Cârlugea, Brâncuși –  azi (2000) și Brâncuși. Orizonturi critice (2006).

Se cuvine relevat faptul că domnul Daba a făcut în permanență propuneri menite să valorifice tezaurul brâncușian din țară, că s-a preocupat de amenajările peisagistice ale ansamblului monumental.  A argumentat apropieri între Brâncuși și alte mari personalități, ca Lucian Blaga, George Enescu, Traian Vuia, Henri Coandă. A evidențiat asemănarea între Brâncuși și Socrate. A oferit o perspectivă inedită asupra coerenței și unității întru autentică modernitate a formelor de cunoaștere științifică și artistică aduse la apogeu în prima jumătate a secolului XX de Brâncuși și Einstein. A scris despre exegeții lui Brâncuși – Ionel Jianu, George Uscătescu – dar și despre constructorul Coloanei, Ștefan Georgescu-Gorjan. A scos în evidență spiritualitatea românească și universală în opera brâncușiană  și a  plasat creația artistică brâncușiană în contextul ideativ-cognitiv al secolului XX. S-a străduit să releve și faptul că artistul a rămas “fiu al bisericii străbune”.

Probleme de sănătate nu ne-au mai permis să ne întâlnim în ultimii ani. Am ținut legătura telefonic și m-am bucurat să aflu vești bune despre frumoasa familie Daba, despre minunata doamnă Rodica, despre copii – Mihaela și Dacian Andone – , despre dragul nepoțel Florinel. Trista veste a pierderii bunului lor soț, tată și bunic m-a îndurerat peste măsură și nu pot decât să le împărtășesc suferința.

Domnul să-l aibă în pază și să-i dea odihnă veșnică, la Masa Marilor Umbre!

SORANA GEORGESCU GORJAN

1 Comentariu

  1. Gheorghe Samoila
    din: Bucuresti, Romania
    spune:

    Se împlinesc zece ani de când m-am întâlnit pentru prima oară cu domnul Profesor “întru” descoperirea miracolului brâncuşian. Am mai avut câteva întâlniri esenţiale, eu învăţăcel în ale lui Brâncuşi, dânsul maestru, amândoi poposiţi pe tărâmul minunat al lui Brâncuşi dinspre domeniul exact al ingineriei.
    Ce aş putea spune acum, când dânsul s-a dus către alte zări? Că l-am iubit frăţeşte pentru darul său imens? Pentru entuziasmul care i se citea în ochi când vorbea despre Brâncuşi? Pentru vocea sa tremurândă în care desluşeai vibraţiile sufletului, aşa cum puţini pot să o facă?
    Din păcate, distanţa şi mult încurcatele căi ale vieţii ne-au ţinut departe. Ne-am întâlnit de puţine ori, dar pentru mine a fost cât pentru o viaţă. Ca să spun acum că mă doare plecarea sa, precum plecarea unui frate. Şi ca să mă întreb totodată până unde pot să meargă nedreptăţile vieţii. Căci nu este drept ca un om atât de bogat spiritualiceşte, cât un univers, să plece împuţinându-ne într-atâta. Şi totuşi sensul viului este acelaşi, trecător în lumea asta, către altă lume pe care noi, cei credincioşi, o sperăm mai bună. Aşa că ce îmi rămâne este să cred că trupu-i e aşezat în loc umbros, cu verdeaţă, de unde a plecat orice întristare, durere, sau suspin, iar sufletul zboară liber peste râurile pe care le iubea nespus către bisericuţa din Hobiţa şi către minunile brâncuşiene de la Târgu Jiu, pentru a urca pe coloana fără sfârşit a pomenirii veşnice către locul celor buni alături de înainte plecaţii săi prieteni ca să vegheze asupra celor mult iubiţi rămaşi acasă.
    Aşa să îl odihnească Dumnezeu, iar pe noi să ne înzilească să îl pomenim.
    Gheorghe Samoilă

Mergi Sus