In memoriam Nina Stănculescu

Duminică, 31 ianuarie 2016, este ziua în care ne-a părăsit Nina Stănculescu, o mare doamnă a brâncuşiologiei româneşti. Nu a fost doar o excepţională cunoscătoare a operei lui Constantin Brâncuşi, dar şi o mare erudită, un creştin adevărat şi un om cu suflet mare. Observaţiile sale de mare subtilitate asupra vieţii şi operei lui Brâncuşi puneau adesea în evidenţă trăsăturile religioase ale acestora, ca influenţe perene ale monahismului de la Mănăstirea Tismana asupra marelui artist român. Această legătură strânsă între mesajul brâncuşian şi spiritualitatea creştin-ortodoxă a fost ignorată, în general, în numeroasele studii de exegeză brâncuşiană.

Nina Stănculescu (născută la 4 martie 1928, în Bucureşti) a fost fiica arhitectului şi profesorului universitar Florea Stănculescu. A absolvit Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti (1946), urmând apoi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie (1946-1950); lucrarea de licenţă Concepţiile estetice ale paşoptiştilor a susţinut-o în 1957. A frecventat, în aceeaşi perioadă, şi cursurile Institutului de Teologie, pe care le-a finalizat în anul 1956. A susţinut, în cadrul Universităţii din Bucureşti, teza de doctorat în filosofie Conceptul de natură în arta modernă (1974), din această perioadă debutând şi cercetările sale legate de Brâncuşi şi de arta extrem-orientală. A urmat şi cursurile Facultăţii de Teatru (regie scenică), de unde va fi exmatriculată pe motive politice.

În perioada 1964-1984, Nina Stănculescu a fost redactor la Editura Meridiane (urmaşă a celebrei Edituri a Fundaţiilor Regale) unde a lucrat cu Petru Comarnescu, de care a fost puternic influenţată. Aici, activitatea ei s-a concentrat mai ales asupra istoriei şi picturii universale, domeniu în care a realizat mai multe albume de reproduceri, însoţite de aparatul critic specific.

În acest timp publică mai multe din cărţile sale de istorie a artei şi numeroase articole în ziare şi reviste ca Scânteia, Contemporanul, Viaţa românească, Luceafărul, Cronica, Tribuna (semnând uneori şi Nina Stănculescu-Zamfirescu). Este membră a Asociaţiei de Studii Orientale (între anii 1970 şi1989) şi a Asociaţiei de Prietenie România-Japonia.

Nina Stănculescu, dublu licenţiată, în litere şi teologie, a lăsat în urmă o operă de mare valoare. În sfera exegezei brâncuşiene a publicat câteva cărţi de referinţă: Brâncuşi (1981), Izvoare şi cristalizări în opera lui Brâncuşi (1984), Brâncuşi – frumos şi har (1997), Brâncuşi – rugăciune pentru mileniul III (2001)) şi Templul brâncuşian al iubirii (2010). A participat de asemenea la publicarea unor antologii, reeditări sau traduceri pe teme brâncuşiene: Carte de inimă pentru Brâncuşi (1976), Brâncuşi, mit şi metamorfoză în sculptura contemporană (Petru Comarnescu, 1972), Mărturii despre Brâncuşi (Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ionel Jianu, 1997) şi Brâncuşi (D. Lewis, 2001).

Ca o recunoaştere a activităţii sale prestigioase în domeniul studierii şi punerii în valoare a moştenirii Brâncuşi, i s-a acordat Diploma de onoare a Universităţii Cultural-Ştiinţifice din Bucureşti (1987) şi Premiul „Brâncuşi”, oferit de Centrul de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu (2004). A fost nominalizată ca „International Woman of the Millennium” de căre International Biographical Center Cambridge, Anglia 1999.

Ca redactor de carte de artă la Editura Meridiane a îngrijit monografii importante: Gauguin (1969), Hokusai (1971), Pictura chineză clasică (1973), Utamaro (1976), Stampa japoneză în secolul al XVIII-lea (1986).

Talentul, candoarea şi puritatea sa sufletească transpar din volumele sale de povești pentru copii: Cuibul câneparilor (1954, tradus în engleză şi difuzat la BBC), romanul Ionică (1961), culegerea de povestiri Gâze, flori şi mulţi copii (1963), Templul scufundat (1964), Două balade ale vântului de miazăzi (1970), Miraculoasele întâlniri (1973), Poveştile vântului (1979, premiat cu Trofeul Micului Cititor).

  Lansarea cărţii Templul brâncuşian al iubirii (care aşează creaţia lui Brâncuşi atât sub semnul unei continue purificări, cât şi a spiritualităţii Tismanei) la Târgul Anticarilor din Bucureşti (01.10.2010) a fost un adevărat „cântec de lebădă” al Ninei Stănculescu şi, în acelaşi timp, o adevărată sărbătoare a culturii, avându-i ca amfitrioni şi comentatori avizaţi pe criticii şi istoricii de artă Ruxandra Garofeanu şi Pavel Şuşară, poeta Ana Blandiana, scriitorul Romulus Rusan (care a trimis un text de laudatio) şi editoarea şi poeta Doina Uricariu (autoare a prefeţei volumului, ce poartă marca Editurilor „Universalia”). Seara culturală a reunit un mare număr de iubitori de literatură, dar şi admiratori ai marelui Constantin Brâncuşi: Corina şi Horia Andreescu, Madeleine Voicu, Irina Petrescu, Marin Gherasim, Dan Mircea Cipariu.

În ultimii ani ai vieții a frecventat Cenaclul teologic „Euxin” (de pe lângă biserica Pogorârii Sf. Duh) a cărui membră era, în ciuda faptului că se deplasa cu mare greutate, din cauza vârstei şi bolii sale.

Nina Stănculescu a trecut la cele veşnice după mai mulţi ani de suferinţă. Trupul neînsuflețit a fost depus la Capela Cimitirului Bellu Ortodox, unde marți, 2 februarie, a avut loc slujba înmormântării. Dumnezeu s-o odihnească!

Sorin Lory Buliga

Mergi Sus