Ion Mocioi – La anii vârstei înaintate

Ion Mocioi

« Perioada războiului mondial din 1939-1945 n-a frânt elanul realizărilor artistice ale lui Brâncuşi. În anul 1939, urma a se organiza « Sala Brâncuşi » la Expoziţia română din New York. În S.U.A. i se cerea, de asemenea, o „expoziţie Brâncuşi „ ; – istoricul de artă Alfred Barr scria lui D.D.Gusti că „ americanii sunt onoraţi să aibă o expoziţie Brâncuşi, ceea ce constituie totodată o cinste pentru ţara al cărui fiu este „. Dar războiul şi unii organizatori au împiedicat realizarea unor astfel de expoziţii. Ţinând seama de iminenţa războiului catastrofal, sculptorul nu şi-a trimis operele peste Ocean pentru o „expoziţie Brâncuşi „.
Brâncuşi s-a supărat pe comisarul român, D.D.Gusti, un comisar oarecum dezordonat. Acesta l-a primit într-o audienţă stând în pat, cu hârtii risipite peste plapuma şi perne şi pe jos. Brâncuşi si-a dat seama că poate fi uitat pentru „sala” promisă şi s-a simţit cu adevărat jignit.
Curând, după invadarea Cehoslovaciei de către germani, Gusti l-a informat „cu regret” pe artist că „din cauza evenimentelor expoziţia Dv. este imposibilă în cadrul bugetului nostru”. Deşi putea suporta el însuşi cheltuielile pentru transportul lucrărilor, ca să nu afecteze „bugetul” pavilionului românesc la New York, sculptorul s-a reţinut văzând poziţia comisarului. I-a spus arhitectului pavilionului, lui Doicescu:”Cu ăsta n-am să mă înţeleg. Nu m-am înţeles nici cu ministrul Vasile Morţun, un boier care se pretindea socialist. D.Gusti este un ciocoi obraznic, în graţiile regale. Când am să sosesc la New York, are să te întrebe cine m-a chemat. E un risipit”(904,p104). Păcat! Profesorul de sociologie D.D.Gusti avea şi are faima sa.
Desigur, D.D.Gusti l-a invitat pe Brâncuşi la solemnitatea deschiderii expoziţiei. Americanii l-au invitat şi ei la aniversarea a zece ani de la înfiinţarea aşezământului „Museum of Modern Art”.
La începutul lui mai 1939, Brâncuşi a ajuns la New York. A participat, în 10 mai, la deschiderea expoziţiei jubiliare „Art in Our Time” de la Museum of Modern Art, unde a expus două sculpturi” Pasăre în spaţiu”, bronz,(nr.315), şi „Miracol”, marmură (nr.316).
Era ultima lui călătorie la New York, pentru a participa la expoziţii cu succes deplin.
A fost prezent, desigur, şi la deschiderea Pavilionului românesc al „Expoziţiei internaţionale New York 1939”, dar, ostentativ faţă de Gusti, n-a expus nici o lucrare şi nu s-a prezentat în costum de solemnitate, fiind îmbrăcat intr-un pardesiu cenuşiu deschis, cu pălărie de fetru obişnuită pentru artişti, deşi erau prezenţi acolo diplomaţi şi oficiali cu jobene şi onora întrunirea însăşi Eleonor Roosevelt, soţia preşedintelui S.U.A.(904, p.104). După solemnitate, l-a chemat pe Octav Doicescu să dejuneze la pavilionul britanic, unde, spre surprinderea însoţitorului, si-a dat jos pardesiul şi pălăria de fetru, rămânând în costumaţie de protocol oficial. Era în stare de asemenea pozne. Arhitectul fusese invitat la pavilionul străin şi convins repede de Brâncuşi:”Să nu te urci prea sus pe piramidă. Jos sunt locuri multe. În vârf, ajung puţini şi sunt repede zvârliţi”. Doicescu i-a răspuns cu un proverb persan: „Cu regii, împăraţii şi oficialităţile trebuie să te porţi cum te porţi cu focul. Prea aproape, te arzi; prea departe, îngheţi”.
„Aferim!”– l-a aprobat maestrul(904, p.105).
În serile următoare, Brâncuşi şi câţiva cunoscuţi, între ei fiind şi fii lui Bourdelle, şi Matisse, şi jurnalistul Ward Price, au vizitat localurile de noapte în stil parizian. Intr-un bar de noapte, violonistul orchestrei de jazz le-a cântat, lui Brâncuşi şi Doicescu, la ureche, cântecul „Colea-n grădiniţa”.L-au acompaniat şi ei. Doicescu îşi va aminti despre asemenea momente cu Brâncuşi:”Când i se putea pune în vibraţie coarda aceasta, ar fi dorit să aibă tot Gorjul lui lângă el. Se ferea, însă, să apară sentimental. Trebuia să-l surprinzi în asemenea stări, ca să-i descoperi emoţiile puternice”(840). Inima şi conştiinţa de român nu i le putea nimeni schimba.
La New York, până la 13 mai, a locuit la hotelul pentru tineret, St.Maurice. A reîntâlnit-o pe Maria Tănase, invitata lui D.D.Gusti la restaurantul pavilionului românesc de la World Fair, unde cânta, cu succes, pentru amuzamentul străinilor. În ziua plecării ei spre ţară, a venit sa-l vadă pe Brâncuşi. El i-a zis ei, îmbrăţisând – o :” Zi-mi, Mărie, acum la despărţire, cântecele noastre, numai pentru mine!”În timp ce Maria cânta, Brâncuşi plângea. Cu glas tremurând, i-a urat apoi ”Drum bun…!”. Maria i-a sărutat mâna, spunându-i afectată:” Nene Costache, în curând să ne revedem în ţară, în minunata noastră ţară, pe Jii, neică, pe Jii, la Gorj!”(819, p.82).
Episodul întâlnirii lui Brâncuşi cu Maria Tănase la New York şi l-a amintit chiar cântăreaţa, mai târziu, când a văzut ” Masa tăcerii” la Târgu Jiu, în 1962.Artistul i-ar fi spus:”Când te ascult cum le zici, Mărie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înţelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaşte tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de ţară, de oltenii tăi si-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu…Auzi? Mă-nţelegi?”(819, p.82).Maria l-a invitat în livada” de sub Dealul Piscului” din Oltenia, dar nu s-au mai întâlnit niciodată.
La 14 mai 1939, Brâncuşi se afla în vacanţă, în compania unor personalităţi ca W.Harrison, Alvar Aalto, Marion Willard, S.Giedion şi alţii, în Long Island, unde „ părea să guste îndeosebi frumuseţea simplă şi intimitatea tainică a peisajului”(737,p.109).La Locust Valley a pescuit un coş de scoici, apoi le-a gătit, spre surpriza gazdei Marion Willard, şi le-a oferit la masa de prânz, lăsând o amintire plăcută camarazilor de sejur.
Vizita în S.U.A în 1939 a durat aproximativ o lună, date sigure fiind 10 mai, când s-a aflat la expoziţia jubiliară de la New York şi 3 iunie, când era oaspete la Art Institute of Chicago(886,p.189).În acelaşi timp, la Paris, în Galeriile „Mai” avea câteva lucrări într-o expoziţie organizată de Yvonne Zervos, la care participau şi lucrări de Arp, Gonzales, Klee, Laurens. După ce s-a interesat, probabil de posibilităţile de a ridica în pieţele publice o „Columnă infinită” de oţel inoxidabil(460, p.113), Brâncuşi s-a întors la Paris, înainte de 1 iulie 1939.
În lunile ce au urmat a apărut şi primul ecou literar al „Coloanei infinite”, în lucrarea „Finnegans Wake(Veghea lui Finnegans)” de James Joyce, unde monumentul se numea „hierar-chitectitiptitoploftical, celescalating the himals”, însemnând „arhitectură hieratică, cu extremitatea superioară ca un vârf semeţ escaladând cerul munţilor foarte înalţi”.
După pătrunderea trupelor germane în Polonia şi declanşarea războiului mondial, Brâncuşi s-a întors între lucrările păstrate în atelierele din Impasse Ronsin 11. Eillen Lane l-a văzut atunci pentru ultima oară, apoi ea a părăsit Parisul. Frumoasa Lane şi-a amintit în faţa lui Ionel Jianu, despre vizita de adio:” L-am găsit mai trist, mai obosit, dar la fel de inimos”( 1003, p .35).
Intrase în al 64-lea an al vieţii iar războiul îi fura pacea şi liniştea.»
Prof.Ion Mocioi – „CONSTANTIN BRÂNCUŞI – Viaţa „

1 Comentariu

  1. Carmen Doreal
    din: Montreal, Canada
    spune:

    Foarte interesanta si frumoasa prezentarea dedicata marelui sculptor roman, de distinsul brancusolog, profesorul Ion Mocioi!
    Fereastra imaginara ne conduce pasii pe sub „Poarta Sarutului” spre constiinta artistic universala a celui mai cunoscut sculptor roman in lume, ne ajuta, in acelasi timp, sa trecem dincolo de prima impresie vizuala.
    Stilul unic, original al marelui Constantin Brancusi, combina simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avantgardei pariziene..slefuindu-le pana la esenta indentificandu-se in mesajul sau spiritual.
    Henry Moore scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”.
    Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.
    Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură
    „..Realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor..
    Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini – Constantin Brâncuși ”
    Ce frumoasa este fereastra web, a acestui site prin care pot si eu sa privesc, cu do(r)eal, frumusetea si lumina unei lumi magice, cu oameni minunati si preteni dragi, de neuitat!
    Va multumesc,si va doresc tot binele din lume !!

Mergi Sus