O nouă perspectivă la Brâncușiana 2013

IMG_1734

Rememorarea, percepţia şi interpretarea în timp şi peste timp, din perspective de interpretare distincte a bagajului cultural lăsat moştenire umanităţii de marile personalităţi, asigură nu numai dăinuirea vie în memorie a valorilor fundamentale ale civilizaţiei, dar mai ales subliniază recurenţa unor idei esenţiale ale existenţei. Astfel, cu prilejul celei de-a unsprezecea ediţii a simpozionului internaţional de sculptură Brâncuşiana, organizat între 12 şi 24 august la Târgu Jiu, cei şapte artişti participanţi au avut prilejul de a (re)dialoga cu moştenirea ideatică lăsată posterităţii de opera marelui Brâncuşi, plăsmuind în marmură şapte forme intrinsec legate de ideile renumitului sculptor de origine gorjeană.

Comparativ cu ediţia anterioară, operele de artă realizate în acest an s-au remarcat printr-o concentrare a conceptelor în forme mai puţin monumentale, dar nicidecum mai puţin grăitoare. De dimensiuni mici, cele şapte sculpturi comunică, la aproape un veac distanţă, cu ideile reverberate de operele bătrânului şi tot odată actualului Brâncuşi, prin eterna reîntoarcere la noţiunile fundamentale ale existenţei, la formele primordiale ale fiinţei. Ceea ce am remarcat la patru din cele şapte sculpturi a fost alegerea Sferei ca simbol al formei primordiale a universului, ca expresie a unei esenţe prime: Ochiul Sculptorului, a lui Giani Iosif Amarandei, acoperit, redă chintesenţa privirii interioare, Part of something bigger (Parte a ceva mai mare) a lui Georgi Minchev ilustrează dinamismul interior al sferei, mecanicitatea ei, Evoluţia lui Florin Vâlceanu este expresia primordială a celulei vii, care prin dividere dă naştere bio-diversităţii vieţii, iar Relaxing (Relaxarea) lui Pedro Jordan transpune prin forme unduioase o stare de spirit vecină cu revelaţia.

Timpul ca formă esenţială a existenţei şi percepţiei secvenţiale, fie că vorbim de trecerea timpului, de îngheţarea lui sau de rolul memoriei, este tema abordată de două dintre sculpturi: Raza lui Răzvan Mincu e concepută ca o poartă de comunicare între trecut, prezent şi viitor, marcată fiind de pana speranţei ca un imbold al supravieţuirii, iar Poarta timpului a lui Cristian Pentelescu, în dialog cu poarta lui Brâncuşi, închide în ea forma unei clepsidre, simbol al scurgerii ireversibile a vremii.

Mai aparte este ideea lui Ulrich Schwander care ilustrează, sub forma unei saltele gonflabile, intitulate Lying in the air (Tolănit pe aer), orizontalitatea pasivă, un semn al democraţiei şi deschiderii, opus virilităţii falice reprezentate de forma verticală, emblemă a afirmării puterii politice. Importantă pentru sculptor este posibilitatea de privi din diferite unghiuri, iar legătura cu memoria lui Brâncuşi e realizată prin observarea orizontală a Coloanei Infinitului, plutind în aer.

Sfera, timpul şi plutirea ar putea ilustra astfel, la ediţia din acest an a simpozionului dedicat memoriei lui Brâncuşi, ideile esenţiale alese de cei şapte artişti români şi străini, menite a dialoga peste timp cu opera „bătrânului” gorjean. Cu universuri imaginare distincte, aceşti sculptori au reuşit să surprindă, prin recursul la simplificare şi esenţializate, spiritul viu, prezent, grăitor al operei lui Brâncuşi, reluând şi interpretând dintr-o perspectivă actuală suflul ideatic ce încă îl reverberează acesta.

                                                                                                                                                                                                             Mălina Conţu

IMG_1823

IMG_1849 IMG_1835 IMG_1818 IMG_1816 IMG_1807 IMG_1806

Mergi Sus