Manifestare culturală la Petroșani, la împlinirea a 80 de ani de la realizarea Coloanei fără Sfârșit

Fotografiile sunt realizate de Sorin Buliga

În perioada 18-19 noiembrie 2017, a avut loc la Petroșani simpozionul ocazionat de împlinirea a 80 de ani de la realizarea Coloanei fără Sfârșit în Atelierele Centrale din oraș. Programul manifestării a constat, în principal, dintr-o sesiune tematică de comunicări (la primăria municipiului), vernisajul expoziției „Brâncuși în filatelia română” și piesa de teatru „Infinitul Brâncuși” (la Teatrul Dramatic „I. D. Sârbu”) a scriitorului gorjean Valeriu Butulescu. Participanții au vizitat Muzeul Mineritului (unde se află și exponatul „Brâncuși la Petroșani”), Casa memorială „I.D. Sârbu” și Muzeul Instalatorului (ambele prezentate de caricaturistul Ion Barbu). Manifestarea a fost organizată de către Ovidiu Rizopol, vicepreședinte al Asociației Petro-Aqua Petroșani, cu sprijinul Rotary Club din localitate.

În deschiderea manifestării au vorbit Ovidiu Rizopol, Iacob Ridzi (primarul orașului Petroșani), Sorana Georgescu-Gorjan și Valeriu Butulescu. La sesiunea de comunicări, moderată de Valeriu Butulescu, au fost prezentate următoarele lucrări: De ce la Petroșani?” (Ovidiu Rizopol), „Omagiul constructorilor Coloanei fără Sfârșit” (Sorana Georgescu-Gorjan, fiica lui Ștefan Georgescu-Gorjan, realizatorului tehnic al Coloanei), „Semnificații ale Coloanei Infinite” (dr. Ion Mocioi, brâncușiolog), „Coloana Infinită în perspectiva istorică a cercetărilor inginerești” (dr. Emil-Sever Georgescu, director științific al INCERC București), „Rombul și romboedrul – simboluri ale civilizației românești carpatice” (Constantin Zărnescu, brâncușiolog), „Intențiile de demolare a Coloanei fără Sfârșit” (dr. Sorin Lory Buliga, brâncușiolog, consilier la Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu), „Influența politică și socială a familiei Tătărescu în susținerea financiară a edificării Ansamblului brâncușian de la Târgu-Jiu” (Adina Andrițoiu, consilier la Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu), „Actualitatea operei lui Brâncuși” (prof. univ. dr. Moise Bojincă, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, președinte al Fundației „Casa Brâncuşi-Hobiţa”), „Sculpturile lui Brâncuși din Târgu-Jiu, minuni ale lumii” (prof. Ștefan Stăiculescu, brâncușiolog), „Micii meșteri mari ai Coloanei Infinite” (Toma Velici, exeget al operei lui I. D. Sârbu) și „Brâncuși văzut de martori ai vremii sale” (poeta Claudia Voiculescu).

Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a ținut o scurtă alocuțiune, menționând faptul că edificarea Coloanei fără Sfârșit (ce reprezintă materializarea unui simbol universal) a început la Petroșani, în condițiile existenței unui colectiv de oameni foarte pricepuți la Atelierelor centrale (din păcate, în prezent a început demolarea acestora). A felicitat apoi organizatorii, subliniind necesitatea unui efort comun pentru a aduce la cunoștința publicului ce s-a întâmplat aici, în 1937.

Organizatorul manifestării, Ovidiu Rizopol, a prezentat ultimul număr al revistei „Caietele Petro Aqua„ (nr.11) ce include „Istoria realizării Coloanei Infinite la Atelierele Centrale Petroșani”. De asemenea, a anunțat că la Muzeul Mineritului a fost realizat un stand permanent „Constantin Brâncuși la Petroșani” (care va fi văzut de numeroși turiști, dar și de sute de elevi care-l vor vizita în cadrul programului „Școala altfel”) cu ajutorul primăriei. A ținut, de asemenea, să mulțumească Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu pentru legătura strânsă care a avut-cu acesta de-a lungul timpului, fiind invitat să participe personal la diverse manifestări la Craiova, Târgu-Jiu, Lainici etc.

În comunicarea sa a prezentat argumente că în perioada 1937-1938 numai la Petroșani putea fi realizată o astfel de capodoperă artistică și inginerească în același timp, în condițiile existenței unui colectiv de oameni de meserie cu înaltă pregătire și conștiință. Brâncuși nu putea „înfăptui singur o astfel de lucrare, dacă nu ar fi existat persoane cu har și dedicație, ca Arethia Tătărescu, Gheorghe Tătărescu, Milița Petrașcu, Ștefan Georgescu-Gorjan, Ioan Bujoiu și alții”.

Doamna Sorana Georgescu-Gorjan, cetățean de onoare al municipiului Petroșani, a făcut o mărturisire emoționantă: „Coloana este pentru mine extrem de legată de propria-mi viață, întrucât m-am născut în casa în care Brâncuși a fost găzduit de tata și am crescut cu această poveste despre Coloană, încă din timpul copilăriei mele. După ce tata nu a mai fost, am preluat arhiva și m-am străduit tot timpul vieții mele să păstrez vie memoria Coloanei și a celor care au realizat-o. În momentul de față încerc să reeditez o carte importantă pe care a scris-o tata, Am lucrat cu Brâncuși, care are o poveste tristă, pentru că manuscrisul a stat 11 ani la o editură craioveană. Între timp tata a murit și nu văzut cartea publicată. M-am străduit s-o public după moartea tatei și a apărut prima oară o jumătate din ea și apoi cealaltă jumătate. În sfârșit, la centenarul tatei a apărut întreg manuscrisul, dar într-un tiraj extrem de mic, care de fapt nu este prea cunoscut. De aceea, vreau să fac să apară această carte pentru a fi cunoscut cum s-a făcut Coloana și să fie cunoscuți cei care au lucrat la aceasta. Tata a scris, acolo, cu multă modestie despre contribuția lui și cu foarte mult respect față de cei cu care a colaborat. Faptul că întreaga corespondență cu meșterii și cu Brâncuși se află în cărțile scoase de către Asociația Petro-Aqua este un lucru desosebit de important. Vor apărea și în volumul pe care sper să îl pot scoate. Și, mai mult decât atât, am reușit să obțin de la Paris scrisorile tatei către Brâncuși, care se aflau în arhiva sculptorului, păstrate de moștenitorii lui și date publicității mult timp după ce aceștia au dispărut. Din aceste scrisori reiese clar, moment cu moment, cum a evoluat lucrul la Coloană. În acest fel putem afla și cum s-a transportat Coloana pe defileul Jiului și în ce condiții dificile, cu camioane, lucru care, într-un fel, schimbă viziunea poetică vehiculată multă vreme, după care cele nouă tone ale tronsonului de bază au fost cărate cu care cu boi. De aceea, cred că această carte va fi o nouă piatră la monumentul recunostinței noastre față de cei care au lucrat la Coloana fără Sfârșit”.

Dr. Ion Mocioi (care în 1971 a publicat prima monografie despre ansamblul brâncușian de la Târgu-Jiu”) a atras atenția asupra faptului că lucrarea Coloana fără sfârșit poate fi privită ca fiind constituită nu numai din romboedre (de 180 cm., în care „se regăsește mărimea despre care Brâncuși credea că este înălțimea omului”), ci și prin suprapunerea a 16 clepsidre, ceea ce constituie „o altă formă de construcție mentală a Coloanei”. Acestea ar fi „simbolul timpului și al istoriei”, iar numărul lor nu este nici el întâmplător deoarece se regăsește și „în numărul de persoane ce apar încrustate pe Poarta Sărutului”, ceea ce „înseamnă că tot ansamblul este legat prin niște elemente numerice care au anumite semnificații”. Forma clepsidrei apare și la scaunele din jurul Mesei Tăcerii și pe Aleea scaunelor. Brâncușiologul consideră că numărul 16 provine din numărul patru la pătrat, care este simbolul perfecțiunii umane. Trebuie însă înțelese și alte elemente numerice care „vin ca un sprijin în transmiterea unor sensuri pe care le are Coloana Infinită”. A rememorat de asemenea întâlnirea pe care a avut-o cu Ștefan Georgescu-Gorjan la Târgu-Jiu, cu ocazia remetalizării Coloanei, pe care l-a perceput ca pe „un om cu suflet deosebit, un înalt patriot care s-a dăruit atât pentru a-l sprijini pe Brâncuși, ca în Târgu-Jiu să apară cel mai important monument de artă modernă și, de asemenea, cât și pentru popularizarea artistului”.

Moderatorul manifestării, scriitorul Valeriu Butulescu a specificat faptul că „Brâncuși este prea mare pentru a fi revendicat de doar două orașe, Târgu-Jiu și Paris”, orașul Petroșani având și el o contribuție în înfăptuirea capodoperei brâncușiene (aici venea Brâncuși direct de la Paris, la 1 august 1937, și urma să fie găzduit în casa inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan, împreună cu care a conceput Coloana fără Sfârșit). A dat apoi cuvântul inginerului Emil-Sever Georgescu, afirmând semnificativ că „o sculptură trebuie să îndeplinească și criteriile inginerești pentru a înfrunta vitregiile vremii și, mai grav, vitregiile vremurilor”.

Dr. Emil-Sever Georgescu și-a propus în comunicarea sa să prezinte părțile bune și mai puțin bune privind reabilitarea Coloanei fără Sfârșit de-a lungul timpului, mai ales că a participat activ în acest sens în anumite etape. El și-a susținut prezentarea pe bază de slide-uri, ținând să sublinieze mai întâi că, „dacă inginerii au intrat în contact cu Brâncuși în materializarea unor concepte atât de abstracte, este desigur un dat al destinului, prima dată întâmplându-se acest lucru inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan, pe care am avut onoarea să-l cunosc în anul 1984 (cu un an înainte de a muri), atunci când s-a cerut de către autoritățile locale o nouă intervenție la Coloană”.

Coloana fusese reabilitată de două ori până la acea dată, în 1967 și 1976 (și remetalizată), iar investigațiile INCERC au fost realizate în perioada 1983-1984. O problemă care s-a pus atunci a fost aceea a consecințelor posibilei încercări de demolare a Coloanei de către un activist entuziast din anii ’50 (s-a presupus că ar fi putut fi vorba de o deformare în partea de sus a Coloanei, dar nu s-a găsit niciun fel de urmă pe fontă, care ar fi trebuit în mod normal să apară în urma exercitării unei forțe așa de mari). În urma altor tipuri de investigații, a reieșit că lucrarea respectivă are un răspuns dinamic și o comportare uniformă pe înălțime și că nu se impune demontarea ei. Au fost propuse metode de protecție cu vopsire sub presiune și de eliminare a apei de ploaie prin realizarea unui orificiu în partea de jos a Coloanei. Investigațiile coordonate de echipa laboratorului de specialitate din INCERC au infirmat existența vreunei probleme la fundație.

În anul 1990, Comisia monumentelor istorice a propus remetalizarea Coloanei punându-se și problema demontării ei. După câțiva ani de discuții (1990-1996) s-a trecut „pe lângă soluțiile unor specialiști” și s-a ajuns ca lucrarea lui Brâncuși să fie plasată în mijlocul unor ambiții politice. În ciuda faptului că în 1995 ing. E. S. Georgescu a susținut (împreună cu specialiști din alte laboratoare) la Comisia monumentelor istorice remetalizarea pe loc, cu menținerea Coloanei fără demontare, „s-a hotărât totuși demontarea ei, deoarece INCERC a desemnat un alt specialist care a fost de acord cu această procedură”. S-au spus atunci tot felul de povești în presă și la diverse televiziuni, cum că „stâlpul este corodat gav” și că „trebuie înlocuit cu oțel inoxidabil” sau despre „coroziunea explozivă care poate distruge opera lui Brâncuși oricând” și multe alte neadevăruri. Și toate acestea „la șapte ani după ce noi văzusem cu ochiul liber și măsurasem cu aparatele. Nu era nici unu la sută probabilitatea de prăbușire a Coloanei, iar noi pubicasem în țară aceste lucruri și le susținusem, ca de altfel și la Conferința internațională de inginerie seismica din Lisabona, în 1986. Dar, ce-am spus a fost trecut sub tăcere și a fost înlocuit cu minciuni, ceea ce este o rușine pentru o țară civilizată. Dar nu guvernarea este de vină, ci cei care știu să se lipească de o guvernare ca scaiul și să obțină avantaje. Este o poveste cu presiuni politice, iar acest mod de lucru al echipei domnului Radu Varia a dus până la urmă la demontarea Coloanei, dar și la un imens scandal. Doamna Sorana Georgescu-Gorjan a reușit atunci să trezească atenția mediilor internaționale cu privire la ceea ce se întamplă la Târgu-Jiu și la lipsa totala de transparență a echipei ce lucra acolo”. Din fericire, schimbarea de guvern a dus la reluarea expertizei. Este semnificativ faptul că Ion Caramitru (noul Ministru al Culturii) a declarat că în perioada respectivă „a fost contactat repetat de suedezi, iar din discuții rezulta că stâlpul de oțel era deja comandat și executat în Suedia”.

Dezasamblarea, restaurarea și reasamblarea Coloanei au avut loc în perioada 1997-2000, lucrarea fiind executată în final în bune condiții de către societatea Turbomecanica, pe baza unui proiect în valoare de 1,5 milioane dolari, finanțat de către Banca Mondială. Trebuie făcute însă pe viitor și alte intervenții de monitorizre, pentru a avea date cu care să comparăm evoluția stării tehnice a Coloanei.

Constantin Zărnescu a vorbit despre activitatea lui Brâncuși la Petroșani, despre faptul că artistul (de mică înălțime) „era nevoit să se urce pe un scaun pentru a fasona cu barda modulul din lemn de tei, pentru a curba foastenele și finiurile acestui element originar, pierdut astăzi, care a devenit modelul pentru romboedrele de fontă de 1,80 m înălțime”. A lucrat modulul respectiv începând cu 27 august 1937, cioplindu-l zi de zi, fără a permite cuiva să-l vadă și nici nu a discutat cu nimeni în acest timp. Brâncuși a finalizat mai multe coloane și un mare număr de socluri romboidale. Prima coloană din lemn ar fi fost cioplită atunci când „el a aflat de numărul uriaș de tineri căzuți pe front pentru întregirea neamului românesc”. Coloana fără Sfârșit reprezintă „o străveche memorie a poporului român și a pre-românilor” și „forța poporului român prin timp”. Văzută ca o înșiruire de zile și de nopți, ea ar fi „o meditație asupra scurgerii timpului și a vieții”.

Din discuțiile brâncușiologului cu diverși cioplitori, el a înțeles că „rombul apare cel mai adesea sub ferestrele caselor românilor și pe pardoseli și că acesta reprezintă un motiv al nașterii, creșterii, zvâcnirii, exploziei și pulsației vieții”. De altfel, rombul figurează „în toată lumea tracă (doar desenat), acest arhetip existând astfel în fondul nostru ne-latin”. Coloana figurată de țărani „pe cămăși sau la pridvoarele caselor are bradul vieții cu vârful în sus și bradul morții cu vârful în jos” (conform Vulcănescu). Ea ar fi și un simbol precreștin al Crucii Mântuitorului Iisus Hristos (conform Comarnescu), ceea ce ar face din operă „cea mai mare intuiție, de geniu, pe care a avut-o creatorul Constantin Brâncuși”.

Dr. Sorin Lory Buliga a prezentat, pe bază de documente, intențiile de desființare ale Coloanei fără sfârșit, în perioada comunistă de după război. Prima, reiese din adresa din 17 mai 1959, a Secției de Artă și Cultură a Comitetului Provizoriu Gorj, către Serviciul Arte Plastice din cadrul Ministerului Artelor și Informațiilor, prin care se cerea demolarea Coloanei fără Sfârșit”, în urma unei decizii locale a PMR prin care „sa hotărât ca să se desființeze monumentul construit de Gh. Tătărescu din romburi subt formă de stalp cu înălțimea de 29 m., din material de fontă…”.

Doi ani mai târziu, la 7 martie 1951, Secția de Gospodărie Comunală şi Industrie Locală a Sfatului Popular de Subordonare Regională al orașului Târgu-Jiu trimitea Ministerului Afacerilor Interne, Departamentul Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, o adresă cu următorul text: „Întrucât orașul Tg. Jiu a moștenit de la vechile regimuri burghezo-moșierești diferite monumente așezate fără nici o estetică pe raza orașului și fără să aibă un rol bine definit pentru culturalizarea poporului, așa cum de exemplu se află și o coloană metalică introdusă în fundament de beton și situată în partea de Est a orașului în noul parc creat în cursul anului 1937. / Ținând seama că această coloană prin materialele rezultate din demontarea ei ar putea folosi la alte lucrări edilitare de primă necesitate a orașului Tg. Jiu, vă rugăm a ne da cuvenita aprobare pentru dărâmarea ei, materialele fieroase rezultate putând fi predate D.C.A. din localitate.”

Ambele încercări au fost respinse, prima (din 1949) de către Ministerul Artelor și Informațiilor, iar cea de-a doua (din 1951) de către Comitetului pentru Artă de pe lângă Consiliul de Miniștri și de către Comisia Științifică a Muzeelor și Monumentelor Istorice și Artistice din cadrul Academiei R.P.R.

A fost amintit apoi episodul din 1953 (dar care nu poate fi dovedit prin niciun fel de document), când Tănăsie Lolescu, un tânăr brigadier al Organizației de Tineret a Partidului Comunist, a primit ordin de la prim-secretarul organizației, tovarășul Constantin Babalîc, să demoleze Coloana. Ideea era că organizația de tineret trebuia să strângă fonduri pentru a contribui la organizarea Festivalului Mondial al Tineretului de la București, iar un mijloc de strângere a lor era colectarea de fier vechi. Pe scurt, cu un tractor IAR s-a tras de Coloană, în două încercări: prima cu lanțurile legate de primul modul al lucrării și apoi mai sus, la circa 2 m. Nu s-a obținut însă niciun rezultat, iar T. Lolescu a fost criticat aspru pentru eșecul său (informațiile se bazează pe comunicarea personală făcută de Tănăsie Lolescu lui S. Buliga).

Un alt moment penibil din istoria Coloanei (de data aceasta la nivelul cel mai înalt) a fost prilejuit de ședința Academiei RSR (din 7 Martie 1951), când artistul și profesorul I. Jalea a dat citire unei note de completare a comunicării d-sale asupra sculptorului C. Brâncuşi, prezentând şi numeroase planşe şi publicaţii cu reproduceri din Brâncuşi” (este notabil faptul că V. Eftimiu a făcut precizarea că tov. Jalea a intenţionat prin comunicarea d-sale să reabiliteze operele valabile ale lui Brâncuşi”, iar Camil Petrescu a relevat meritul comunicării tov. Jalea de a fi prilejuit discuţii interesante şi de a fi deschis probleme de o semnificaţie deosebită).

Acest fapt a suscitat însă discuții aprinse, deoarece „cazul Brâncuși… ridică probleme importante”. Părerile distinșilor academicieni au fost, pe scurt, următoarele: I. Călinescu a constatat că Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esenţiale şi caracteristice acestei arte”, G. Oprescu a spus că sculptorul gorjean „a speculat prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze”, iar Al. Graur a fost împotriva acceptării în Muzeul de Artă al R.P.R. a operelor sculptorului Brâncuşi, în jurul căruia se grupează antidemocraţii în artă”.

Adina Andrițoiu a prezentat o nouă perspectivă asupra comanditarilor și contributorilor la realizarea capodoperei de la Târgu-Jiu. Comunicarea a fost punctată de prezentarea în facsimil a documentelor de arhivă care demonstrează implicarea familiei Tătărescu, a Ligii Naționale a Femeilor Gorjene în finanțarea operelor brâncușiene și a străzii care urma să lege cele două parcuri în care au fost amplasate aceste lucrări. Un aspect reieșit din comunicare, remarcat de cei prezenți, a fost participarea substanțială a Societății Petroșani la execuția Coloanei fără Sfârșit. Sorin Buliga și Adina Andrițoiu au făcut, de asemenea, și o scurtă prezentare a cărții coordonată de ei, Documente din Arhivele Naționale ale județelor Gorj și Dolj cu privire la Ansamblul sculptural brâncușian de la Târgu-Jiu (apărută la Editura Brâncuși din Târgu-Jiu în anul 2017), din care au extras spre prezentare documentele din comunicările lor.

Profesorul Ștefan Stăiculescu a vorbit despre protestul său privind demontarea Coloanei fără Sfârșit, pe când era director adjunct la Centrul Constantin Brâncuși”. A amintit, de pildă, de două articole pe care le-a scris atunci (Varia cu avaria” și Când nepăsarea ajunge la gradul de sabotaj”) și, de asemenea, despre discuțiile pro și contra dezasamblării Coloanei din cadrul administrației locale și județene. În comunicarea sa a prezentat unele interpretări ale Mesei Tăcerii și ale Coloanei fără sfârșit.

Poeta Claudia Voiculescu a dat citire unor pagini din jurnalul Irinei Procopiu (publicat la Editura Polirom), privind Coloana fără Sfârșit (pe care aceasta o numea Pomenirea fără de Sfârșit” și o considera, asemenea multor contemporani ai săi, „o aberație mintală”). De asemenea, din cartea Cronică de familie” a lui Petre Dumitriu (care a făcut liceul în Târgu-Jiu) a extras câteva citate legate de Masa Tăcerii (masa cu cele 12 scaune de tip ouare”, interpretată ca o „agapă primordial” sau ca „Cina cea de Taină”) și de Coloana Infinită, văzută ca o Coloană a nemuririi” (cu sensuri simbolice și magice, isprăvită cu potirul în sus spre nemărginire”) și considerată ca fiind cea mai pură abstracție a marelui maestru Bârlea (așa cum este numit Brâncuși în carte)”.

Toma Velici a readus în atenție un fragment scris de I. D. Sârbu (petrilean din naștere) privind întâlnirea sa cu Brâncuși, pe când, tânăr fiind, curăța cu dalta și peria de sârmă „trapezele” Coloanei fără Sfârșit (aflată în construcție în Atelierele din Petroșani) de nisipul în care se turna fonta (frecam, frecam de ne ieșeau ochii frecând” deoarece „nu trebuia să rămână fir de praf”, pe motivul că „trapezele” odată șlefuite intrau apoi „la galvanoplastie, urmând să fie acoperite de un strat de alamă”). Acolo venea directorul atelierului, Ștefan Georgescu-Gorjan „însoțit de un fel de popă mic, bărbos și repezit”. Mult mai târziu, în 1965, când a văzut Coloana fără Sfârșit, I. D. Sârbu a realizat că acel „popă afurisit” era chiar Brâncuși.

Virgil Câlea, care a participat în anul 2000, din partea Societății Turbomecanica București, la restaurarea Coloanei fără Sfârșit, deși nu a fost prezent la simpozion din motive obiective, a ținut să transmită câteva cuvinte: „Așa cum în 2000, Turbomecanica era singura societate românească care putea să realizeze restaurarea Coloanei Infinitului, tot așa, în 1937, Turnătoria Petroșani era singura capabilă să realizeze această minunăție a tehnicii de la acea vreme. De asemenea, dumneavoastră trebuie să vedeți în reușita ridicării Coloanei Infinitului, în ciuda tuturor greutăților de la acea vreme, devotamentul deosebit al echipei, spiritul românesc deosebit de înalt de care au dat dovadă, educația tehnică foarte înaltă, experiența extraordinară pe care echipa o avea… Ceea ce eu am constatat cu ocazia restaurării Coloanei, a fost o lucrare făcută la un foarte înalt nivel tehnic, cu multă dăruire și abnegație, iar dumneavoastră trebuie să fiți foarte mândri de înaintașii pe care i-ați avut și care și-au lăsat amprenta asupra generațiilor următoare… lucrarea făcută la Turnătoria Petroșani, restaurată de Turbomecanica București și întreținută în condiții normale, va dăinui sute de ani în continuare, menținând vie flacăra independenței României și drumul ei spre Univers”.

Dr. Moise Bojincă, spre finalul simpozionului, a ținut să pună o întrebare relevantă, pe care consideră că trebuie să o transmitem mai departe: „Și totuși, când acest popor se va deștepta văzând ce lucruri valoroase avem în România (unele expuse chiar aici de către antevorbitori), când va încerca cu adevărat să-și prețuiască creatorii nu după moarte, ci în timpul vieții și activității lor ?”.

Materialele prezentate vor fi publicate într-un volum omagial ce va apare la începutul anului 2018. Prin organizarea impecabilă și nivelul științific ridicat, manifestarea s-a înscris ca un real succes în seria evenimentelor dedicate operei creatorului sculpturii moderne, chiar în condițiile în care aceasta este singulară în peisajul cultural al orașului Petroșani.

Sorin Lory Buliga

Mergi Sus