„Incursiune în memoria pietrei”

Simpozion Internaţional de Sculptură, Târgu-Jiu, 2017

Simpozionul Internaţional de Sculptură din cadrul Atelierelor Brâncuşi, numit în acest an „Incursiune în memoria pietrei”, s-a desfăşurat, conform tradiţiei, în municipiul Târgu-Jiu, în perioada 1 august – 3 septembrie 2017. Organizatorii au fost Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, având ca parteneri Filiala Gorj a Uniunii Artiștilor Plastici din România şi Institutul Cultural Român. Sponsorii au fost firmele „Andezitul SRL” (care a pus la dispoziție blocurile de andezit din care s-au executat lucrările), „Bosch” și „Triton” (care au furnizat, ca și anul trecut, sculele și consumabilele necesare prelucrării pietrei).

Au participat şase artişti plastici profesionişti: Gheorghe Zărnescu, Mihai Ţopescu (România), Colin Figue (Anglia), Rumen Dimitrov (Bulgaria), Shan-Chi Teng (Taiwan) şi Yoshin Ogata (Japonia). Curatorul taberei de sculptură a fost, ca şi în anii trecuţi, sculptorul Vlad Ciobanu, membru al U. A. P. din România. Locul de desfăşurare a simpozionului a fost Centrul multifuncţional Bârseşti.

Spre finalul simpozionului am realizat o serie de interviuri cu sculptorii, încercând ca, în urma dialogurilor cu ei privind arta (şi mai ales arta lor) să devină mai „transparente” semnificaţia lucrărilor (despre care artiştii în general nu prea discută), curentul artistic de la care se revendică (dacă este cazul, pentru că unele lucrări pot fi foarte personale) şi influenţa exercitată de Brâncuşi asupra lor. Am să prezint în cele ce urmează doar răspunsurile artiştilor.

Shan-Chi Teng (Taiwan)

Shan-Chi Teng (Taiwan)

Shan-Chi Teng a realizat lucrarea „Spatial torsion” („Torsiune spaţială”), evident influenţată de coloanele brâncuşiene. Sculptura este alcătuită din două piese: una orizontală, mai puţin lucrată, care joacă în acelaşi timp şi rolul de soclu şi una verticală, pe care sunt reliefate elementele plastice definitorii. Este vorba de romburi şi de striaţii ce sugerează torsiunea şi, totodată, ascensiunea.

„Spatial torsion” („Torsiune spaţială”)

„Spatial torsion” („Torsiune spaţială”)

Artistul a declarat următoarele: „Brâncuşi a sculptat idei. Iar opera lui mi-a dat şi mie idei. Ca dovadă, lucrarea mea conţine romburi, ca şi Coloana fără Sfârşit, dar între ele am realizat striurile (ca nişte spirale) ce sugerează torsiunea şi ridicarea la cer. Prin cele două elemente principale, unul orizontal şi altul vertical, am vrut să sugerez faptul că există o desprindere şi o ridicare din pământ a coloanei (adică a elementului vertical din cel orizontal). De asemenea, am vrut să sugerez şi ivirea unei idei. Astfel, ceea ce am realizat constituie o reinterpretare originală a coloanei lui Brâncuşi. A fost important, pentru mine mai ales, să simbolizez ideea de desprindere din pământ, de torsiune şi ascensiune la cer”.

Rumen Dimitrov (Bulgaria)

Rumen Dimitrov (Bulgaria)

Rumen Dimitrov a realizat lucrarea „Drop for Brâncuși” („Strop pentru Brâncuși”): „Numele lucrării mele sau al acestui proiect este « Drop for Brâncuși », în sensul de «strop de lacrimă». În mod esenţial, proiectul meu constă dintr-un cadru, care poate fi de fapt o poartă, ce face trecerea între două lumi paralele (ca un pod în acelaşi timp), iar ideea este că acest mare strop apare dintr-o lume și intră în cealaltă lume. Deci, am încercat să redau acest moment de factură suprarealistă în acestă lucrare a mea, mai exact apariția unui mare strop în cadrul realităţii. Acest strop de lacrimă curge din cadru în partea de jos și din acest motiv am ales piatra naturală pentru postamentul în care este pus cadrul. De ce « lacrimă pentru Brâncuși » ? Pentru că el a fost un mare artist, iar pentru mine a fost important să realizez un strop de lacrimă în memoria unui om pe care-l iubesc, dar o lacrimă de bucurie, de emoție și de respect. Lucrarea mea nu este figurativă; ea este una suprarealistă, din moment ce-am realizat o poartă și am surprins un moment în care un strop traversează lumile. Unii oameni nu vor înțelege poate semnificaţia adâncă, dar pentru mine cel mai important lucru este poarta prin care se poate trece dintr-o lume în alta ».

„Drop for Brâncu?i” („Strop pentru Brâncu?i”)

„Drop for Brâncu?i” („Strop pentru Brâncu?i”)

Yoshin Ogata (Japonia)

Yoshin Ogata (Japonia)

Yoshin Ogata a creat sculptura „Genesis” („Water”) („Geneză” / „Apă”), care aduce cu simbolul sărutului incizat pe Poarta Sărutului din Târgu-Jiu. Despre artă şi lucrarea sa a spus următoarele: „La început, după ce mi-am finalizat studiile la Academia de Arte Frumoase din Italia, am făcut sculptură figurativă, nu neapărat una de imitaţie, ci tot în sens modern. Apoi am făcut o sculptură apropiată de Brâncuşi, mai simplă şi mai puternică. Am lucrat atât în marmură, cât şi în bronz. L-am descoperit pe Brâncuşi la Tate Galery în Londra, unde sunt câteva lucrări de mici dimensiuni, şi apoi la Paris la Atelierul Brancusi din cadrul Centrului Georges Pompidou. Nu mi-am schimbat modul de a sculpta imediat după aceasta, dar totuşi am început uneori să lucrez în piatră, folosind tăietura directă, ca şi Brâncuşi. Am folosit marmură de Carrara şi am realizat unele forme tradiţionale (folclorice). Încet, încet, de la figurativ am trecut la nonfigurativ, probabil din cauza lui Brâncuşi.

„Genesis” („Water”) („Geneză” / „Apă”)

„Genesis” („Water”) („Geneză” / „Apă”)

Lucrarea mea se numeşte „Genesis” şi se inspiră din mitologia japoneză, despre originea pământului şi a lumii (dar şi în mitologia greacă se vorbeşte despre acelaşi lucru). Nu este o poveste atât despre Dumnezeu, ci mai mult despre omenire. Această naştere a avut loc la început din apă. Dumnezeu a amestecat în apele primordiale cu un băţ şi apoi, când l-a ridicat, de pe el au început să picure stropi care au format apoi pământul şi animalele, plantele etc. Când apele au început să se evapore Dumnezeu s-a dus să locuiască în Cer. Acest strop reprezintă aşadar pentru mine apele originale şi geneza lumii în acelaşi timp. Totul a apărut din apă. Dar apa pentru mine ţine şi de experienţa mea personală, deoarece încă din copilărie am văzut mereu apa, Japonia fiind o insulă. Când aveam 22 de ani am plecat pe mare timp de un an, lucrând ca pescar, doar cu scopul de a obţine bani.

Aş vrea să adaug că nu are importanţă dacă lucrarea este nonfigurativă sau nu, ci mesajul care a fost pus în ea, scopul pentru care a fost făcută. Chiar dacă unii pot să facă această separare figurativ-nonfigurativ, pentru mine lucrarea are de asemenea o « figură », mai exact o figură abstractă. Şi figurativul este ok pentru mine. De fapt toate formele sunt figurative. Până la urmă contează ceea ce am vrut eu să spun ca artist, ideea care conduce la forma lucrării. Stropii care au format lumea au fost nonfigurativi, dar au dus la crearea figurativului, adică a formelor din univers. Aşa că la început a fost nonfigurativul care s-a transformat apoi în figurativ”.

Colin Figue (Anglia)

Colin Figue (Anglia)

Colin Figue a creat sculptura „Form from the Formless” („Homage to Brâncuşi”) („Formă din Inform” / „Omagiu lui Brâncuşi”). A făcut următoarele aprecieri: „Lucrarea mea are conexiuni cu unele lucrări ale lui Brâncuşi, mai ales sub aspect cosmogonic. Pentru mine Brâncuşi a fost dintotdeauna ca un far, ca un punct de referinţă, a avut o mare importanţă prin opera şi filosofia lui. În mijlocul atâtor prostii din jurul nostru şi al unei agitaţii continue el rămâne perfect nemişcat. Când i-am descoperit opera, ca student, a fost o mare inspiraţie pentru mine, mai ales în ceea ce priveşte percepţia lui asupra spaţiului şi timpului, misterul vieţii şi misterul universului. In viaţa mea profesională am intenţionat mereu să exprim minunea universului în care locuim şi a imensităţii lui. Uneori devenim inconştienţi de cât de vast este acest univers pe care-l locuim. Pentru mine este un minunat subiect de a medita asupra misterului şi frumuseţii, a vieţii pe pământ.

„Form from the Formless” („Homage to Brâncuşi”) („Formă din Inform” / „Omagiu lui Brâncuşi”)

„Form from the Formless” („Homage to Brâncuşi”) („Formă din Inform” / „Omagiu lui Brâncuşi”)

Brâncuşi încerca să surprindă, să capteze ideea, spiritul, esenţa şi fundamentul din profunzimea lucrurilor, în simplitatea lor. Acest spirit al lucrurilor eu îl simt uneori, dar din păcate nu pot să-l exprim prin cuvinte. Este ceva ce-l simţi înăuntru, intuitiv, uneori doar pentru un moment; este ca un fel de realizare, ceva ce nu este raţional. Încerc să devin disponibil, deschis, că poate o să am parte de o astfel de experienţă indescriptibilă în atelierul meu. Însă nu ştiu dacă este vorba despre Dumnezeu aici. Eu sunt un credincios, dar nu ştiu sigur ce este în ceea cred. Ceva magnific şi uriaş ce nu poate fi explicat prin cuvinte. Oricum, ceea ce simt în astfel de situaţii este foarte aproape de o experienţă religioasă. Încerc să nu descriu pentru că este foarte dificil să fac asta, dar încerc să relatez ce fac în lucrarea mea. Dar chiar şi pentru o lucrare îmi ia uneori mult timp pentru a-i găsi un titlu.

De obicei am un plan cînd mă apuc de o lucrare, dar în acest caz nu am ştiut cu ce material voi lucra, aşa că am realizat această sculptură într-un mod spontan, mai degrabă rapid (am lucrat-o cu ciocanul, dalta şi polizorul de mână). Forma ei mi-a apărut în minte din momentul în care am văzut aspectul interesant al pietrei ca o pană, indiferent cum aş fi privit-o sau aşezat-o. Nu pot descrie exact cum am făcut-o; ci am lăsat pur şi simplu să se întâmple procesul creaţiei şi am folosit intuiţia, mai mult decât o idee fixă cu care am venit la început. Mai degrabă a fost un răspuns la material Trebuie să am încredere în mine însumi ca să pot să ajung la un rezultat. Ca semnificaţie, ea poate face trimitere la spaţiul cosmic şi la o trăire religioasă în acelaşi timp (deşi nu aş folosi cuvântul « religios », ci mai curând « sacralitate », « respect » sau « reverenţă », pentru că te simţi atât de mic în faţa misterului universului). Aş spune că ea are câte ceva din mai toate curentele de avangardă ale secolului XX sau le conţine pe toate. Este nonfigurativă şi figurativă (mai ales ca « scară figurativă », ca ceva ce simţi că este în legătură cu altceva) în aceeaşi măsură. Lucrarea este ca o formă receptivă. Am admirat mereu lucrările de sculptură precolumbiană din America Centrală şi probabil este cunoscută forma acelei mese sacrificiale unde era pusă inima victimelor, care creează o impresie foarte puternică, de forţă, care sperie.

În ceea ce priveşte operele lui Brâncuşi din parcurile din Târgu-Jiu, ele sunt magnifice şi este minunat să le priveşti, mai ales că eu sunt pentru prima dată aici. Cu toate acestea, ele m-au influenţat în ultimii 50 de ani”.

Gheorghe Zărnescu, (România)

Gheorghe Zărnescu, (România)

Creaţia sculptorului Gheorghe Zărnescu este denumită „Dannymadlen”. El ne-a declarat următoarele: „Pe mine nu numai Brâncuşi m-a influenţat. Aş spune că orice artist mare te influenţează la început, până ajungi la ideile tale, până ajungi să îţi pui întrebări. Şi Brâncuşi te influenţează şi Moore şi artiştii contemporani. Ajungi să îţi pui întrebări şi la un moment dat ajungi la tine, ajungi la propriul tău interes, la propriile tale forme, la propriile tale idei. În momentul în care renunţi la formele carnale, când te duci spre esenţe, acolo te influenţează Brâncuşi, el te învaţă despre esenţa lumii, despre esenţa omului, despre esenţa universului. Evoluţia spirituală a lui Brâncuşi mergea în paralel cu evoluţia lui ca artist. În operele lui el are esenţe nu numai din arta populară; peste arta populară el şi-a pus propria gândire şi propriile esenţe pentru a ajunge la formele sale, aşa cum se văd la Coloană, la Masa Tăcerii şi chiar la Poarta Sărutului. O împărţire în patru, aşa cum sunt la vechile temple. Porţile de intrare la acele temple se împart în patru şi şase. Există nişte măsuri sacre care te pot duce dincolo. Uitându-mă la operele lui, observ că el folosea aceste măsuri, fără ca noi să ne dăm seama. Ele te duc spre transcendent doar dacă-ţi propui să mergi acolo. Fără conştientizarea acestor lucruri nu poţi să treci dincolo. Brâncuşi a rămas solitar în creaţia sa. Din momentul în care pleci pe direcţia lui nu mai eşti tu, eşti mai mult Brâncuşi. Trebuie să găseşti totuşi un drum al tău, dar tot în sensul modernismului. Până şi jucăriile de azi au forme esenţializate. Este ceva care merge în pas cu evoluţia omenirii, totul se duce spre esenţă. Simbolurile vechi se păstrează, nu au cum să nu se continue, pentru că pleacă din aceleaşi măsuri, numai că oamenii le prezintă altfel, dar respectând şi ei aceleaşi măsuri.

„Dannymadlen”

„Dannymadlen”

Lucrarea mea am intitulat-o « Dannymadlen » şi i-am dat numele fostei mele soţii, care era artistă şi folosea nişte forme apropiate de ce face eu aici, aşa cum ar fi crucea. E o lucrare nonfigurativă, dar s-a întâmplat să fie aşa. Ea se suprapune perfect peste personalitatea lui Danny, dar nu pentru asta am făcut-o. Am vrut să combin două forme total diferite: linia dreaptă şi linia curbă. Linia dreaptă să dea un fel de rezistenţă, o osatură ca să zic aşa. În toate lucrările încerc să reunesc formele contrarii. Şi Brâncuşi făcea la fel. De pildă, la Masa Tăcerii este sfera tăiată: linia dreaptă cu curburile. Am combinat tăieturile drepte cu cele rotunde încercând în acelaşi timp să le armonizez cu întregul. Lucrarea mea ar putea fi încadrată la postmodernism, care se revendică de la toate curentele din perioada interbelică. Eu am preluat din cubism tăieturile acestea care se văd în lucrare, din expresionism faptul că are o formă asimetrică, din dadaism unirea contrariilor, iar din Brâncuşi tăietura directă. Ca să existe viaţă trebuie să existe contrarii, care reprezintă motorul. Nu există viaţă fără acestea două. Locul în care se unesc cele două contrarii este, de exemplu, primăvara (şi chiar toamna un pic); mărţişorul este un simbol al celor două contrarii care se unesc. Le mai găseşti pe porţile maramureşene şi peste tot în arta populară românească. Acest lucru nu-l mai înţelegem astăzi, dar vrând-nevrând noi transmitem asta, făcând ceva ca strămoşii. Preluând tradiţiile, din păcate nu am preluat şi învăţătura lor.

Formele acestea îmi vin în minte în primul rând uitându-mă la piatră, pentru că ea îţi spune ce ai de făcut. Poţi să faci şi ce vrei tu, dar iese ceva sec. Dacă însă conlucrezi cu piatra iese altceva. La lucrarea mea « s-a nimerit » să reprezint acel ceva particular psihologiei lui Danny datorită pietrei. Anul trecut am făcut la Bistriţa o lucrare pe care am denumit-o în acelaşi fel, tot cu forme sub aspect de cruce, numai că acolo am trecut prin piatră. Dacă piatra era altfel putea să iasă altceva. Piatra îţi dă ideea, îţi vine-n cap. Te uiţi la ea şi încet, încet tu te apropii de ea, ea se apropie de tine. Nu sunt numai formele pietrei, ci şi conţinutul cumva. Se poate forma o legătură şi spirituală între tine şi piatră. La un moment dat cioplind, cioplind, închizând ochii vezi focul din piatră, pentru că piatra are în ea un foc, conţine un foc primordial. Egiptenii spuneau că forţa vieţii (Qi-ul) se află în piatră”.

Mihai Ţopescu (România)

Mihai Ţopescu (România)

Numele lucrării lui Mihai Ţopescu este „Energii captive 2017”. El consideră că, de fapt, lucrarea în sine trebuie să se exprime și nu este nevoie de explicațiile artistului. Pe site-ul său apare scris „Arta nu dă răspunsuri, arta pune întrebări”, iar acest lucru, ne spune el, este de la Brâncuși citire, deoarece el nu și-a explicat niciodată opera.

„Energii captive 2017”

„Energii captive 2017”

Creația lui Mihai Ţopescu este o sculptură-manifest, încadrându-se în sfera artei conceptuale, fără să adere la vreun curent artistic anume și, din acest motiv, redăm în continuare declarația sa exactă: „Titlul lucrării mele este « Energii captive » sau « România lui 2017 », aceasta fiind o temă la care lucrez de un an de zile: este o mămăligă gata să explodeze. Proiectul acestei piese era altfel. Mai exact, trebuia scris pe aceste centuri care se văd pe lucrare (aşa cum am scris doar pe macheta ei de ghips), care sugrumă, care strâng această mămăligă care este România la ora actuală, următoarele: justiția, poliția, serviciile, băncile, multicorporațiile, partidele etc., adică toți cei care au un cuvânt de spus dar de fapt sugrumă această țară și nu o lasă să se dezvolte. Aceasta este starea pe care o am eu de moment, asta simt eu ca artist vizual și, din acest motiv, am făcut această lucrare, încercând să las amprenta României lui 2017. Iar umflăturile lucrării sunt potențele oprite în dezvoltarea lor și pe ele ar fi trebuit să fie scris artiști, profesori, medici, potențe care nu pot să se exprime deoarece ele sunt sugrumate de acești impotenți care au salarii, pensii și privilegii nesimțite și care-și bat joc de această mămăligă care este România actuală. Așadar, este vorba de o expresie a trăirii mele de artist din acest moment (așa cum s-a întâmplat și anul acesta cu pădurea la care am pictat trunchiurile copacilor), care ține cont și de experiența, educația și cultura mea și a țării din care provin, toate acestea lăsându-şi amprenta asupra lucrării de față, într-un anumit moment. Locul și timpul condiționează dintotdeauna o lucrare de artă. Iar în secolul 21 nu mai vorbim de obiectul în sine, ci de un concept, de o poveste.

Dacă te duci la bienale, cam de treizeci de ani încoace, se merge numai pe social, politic etc., iar obiectul în sine a cam dispărut. Rămâne ideea, povestea, mesajul. Toți sculptorii, vrei nu vrei, se revendică de la Brâncuși, dar de la el încoace asistăm la un deja vu. Aici în Târgu-Jiu trebuie însă făcute sculpturi, să se vadă că există sculptură și după Brâncuși, să se vadă o amprentă a lui Brâncuși. În altă parte, la diverse simpozioane de pictură sau sculptură trebuie să vii cu ceva nou (există și un teatru conceptual acum). Aici mi-aș fi dorit să aduc un grafician, un pictor, un muzician, un balerin și să le arăt diferite pietre, să le dai meseriași care știu să cioplească piatra și să le spui: hai să facem niște lucrări de sculptură, așa cum le vedeți voi. Arta contemporană nu o mai fac direct marii maeștri; ei dau doar ideea, vin cu propuneri, restul îl fac oamenii care lucrează în ateliere pentru ei.

Această ediție a simpozionului de sculptură este extraordinar de bine organizată, oferindu-se condiții deosebite (mai puțin cioplitorii, dar sper ca la anul să fie și ei aduși). Artiștii nu sunt numai valoroși, ci sunt artiști cu cotă, care au relizat lucrări de asemenea de o valoare extraordinară. Eu am o vorbă: dacă vrei să fii mare, înconjoară-te de oameni mari. Dacă vrem ca acest simpozion să devină nu numai de valoare locală și națională, ci de valoare internațională, atunci trebuie investiți bani. Brâncuși nu este un sculptor local, ci unul universal. Așa cum se investeşte în Enescu, la fel, aceeași sumă ar trebui investită şi aici. Pentru mine, un lucru foarte important este că am reușit să conving cel mai important arhitect al lumii la ora actuală să vină să facă un muzeu Brâncuși în Târgu-Jiu și cel mai grav lucru este că i s-a întors spatele”

Vlad Ciobanu, curatorul simpozionului

Vlad Ciobanu, curatorul simpozionului

Vlad Ciobanu, curatorul simpozionului ne-a relatat următoarele: „Intențiile mele personale privind acest simpozon sunt conjugate cu cele ale organizatorilor acestuia: Centrul „Brâncuși”, Primăria Târgu-Jiu și Institutul Cultural Român. Natura și structura acestui simpozion sunt generate de ținta pe care ne-am fixat-o și de numele lui Constantin Brâncuși. Când rostești numele lui, în general în lumea artei ţi se deschide o poartă foarte largă, un adevărat arc de tiumf și trebuie să învățăm să pășim cu demnitate prin acest arc pe care l-a deschis Constantin Brâncuși. Adică să ne îmbăcăm frumos și să intrăm ca în biserică, pentru că, într-un fel, intrând în cultura universală intrăm într-o uriașă catedrală. El este o mare deschidere a noastă către universalitate, către cultura lumii. De aceea obligațile și exigențele noastre sunt altele decât într-un simpozion obișnuit.

În țara asta sunt două simpozioane speciale: unul comemorativ la Oarba de Mureș, unde se fixează o temă generică in memoriam și aici, la Tâgu-Jiu, unde tema este libertatea creației. Cum Brâncuși nu a suportat ingerințe în modul lui de a gândi arta, nimeni nu poate gândi în numele lui Brâncuși în alți termeni decât și-a propus el însuși. Scopul acestui simpozion este, în primul rând, de a-l omagia pe Brâncuși (ceea ce declară toți sculptorii care vin aici). Acesta este un proiect care crește, având o țintă foarte înaltă. În acest sens trebuie să concertăm instituţiile mari ale statului, având ţinta ca el să ajungă la nivelul Festivalului Enescu. Trebuie să depăşim micile asperități de natură politică și de orice altă natură, deoarece creem un reper cultural care se numește Brâncuși; el va rezona în lume, va da semn despre puterea noastră de creație, despre puterea noastră de a fi la un nivel înalt, că nu suntem la nivelul scăzut pe care uneori îl exprimăm atunci când ieșim în lume. Acest simpozion va crește în intensitate și în nivelul de participare în funcție de cum se conjugă instituțiile importante ale statului. Mă refer la guvern în general și la Ministerul Culturii în special, la Institutul Cultural Român, la Centrul „Brâncuși” și Primăria Municipiului Târgu-Jiu și la alte instituții”.

Ca o concluzie generală, aş putea spune că majoritatea lucrărilor realizate în ediția 2017 sunt influenţate în mare măsură de operele lui Constantin Brâncuşi. În linii mari, astfel de influenţe brâncuşiene ar putea fi următoarele: sculpturi cu un profund substrat ideatic (cu trimitere la metafizică, mituri, cosmogonie), tăietura directă (cu care Brâncuşi a revoluţionat sculptura secolului XX), forme specifice (portal, coloană, sfere, romburi, spirale, simbolul sărutului cu aspect columnar), alternanţa suprafeţelor plastice (în care coexistă cele polisate cu cele nepolisate) cu porţiuni mai restrânse lăsate în stare naturală.

Este interesant că și unele idei subtile brâncușiene au fost înțelese și preluate în lucrările lor de către sculptori. De exemplu, artistul taiwanez a înțeles ideea de ascensiune în spirală pe care o încorporează Coloana fără sfârșit, pe care o redă în lucrarea sa, fiind foarte puțin probabil să fi știut că ideea Coloanei i-a venit lui Brâncuși de la un șurub de teasc spiralat pe care-l ținea în atelierul său și-l numea „Duhul atelierului meu”. Artistul bulgar a înțeles că poarta este o trecere metafizică între două lumi, neștiind că Brâncuși îi spunea Malvinei Hoffman că Poarta Sărutului este o poartă către lumea de dincolo. S-ar putea spune că lucrările lor sunt complementare celor din ansamblul Calea Eroilor, relevând sensuri ascunse, încifrate și mai puțin evidente în cele două opere brâncușiene.

Sculpturile realizate în simpozion sunt de o mare valoare artistică (unele chiar excepţionale) şi vor îmbogăţi colecţia de artă contemporană a Municipiului Târgu-Jiu, contribuind la transformarea acestuia într-un oraş al sculpturii contemporane şi într-un veritabil muzeu de artă în aer liber. Nu trebuie uitat că destinul cultural al oraşului Târgu-Jiu a început în momentul în care creatorul sculpturii moderne, românul Constantin Brâncuşi (de la care se revendică o mare parte a sculptorilor contemporani, inclusiv majoritatea celor care au fost prezenţi în acest an la Târgu-Jiu), a hotărât să-şi amplaseze aici capodopera.

Sorin Buliga

Mergi Sus