Restaurare Ansamblu Piatră Târgu Jiu 2003

Despre Proiect

Ministerul Culturii si Cultelor
Proiectul „Patrimoniul Cultural”
imprumut B.I.R.D. NR. 4425 – RO

1. Guvernul României, din împrumutul de la Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, în valoare de 5,0 milioane dolari S.U.A., pentru finantarea Proiectului Patrimoniul Cultural, utilizeaza o parte din fonduri pentru plati în cadrul contractului de executie de lucrari de conservare restaurare a Sculpturilor din piatra Poarta Sarutului, Aleea Scaunelor si Masa Tacerii (monumente istorice), din Ansamblul Sculptural Brâncusi de la Târgu Jiu, judetul Gorj.
2. Contractul a fost atribuit ofertantului a carui oferta a respectat în mod substantial documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei, care a oferit cea mai mica cotatie de pret pentru lucrarea solicitata si care a dovedit ca are experienta si resursele necesare pentru a realiza în bune conditii contractul, potrivit Acordului de împrumut susmentionat.
3. Denumirea si adresa autoritatii contractante: Ministerul Culturii si Cultelor, Unitatea de Implementare a Proiectului Patrimoniul Cultural, Piata Presei Libere nr. 1, sector 1, Bucuresti, Romania, tel./fax:+4021.224.05.32, e-mail: paula.olteanu@cultura.ro
4. Denumirea si adresa ofertantului câstigator: Lithos SNC, cu sediul în Venetia, Sestiere Castello 5877,CAP 30122, Italia, tel:00390415208892, e-mail: lithos.ve@libero.it
5. Pretul de contract este de 3.070.293.260 lei fara TVA, din care provizioane 546.218.487 lei.
6. Data semnarii contractului: 17 iulie 2003.
7. Termenul limita de executie a lucrarilor: 21 noiembrie 2003.

Finantator proiectare: Ministerul Culturii si Cultelor – O.N.M.I.
Finantator executie: Ministerul Culturii si Cultelor – U.I.P. – imprumut Banca Mondiala
Proiectant general: S.C Abral Artproduct S.R.L.
Contract proiectare nr. 1/2000, Aditional nr. 4/2003
Beneficiar: Primaria Municipiului Tg. Jiu
Ansamblul: Poarta Sarutului, Aleea Scaunelor si Masa Tacerii
Autor: Constantin Brancusi
Faza: P.T. + D.E. revizuit si adaptat

MEMORIU TEHNIC GENERAL

Cap. I. Introducere- Situatii noi aparute pe durata executarii lucrarilor
Ansamblul sculptural din piatra, amplasat in Parcul Municipal din Targu Jiu, este format din Masa Tacerii, Aleea Scaunelor si Poarta Sarutului (inclusiv cele doua banci aferente acesteia) si este opera lui Constantin Brancusi, care a realizat-o in anul 1937. Realizat din travertin de Banpotoc, a fost inaugurat la 7 noiembrie in acelasi an, odata cu tarnosirea bisericii cu hramul Sf. Petru si Pavel, ce face parte din asa numita Axa Brancusi.
Asa cum era de asteptat si cum se intampla in majoritatea covarsitoare a lucrarilor de restaurare, pe parcursul interventiilor asupra operelor de arta au aparut cateva elemente (situatii) noi, datorate operatiunilor de biocidare si curatire, a ridicarii scaunelor Mesei si Aleii de pe pozitiile lor si accesului la partea superioara a Portii, ce a permis observarea indeaproape a zonei respective. Acestea sunt:

§ 9 (noua) dintre cele 12 scaune din jurul Mesei Tacerii au avut infipte, in partea inferioara, tije din fier patrat, prin intermediul carora au fost fixate in pseudofundatii din beton simplu, de forma neregulata si adancime redusa. Tijele au fost introduse, prin batere, in orificiile practicate in travertin, pe o adancime de circa 15 – 20 cm, fiind lasate in afara cam tot atat. Aceasta interventie a fost facuta in anii 1950, din initiativa primarului orasului Targu Jiu, asa cum acesta i-a declarat domnului arhitect Iulian Camui, care l-a intervievat, in aceasta problema, in vara anului 2002. Scopul acestei interventii, neavizate si nementionate in vreo documentatie, a fost de a se impiedica mutarea scaunelor din jurul Mesei Tacerii, “activitate” ce ajunsese un fel de moda in randul tinerilor mai putin instruiti din perioada respectiva. Se precizeaza ca exista marturii de aruncare a doua dintre scaune in raul Jiu, de unde au fost recuperate cu greutate. Acest fapt, ca si mutarea si rasturnarea scaunelor, explica o serie de stirbituri ale muchiilor, atat la partea superioara, cat si la partea inferioara. Nu avem o explicatie a faptului ca 3 (trei) dintre scaune nu au aceste tije metalice, cu toate ca prezinta orificii practicate in partea inferioara. Mentionam ca, aceste interventii foarte agresive, reprezentate prin saparea de orificii si baterea fortata a tijelor metalice in ele, nu au produs fisurari travertinului din care sunt sculptate scaunele, ceea ce reprezinta cea mai buna proba, pana acum, a rezistentei deosebite, recunoscute de altfel, a acestei roci carbonatice.

§ Desprinderea a 2 (doua) fragmente de la partea superioara estica a lintoului Portii Sarulului. Cele doua fragmente desprinse sunt de dimensiuni reduse, avand volumul aproximativ intre 0,03 si 0,06 dm3.

§ Deteriorarea puternica a nutului aflat la partea superioara a lintoului, nut in care era incastrata tabla de plumb ce asigura invelitoarea Portii Sarutului. Aceasta deteriorare a fost observata dupa desfacerea invelitorii din tabla de plumb si explica motivul pentru care apa de ploaie sau cea provenita din topirea zapezii s-a infiltrat prin nut, stagnand intre stratul de bitum ce a fost pozat pe capacul lintoului si invelitoare. Aceasta deteriorare puternica apare pe o lungime importanta si, cu precadere, pe laturile de nord-vest, impiedicand fixarea corespunzatoare, perimetral, a invelitorii de protectie din tabla de plumb.

§ Un cuib de insecte – furnici – pe partea sudica a piciorului nordic al Portii Sarutului. Faptul ca acest cuib nu a existat inainte de deschiderea santierului explica fie o foarte slaba remanenta a biocidului, fie o aplicare defectuoasa, neuniforma a acestuia, precum si pauzele foarte lungi in activitatea executantului.

§ Banca situata la nord de Poarta Sarutului (notata cu indicativul “b2” in schema de codificare a pieselor) prezinta o tasare a solului sub ea, inspre est, fiind in pericol de a-si pierde orizontalitatea. De asemenea, prezinta o usoara deplasare (dezaxare) fata de axul Masa Tacerii – Poarta Sarutului.

§ Patari cu bitum, intr-un numar destul de important, aparute pregnant dupa biocidare si curatare. Aceste pete sunt sub forma de stropi, cu suprafete intre 0,5 si 1,5 cm2 sau sub forma de “mustati”, cu suprafete de maximum 10 cm2. Daca existenta acestor pete de bitum, la partea inferioara a picioarelor Portii si la partea superioara a lintoului, se poate explica prin neglijenta personalului care a executat bitumarea capacului lintoului, existenta unor pete importante pe cateva dintre scaunele Aleii este mai putin explicabila, neavand cunostinta de lucrari ce ar fi necesitat acest material la executia lor.

§ Patari locale si pe suprafete foarte mici, cu vopseluri de ulei de culoare verde – la Poarta Sarutului si de culoare maron-roscat pe unul din scaunele Aleii. Aceste patari au aparut tot dupa operatiunile de biocidare si curatare.

§ Cateva patari locale cu rasini epoxidice, de culoare gri, cu suprafete de circa 4,0 – 5,0 cm2. Acestea au aparut tot dupa biocidarea si curatarea travertinului. Nu se poate explica prezenta rasinilor epoxidice.

§ Patari locale cu lapte de ciment: pe partea de nord a stalpului nordic, catre est, alaturi de pata de ciment vizibila si cunoscuta la inceperea lucrarilor, a aparut dupa aplicarea biocidarii si curatarii suprafetelor, o alta pata, ce a facut obiectul interventiilor de consevare – restaurare.

§ O zona de circa 120 cm2, cu pete punctiforme de culoare rosie, nou aparuta, pe partea sudica, interioara, a stalpului nordic al Portii Sarutului. Petele punctiforme se datoreaza folosirii necorespunzatoare a periilor cu maner din material plastic colorat, cu care muncitorii Executantului au periat suprafata travertinului, frecand materialul plastic de suprafata aspra a pietrei.

§ Mustati din mortar de ciment, la baza scaunelor Aleii, Mesei Tacerii si Bancilor, ramase de la executarea pavajelor din beton si a pseudofundatiilor scaunelor Mesei. Prevedem ca astfel de situatii vor aparea si la soclul Portii Sarutului, dupa indepartarea betonului Aleii ce-l incorseteaza.

§ Chituiri si plombari necorespunzatoare, executate cu mortare cu ciment, in numar destul de mare, aparute, in special, la Poarta Sarutului. Aspectul inestetic al acestora a devenit pregnant dupa efectuarea biocidarii si curatarii suprafetei travertinului, deoarece inainte erau estompate de praful si murdaria depuse pe piatra.

§ Doua sparturi proaspete, aparute la buza partii inferioare, la doua dintre scaunele Mesei Tacerii, in timpul activitatii Executantului. Consideram ca se datoreaza utilizarii necorespunzatoare a unor unelte metalice in timpul ridicarii scaunelor de pe pozitie.

§ Bucati de chewing-gum ce au fost lipite, prin apasare, in cateva locuri la Poarta Tacerii, ce se datoreaza, probabil, accesului liber al vizitatorilor in parc de la abandonarea santierului.

Cap. II Situatia in care se afla ansamblul sculptural – luna aprilie 2003
Vom analiza, in continuare, situatia in care se afla fiecare obiect sau grup de obiecte ce formeaza ansamblul.
§ Masa Tacerii cu cele 12 scaune:
scaunele au fost asezate in pozitie rasturnata, pe cusaci de lemn, de o parte si de alta a aleii principale, pe doua siruri. In jurul Mesei a fost executata o parte din sapatura prevazuta in proiect si au fost realizate, din beton simplu, fundatiile scaunelor cu hidroizolatia prevazuta la partea superioara. Au fost aplicate procesele de biocidare si de curatate a suprafetelor, atat pentru Masa, cat si pentru scaune. Pentru biocidare a fost folosit SINTOSEPT QR15, iar pentru curatarea suprafetei travertinului au fost folosite argile seppiolite.
Observatii: – Doua dintre scaune prezinta cate o spartura recenta, din timpul activitatii Executantului anterior, dovedind neglijenta la operatiunile de ridicare si rasturnare.
– Contrar prevederilor Caietului de sarcini, scaunele au fost si au ramas depozitate pe alee, in proximitatea estica a Mesei, in loc sa fie transportate intr-un laborator din oras, cum era prevazut. Situatia a fost semnalata de Proiectant prin adresa inregistrata la O.N.M.I. sub nr. 1122/10.06.02.
– Analizele efectuate dupa biocidare de Laboratorul specializat al Muzeului Judetean de Stiintele Naturii – Prahova, au identificat, in urma prelevarii de probe de la Masa si de la doua dintre scaune, existenta in aceste puncte a unor biospecii cu statiune saxicola (vezi studiul de specialitate).
– Curatarea suprafetelor cu argile seppiolite a dat satisfactie, in general, trebuind sa fie insa repetata numai pe laterala tamburului superior al Mesei si pe alte cateva suprafete restranse.
– Sapatura efectuata cu ocazia executarii fundatiilor, a ramas sub forma unui sant circular, cu adancime de circa 15 – 30 cm, ce retine apa si diferite gunoaie.
– La verificarea cu nivela a planeitatii fundatiilor s-au constatat abateri ce nu pot fi acceptate, deoarece s-ar repercuta in lipsa de verticalitate a scaunelor.
– Tijele metalice mentionate la cap.I.1. vor trebui indepartate.
– Cu exceptia sparturilor recente, aproape toate scaunele Mesei prezinta mici ciobituri vechi ale muchiilor superioare si inferioare, ce sunt cicatrizate, unele dintre ele fiind de la origine.

§ Scaunele Aleii:
sunt in numar de 30; cele 3 fracturate, asupra carora nu s-a executat nici un fel de operatie din cele prevazute in proiect sunt depozitate in cladirea Muzeului Judetean de Arta din apropiere. Celelalte 27 se afla depozitate in aer liber, pe mijlocul Aleii, fiind asezate insiruit pe cusaci de lemn. Pozitia lor de asezare este cea normala, dar acest lucru trebuie verificat, dupa documentarul fotografic martor. Au fost efectuate tratamentele de biocidare si curatare a suprafetelor cu substantele mai sus mentionate. Dupa aceste tratamente, au aparut, cu pregnanta, un numar mic de pete vechi (bitum, vopseluri, rasini). Unul dintre scaune, fapt bine cunoscut de altfel, prezinta o importanta spartura la partea inferioara, cu mentiunea ca aceasta este deja cicatrizata. Un alt scaun prezinta o fisurare a unuia dintre colturile sezutului, atât in plan orizontal, cat si in plan vertical, ce trebuie tinuta sub observatie si tratata cu toata atentia, deoarece ar putea genera desprinderea unei portiuni importante. Ca si in cazul scaunelor din jurul Mesei, un numar inportant din scaunele Aleii prezinta mici ciobituri vechi, cicatrizate; dintre acestea, 3 – sunt de dimensiuni mai mari, dar sunt la partea inferioara. Majoritatea scaunelor prezinta, la partea inferioara, urme de mortar preparat cu ciment, provenit probabil din perioada betonarii Aleii. Au fost executate fundatiile din beton simplu, hidroizolate la partea superioara, pe care vor fi reamplasate scaunele.
Observatii: – Ca si in cazul scaunelor Mesei, mutarea de pe pozitiile initiale, s-a efectuat foarte neglijent, fara marcarea lor, conform documentarului fotografic martor si fara respectarea orientarii fata de punctele cardinale. Situatia a fost semnalata de Proiectant prin adresa inregistrata la O.N.M.I. sub nr. 1122/10.06.02.
– Analizele efectuate dupa biocidare de Laboratorul specializat al Muzeului Judetean de Stiintele Naturii – Prahova, au identificat, in urma prelevarii de probe de la trei dintre scaune, existenta in acele puncte a unor biospecii cu statiune saxicola (vezi studiul de specialitate).
– Executarea fundatiilor este necorespunzatoare, din toate punctele de vedere (nivelment, planeitate, forma si dimensiuni, calitate), acestea degradandu-se, la partea superioara, dupa numai o iarna.
– Nu s-a efectuat indepartarea urmelor de mortare de la partea inferioara a scaunelor.
– Curatarea suprafetelor cu argile seppiolite a dat satisfactie, in general, trebuind sa fie repetata numai pe cateva suprafete restranse.
§ Bancile:
sunt in numar de 2, fiind plasate la nord si sud de Poarta Sarutului. Nu prezinta degradari mai noi sau mai vechi, de tipul ciobiturilor sau sparturilor. Fiind foarte aproape de o zona cu vegetatie abundenta, biospeciile s-au dezvoltat cel mai puternic pe acestea. Au fost aplicate, intr-o prima etapa, tratamentele prevazute de biocidare si curatire a suprafetelor. Conform conditiilor de aviz, Proiectul Tehnic a prevazut degajarea betonului de care erau incorsetate pe trei laturi. Executantul a realizat numai o parte din aceste lucrari, lasand bancile intr-o situatie cvasiincerta din acest punct de vedere. Banca dinspre nord prezinta un gol sub ea, catre vest, ceea ce ii pune in pericol stabilitatea. Aceasta Banca prezinta o mica dezaxare fata de axul virtual ce uneste centrul Mesei cu centrul Portii. Cum era de asteptat, Bancile prezinta, la partea inferioara, urme de cimenturi, ca urmare a contactului cu aleea din beton.
Observatii: – Analizele efectuate dupa biocidare de Laboratorul specializat al Muzeului Judetean de Stiintele Naturii – Prahova in urma prelevarii de probe de la cele doua Banci, au identificat existenta a doua biospecii cu statiune saxicola (vezi studiul de specialitate).
– Degajarea bancilor din betonul aleii nu s-a realizat decat partial la Banca dinspre nord, la Banca dinspre sud, lucrarile fiind incepute si abandonate.
– Stabilitatea Bancii dinspre nord este in pericol.
– Sunt necesare unele degajari ale solului si vegetatiei din spatele ambelor Banci.
– Este necesara verificarea orientarii, nivelmentului si planeitatii Bancilor si corectarea acestora in caz de nevoie.
§ Poarta Sarutului:
in momentul de fata este inconjurata cu schela de lucru numai pe laturile de sud, vest si nord; latura de est a schelei a fost dezafectata, la sfarsitul anului 2002, de catre Primarie. Urmare a acestei actiuni, copertina de protectie s-a prabusit, dupa care a fost refacuta de Primarie. Schela, asa cum se prezinta in momentul de fata, este impracticabila, lipsindu-i scara de acces si podinele. De asemenea, a fost eliminata imprejmuirea de protectie, permitand accesul liber al vizitatorilor si contactul direct cu opera de arta. Au fost executate, pana in prezent, urmatoarele lucrari din documentatia avizata: desfacerea invelitorii din tabla de plumb; curatarea bitumului de pe capacul lintoului; o etapa de biocidare generala cu SINTOSEPT QR15, cu exceptia postamentului; o etapa de curatare generala cu argile seppiolite; curatarea petei de ciment de pe latura de nord a stalpului nordic; probe de plombare cu mortare pe baza de var si travertin, precum si de tratare – consolidare a suprafetelor cu apa de var aplicata prin pensulare. In urma tratamentelor aplicate de biocidare si curatire, au aparut, cu mai multa pregnanta, o multitudine de mici pete de bitum, sub forma de stropi sau scurgeri, prezente, in special, la partea superioara a lintoului si la partea inferioara a stalpilor, precum si diverse mici pete de vopseluri, rasini si bucati de chewing-gum. Mai suparator este faptul ca diversele interventii ulterioare inaugurarii operei de arta, iesind de sub patina vulgara ce uniformiza suprafetele, apar mult mai agresive, fiind executate cu diverse mortare de ciment, fara o textura apropiata de cea a pietrei, avand o cromatica ce contrasteaza cu zona pe care sunt aplicate si fiind executate, in general, cu o inabilitate ce sare in ochi. Soclul Portii ce a ramas incorsetat de betonul aleii pe contur, prezinta numeroase ciobituri, sparturi, fisurari si chiar crapaturi, la care se adauga patari recente. Intradosul lintoului, inchis cu 4 placi, prezinta, in continuare, in zona mediana o “lasare” foarte usoara, dar vizibila cu ochiul liber. Rosturile dintre moloane apar mai deschise dupa tratamentele aplicate si prezinta un mortar in general degradat. Nutul perimetral originar practicat la partea superioara a capacului lintoului, ce a asigurat incastrarea invelitorii din tabla de plumb, este deosebit de degradat in majoritatea sa, mai ales catre interior. O situatie mai grava este reprezentata de doua desprinderi de material (chiar daca sunt de dimensiuni relativ mici, circa 0,01 – 0,0025 dm3), constatate la partea superioara a lintoului, latura estica, catre sud.
Observatii: – Schela de lucru, chiar daca in acest moment este neoperanta, nu are distanta dintre podine potrivita cu normativele in vigoare, reazema pe dalajul Portii si este exagerat de flexibila, impiedicand efectuarea unor operatii de finete specifice restaurarii; Proiectantul a semnalat aceasta situatie prin adresa inregistrata la O.N.M.I. sub nr. 1122/10.06.02.
– Nu s-a acordat atentia cuvenita protejarii postamentului pe perioada executarii lucrarilor, ceea ce a produs patari ale acestuia.
– Exista inca coji de argile seppiolite ce au fost folosite in procesul de curatare a suprafetelor, datorita spalarii insuficiente.
– Eliminarea celei de a doua pete de ciment, aparuta in urma tratamentelor de biocidare si curatare a suprafetelor (a se vedea referirea din cap.I.1.), nu o putem considera complet finalizata, deoarece, pe acea zona, laptele de ciment a ramas, in continuare, bine cantonat in porii materialului, generand aspectul unui voal de culoare gri pe suprafata respectiva.
– Procedeele de curatire nu au fost aplicate eficient in zonele mai greu accesibile, adica acelea ce prezinta adancituri pronuntate, dovedind comoditate si nepricepere din partea Executantului, impunand reluarea operatiunilor.
– Nu s-a executat degajarea postamentului din betonul aleii, cum era prevazut in proiect. Din aceasta cauza, nu cunoastem, nici la acest moment, gradul de degradare al acestuia, fiind indreptatiti sa suspectam existenta unei situatii grave, pentru care nu se pot emite, inca, decat supozitii. Mentionam ca postamentul Portii Sarutului face parte integranta din opera, ca trebuie tratat cu acelasi respect ca si Poarta insasi si ca prezinta degradari importante combinate cu lasari ale dalelor (sau roaderi) in zona centrala si mici contrapante ce conduc apa catre stalpi.
Nota: Poarta Sarutului prezinta – fata de celelalte obiecte ce formeaza ansamblul sculptural, adica Masa, Scaunele si Bancile – o serie de degradari, mult mai complexe si, ca atare, mult mai dificil si mai laborios de tratat. Cunoscut fiind faptul ca Brancusi a acordat acesteia o atentie aparte, analizarea situatiei in care Poarta Sarutului se afla in momentul de fata, necesita o atentie maxima, astfel incat interventiile ce vor face obiectul conservarii si restaurarii, sa urmareasca eliminarea oricarui prejudiciu ce ar putea fi adus oginalitatii acesteia.

Nota importanta: Prin situatia creata prin abandonarea lucrarilor de catre fostul Executant, operatiunile de conservare – restaurare ale operelor de arta, ca si lucrarile de constructii – arhitectura aferente, se vor suprapune, desigur – in cea ce priveste graficul de timp, cu lucrarile de reabilitare si punere in valoare a cadrului natural (sistematizare verticala, amenajare peisagistica, pavimente, iluminat, retele etc).
Avand in vedere valoarea ansamblului sculptural, calitatea deosebita ce se impune lucrarilor executate, precum si finalizarea acestora in cursul anului 2003, suntem nevoiti a mentiona ca este necesara o coordonare riguroasa intre specialisti, cu implicarea directa a Directiilor si Institutiilor din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor responsabile in derularea acestui program: D.M.I., U.I.P. “P.C.” si O.N.M.I.

Intocmit,
sef proiect complex,
arh. A.I.BOTEZ
www.brancusi2003.ro

Despre Ansamblu

Finantator proiectare: Ministerul Culturii si Cultelor – O.N.M.I.
Finantator executie: Ministerul Culturii si Cultelor – U.I.P. – imprumut Banca Mondiala
Proiectant general: S.C Abral Artproduct S.R.L.
Contract proiectare nr. 1/2000, Aditional nr. 4/2003
Beneficiar: Primaria Municipiului Tg. Jiu
Ansamblul: Poarta Sarutului, Aleea Scaunelor si Masa Tacerii
Autor: Constantin Brancusi
Faza: P.T. + D.E. revizuit si adaptat

MEMORIU DE ISTORIA ARTEI
Ansamblul sculptural din gradina publica de la Tg. Jiu
Text revizuit si adaptat la situatia nou aparuta prin abandonarea lucrarilor de catre Executant si rezilierea contractului de executie de catre MCC
Exista azi o literatura hermeneutica extrem de bogata referitoare la ansamblul de la Tirgu Jiu conceput de Brancusi (vezi bibliografia in Brezianu 1998). Cu toate acestea, informatiile sigure referitoare la geneza si la tehnologia de constructie a Portii Sarutului si a Mesei Tacerii sunt aproape inexistente. In afara celor cateva documente din arhiva de la Tirgu Jiu referitoare la unele decizii administrative in legatura cu ansamblul, publicate de Mocioi (1971) si de Brezianu (1998) si de referirea indirecta la utilizarea unei anume tehnologii la contructia Portii Sarutului (in Mocioi 1971), nu au fost publicate la noi alte date care ar putea ajuta la o intelegere a structurii interne necesara procesului de restaurare a ansamblului.
Studiul de fata incearca sa acopere acest gol de informatie printr-o analiza istorica si tehnologica in contextul operei brancusiene care poate oferi date noi asupra genezei formei si constructiei partii litice a ansambului de la Tirgu Jiu.
Contextul cultural al genezei monumentului
In Romania anilor ’30 ideea construirii monumentelor eroilor Primului Razboi Mondial a mobilizat energiile diferitelor organizatii locale, acest proiect devenind o competitie intre judete si intre formatiuni politice.
In septembrie 1938 are loc „tarnosirea mausoleului de la Marasesti, lucrat in trahit de la Deva” (Telegraful Roman, 25 septembrie 1938, nr. 39, p.1), ridicat „cu grija Societatii Ortodoxe a Femeilor din Romania” (Gorjanul, Tirgu Jiu, 22-30 septembrie 1938). Pe 27 octombrie in acelasi an, se sfintea si la Tirgu Jiu un monument din piatra si metal inchinat de asemenea eroilor cazuti in razboi, si realizat in cadrul aceluiasi program initiat de „Asociatia Cultul Patriei”.
Istoricul genezei temei
Istoricul genezei monumentului de la Tirgu Jiu este suficient de cunoscut pentru a nu fi detaliat aici.
Mentionez numai ca oferta initiala a lui Brancusi, invitat in 1935 de catre sotia primului ministru, din partea Ligii Nationale a Femeilor din Gorj, sa construiasca un monument funerar, a fost de a ridica numai o coloana de 16 module. Mai tarziu, Brancusi a adaugat o poarta monumentala si apoi o masa si un grup de scaune realizate din travertin de Bampotoc. Desi realizate ulterior si fara sa prezinte analogii stilistice cu Coloana, piesele litice sunt intr-o relatie simbolica cu aceasta din urma (Gheorghiu 1996), ele constituind un ansamblu coerent simbolic.
Cronologie
Intre momentul primirii temei si inaugurarea monumentului este un interval de trei ani, in care Brancusi a proiectat si chiar a executat personal parti ale ansamblului, in paralel cu proiectul unui templu eroto-thanatic in India pentru Maharajahul din Indore.
Poarta Sarutului a fost inaugurata pe data de 7 noiembrie 1937, impreuna cu biserica Sfintii Petru si Pavel (Brezianu 1998: 47) iar Coloana pe data de 27 octombrie 1938, cand s-a inaugurat si sfintit intregul ansamblu, imediat dupa sfintirea monumentului de la Marasesti.
Pozitionarea pieselor litice in ansamblul operei
Ansamblul de la Tirgu Jiu se compune din 47 de piese concepute de Brancusi, din Calea Eroilor si din biserica Sfintii Petru si Pavel. Incorporarea bisericii in structura monumentului este nu numai simbolica ci si compozitionala, Poarta Sarutului fiind amplasata de asa maniera incat o persoana asezata la Masa Tacerii si privind peste lintou, sa poata vedea crucea bisericii suprapusa peste axul Coloanei (Marcu 1972).

Semnificatia ansamblului in contextul cultural
Comarnescu remara inca demult (1967/1997:40) asemanarea intre lintoul Portii Sarutului si „un sarcofag roman”, insistand asupra aspectului eroto-thanatic al ansamblului, in contextul eroto-thanatic al unei parti a operei brancusiene si in contextul local al riturilor funerare de trecere precum „nunta mortului”.
Pogorilovschi (1976) a continuat aceasta analiza eroto-thanatica, contextualizata in diferite subculturi ale societatii romanesti de catre Gheorghiu (1995, 1999). Faptul ca ansamblul este dedicat eroilor cazuti in razboi este argumentul cel mai puternic in a acorda lucrarilor brancusiene o semnificatie thanatica majora, si a reconsidera ipoteza „sarcofagului” in conceptia Portii Sarutului.
La Tirgu Jiu mai exista o lucrare cu simbolism thanatic asemanator, monumentul Ecaterinei Theodoroiu sculptat de eleva lui Brancusi, Milita Patrascu, sub forma unui sarcofag avand la colturi figuri antropomorfe.
Conceptia pieselor
Analizand toate piesele ce formeaza ansamblul, se poate constata o constructie modulara a lor, modularitatea fiind specifica operei sculpturale anterioare a artistului.
Astfel, o parte a sculpturii lui Brancusi realizata inainte de monumentul funerar, se compune din obiecte arhitecturale modulare, pentru a nu cita decat piesele analoge cu cele de la Tirgu Jiu, precum Coloanele Sarutului din ipsos (1916-1918; 1930; 19333-1937), Coloana Sarutului din piatra (1935), Coloanele fara sfarsit din lemn (1920; 1925; 1928; 1930) si obiectele compuse prin suprapuneri. Arta lui Brancusi este o ars combinatoria, artistul combinand diferite sculpturi in asamblaje sau colaje sculptural-arhitecturale.
De exemplu, Poarta Sarutului este rezultatul unui colaj intre Coloana Sarutului si sculptura Sarutul, repetata de 40 de ori pe lintou. Mentionez cu aceasta ocazie ca numarul 40, care se regaseste si in modulii pavimentului si ai lintoului are conotatii funerar-religioase in cultura folclorica la fel ca si in cea culta (Gheorghiu 1999). Structura modulara a Portii Sarutului a fost remarcata de Gorjan (1988), dar analiza sa este incompleta, el neobservand modularitatea stalpilor si a lintoului.
Exista o legatura simbolica intre Coloana si Poarta Sarutului: amandoua sunt compuse modular in functie de „numarul de aur” (1,6), si anume: Poarta Sarutului are coloanele formate din 16 module si are 16 module reprezentand motivul ‘sarutului’ pe fiecare fateta lunga a lintoului, iar Coloana este compusa din 16 module. Poarta Sarutului este in legatura simbolica cu Masa Tacerii prin acelasi „numar de aur”, deoarece aleea care le leaga este marginita de 15 scaune patrate si o banca (adica 16 obiecte) pe fiecare latura.
O alta legatura intre cele doua lucrari este cea a tratarii texturii materialelor. Atat Poarta cat si Coloana prezinta suprafete de material cu porozitati voite. Modulele Coloanei, la o analiza de aproape au suprafetele cu “defecte” de turnare necorectate, lasate voit ca sa confere obiectului o materialitate aparte, care sugereaza vechimea. In cazul Portii si a celorlalte obiecte de piatra, utilizarea travertinului a produs acelasi efect de materialitate. Aceasta idee va fi dezvoltata la sfarsitul textului prezent.
Poarta Sarutului
Se pare ca nu a existat inainte de iunie 1937 un proiect complet al Portii Sarutului [ceea ce Brancusi ar fi prezentat in iunie 1936, la prima discutie despre ansamblu (Brezianu 1998:45) fiind numai o simpla schita]. Primele variante ale Portii Sarutului au fost executate direct, sub forma de machete de ipsos, fara sa implice probleme structurale, asa cum se poate deduce din scrisoarea lui Brancusi catre Arethie Tatarescu:
„Je n’ai pas pu vous envoyer le projet complet; dans quelques jours je serai la-bas avec les modeles” (subl. D.G.) (Hulten et al. 1986: 314).
Probabil ca numai dupa vizita la carierele Pietroasa, Bampotoc, Baciu si Ruschita (vezi Brezianu 1998:46), si dupa analiza calitatii travertinului, Brancusi a putut sa-si definitiveze toata structura interna a monumentului. De aceea cred ca desenul tehnic anexat (Fig. 1), care reprezinta structura modulara a lintoului Portii Sarutului, poate fi datat intre iulie si septembrie 1937, adica dupa vizita la carierele amintite.
Schita unei alte scrisori din arhiva Istrati-Dumitrescu, adresata de Brancusi Arethiei Tatarescu, este interesanta pentru a demonstra dificultatile crearii si pozitionarii unui obiect complex precum Poarta Sarutului (randurile sublinitate au fost sterse in scrisoarea originala):

„Mult Stimata Doamna prim Ministru
Va trimit schita de proiect pentru poarta – as fi vrut so trimet mai din vreme dar nu am putut va rog sa ma credeti findu mi greu sa hotarasc cu preciziune am cautat sa fac un lucru proectul este facut cu intentia de a fi pus mai la xxx intrare interiorul – dar la o mica distanta in interiorul gradinei cu un tarcol proportionat in prejur si cu un o banca de piatra la dreapta si la stanga, in xx partile laterale.
[pagina lipsa in manuscris]
care constituesc friza de sus de aceea va trimit az o schita justa si mai detaliata cu masurile juste ca sa puteti comanda piatra.[….] Speram ca totul va merge bine
Va sarut mainile cu omagii respectuoase
C Brancusi”
Scrisoarea demonstreaza ca Brancusi, nu s-a decis decat cu greu asupra dimensiunilor finale ale Portii Sarutului, ca pozitionarea finala a obiectului s-a facut numai in contextul ansamblului (vezi si Marcu 1972; Mocioi 1971) si ca probabil a lucrat dupa macheta de ipsos adusa de la Paris (Brezianu 1998: 166). Macheta se pare ca a fost conceputa din trei bucati detasabile, una dintre coloane gasindu-se acum la MNA (inv. 521/1956) iar lintoul intr-o colectie particulara.
Macheta de ipsos a portii
Aceasta macheta, din care face parte Coloana sarutului (gips), 33 x 17 x 17 (MNA Bucuresti) este importanta prin tratarea suprafetei materialului, fiind evidente urmele uneltelor, desi lucrarea este la scara 1/5.
O texturare puternic vibrata, asemanatoare celei amintite, apare in fotografiile atelierului de pe la 1925 la coloanele de ipsos (care vor fi utilizate la proiectarea structurii Portii).
In acest caz se poate infera ca texturarea materialului artificial incearca sa sugereze un skuomorfism, si anume copierea unui material natural cu o puternica textura plastica, precum travertinul.
Scaunele
Din cauza plecarii precipitate a lui Brancusi de la Tirgu Jiu la Paris, apoi la Geneva si de acolo in India pentru a discuta constructia templului din Indore, prelucrarea mecanica si artizanala a scaunelor si a Mesei Tacerii s-a desfasurat fara supravegherea maestrului la Societatea Pietroasa – Deva (Brezianu 1998: 171), de unde si intreventia ce a avut loc in designul lor (vezi Giedion Welker 1959: 37; Brezianu 1996: 171, n.5; Mocioi 1971).
O schita din arhiva Istrati-Dumitrecu a scaunelor Mesei Tacerii arata ca ele au fost gandite sa fie numai decorative si nu utilitare, fiind la inceput dimensionate sa fie inalte de aproape 70 cm. In acesta schita se pot identifica doua tipuri de scaune: cu trei module si cu doua (sub forma de clepsidra). Aceasta ultima varianta este cea pastrata astazi.
De asemenea Brancusi a ezitat in pozitionarea scaunelor Mesei Tacerii, ele fiind intai asezate perechi (Brezianu 1998: 171).
Distanta scaunelor fata de Masa Tacerii a fost de asemenea modificata in timp, ultima masurare facuta de Gorjan oferind cifra de 117 cm (Gorjan 1988).

Tehnologia constructiei portii
Piatra utilizata pentru Poarta Sarutului si a Mesei Tacerii, scaune si a fost extrasa din cariera Bampotoc si prelucrata sub forma de blocuri modulare (dintre care doua mai exista si acum in stare bruta, aruncate in parcul din Tirgu Jiu) de catre atelierul Deva al Societatii Anonime Pietroasa din Bucuresti (vezi scrisoare no. 4824 din 9 iulie 1938, in Mocioi 1971).
Au existat doua dimensiuni pentru modulii Portii Sarutului: de 85 x 85 x 168, (utilizati la structura celor doi stalpi), si de 169 X 44/43.
O variatie in latimea modulilor capacelor lintoului: 184 X 79,5/ 66/ 53,5/ 44/ 42,5/ 55,5 etc. (vezi releveu de arh. Iulian Camui) datorata probabil limitarilor impuse de calitatea materialului.
Se poate deduce ca tot calitatea materialului a condus la solutia (deficitar structurala) alcatuirii lintoului din blocuri paralelipipedice (taiate din travertin cu o structura mult mai compacta decat cel al coloanelor Portii Sarutului), si fixate intre ele.
Modul de constructie al coloanelor Portii Sarutului
Coloanele sunt rezultatul suprapunerii a patru module de 167 X 84 cm care au fost sculptate in situ si apoi chituite. Pe un desen tehnic al Portii Sarutului, facut de Brancusi (Hulten et al. 1986), se pot observa cei patru moduli care formeaza sectiunea unei coloane ce suporta lintoul.

Modul de constructie al lintoului Portii Sarutului
Lintoul se compune din imbinarea in plan orizontal a 36 de moduli de travertin (asa cum se poate observa din desenul lui Brancusi din fosta arhiva Istrati-Dumitrescu, identificat de mine ca reprezentand structura interioara a lintolului), suprapusi si fixati de catre 11 piese asezate transversal deasupra lor, cu rol de capac.
Din analiza structurii modulare se pot deduce urmatoarele etape tehnologice: dupa montarea unui cofraj de lemn, care sustinea placile subtiri de travertin ce formeaza intradosul lintoului, se pozitionau deasupra lor 36 de module paralelipipedice. Acestea erau fixate, se pare, cu piese metalice, si cu mortar intre ele si de placile intradosului lintoului fie prin intermediul unei dale de beton armat care rezema pe stalpii Portii Sarutului , fie, tot prin legaturi metalice (informatie de la arh.A.I. Botez).
Cea mai clara descriere a unei structuri constructive a Portii Sarutului identificata pana acum apartine cuplului Istrati-Dumitrescu : „celle-ci est faite de plaques de pierre fixees sur du ciment avec une armature en fer” (in Hulten et al. 1986: 314).
Dupa rigidizarea finala a lintoului prin fixarea capacului a rezultat un bloc monolitizat care a fost slefuit la fata, pentru a se putea desena cu carbune pe suprafata sa, dupa cum arata o fotografie de epoca (vezi Brezianu 1998: 159, foto 210). Dupa ce motivele decorative au fost sapate sau incizate pe stalpi si pe lintou, s-a procedat la o chituire a modulelor, mai mult sau mai putin reusita. Este posibil ca tot acum sa se fi chituit si unele cavitati naturale ale travertinului, care deranjau estetic prin dimensiunile lor foarte mari.
Filozofia formei Portii Sarutului
Si din analiza formei si proportiilor Portii Sarutului se poate deduce ca exista o analogie simbolica intre ea si Coloana.
In primul rand Poarta Sarutului este un sarcofag sustinut de doua coloane, simbol ce putea proveni din proiectul Templului din Indore, al carui proiect se presupune ca ar fi fost materializat sub forma Coloanei Sarutului (o coloana similara cu cele ale Portii Sarutului) care sustinea un capitel gol la mijloc.
In al doilea rand lintoul este rezultatul unui asamblaj de module, care se fixeaza prin propria greutate, solutie contructiva adoptata si la Coloana si la Masa Tacerii.
Lintoul Portii Sarutului este un intreg analog cu cel al Coloanei, in care 16 module sunt insirate orizontal, si sunt rigidizate, probabil cu piese metalice, la fel ca si modulele Coloanei fixate cu pene metalice.
Modulele Portii Sarutului au fost probabil asamblate cu scoabe sau ancoraje metalice cimentate, data fiind forma speciala a modulelor de colt, proiectate cu un cot tehnologic a carui forma ar fi putut servi la fixarea lor de celelalte module (informatie de la arh. Aurel Botez). Se poate banui existenta unei structuri interne de rezistenta, formata dintr-o placa de beton armat care reazama pe stalpii Portii Sarutului si de care sunt ancorate placile intradosului lintoului (idem).
De asemenea simbolismul „numarului de aur” pare a fi imprumutat de la Coloana, care era realizata din 16 (adica 15 + 1/2 + ½ sau 1,6 x 10) module, insirate vertical pe o axa metalica.
Coloanele Portii Sarutului sunt compuse din 16 module (1,6 x 10) de 165 x 84cm (1,6 x 100 x 1,6/2); o fata lunga a lintoului contine 16 module (1,6 x 10) de piatra reprezentand Sarutul, o fata scurta contine 4 moduli ([1,6 x 10]/4), inaltimea sgrafitti-urilor Sarutului fiind de 169 cm (1,6 x 100) si latimea lor de 41 cm ([1,6 x 100]/4), placile intradosului sunt groase de 8 cm ([1,6 x 10]/2), iar pe fiecare latura a aleii intre Poarta Sarutului si Masa Tacerii exista 16 obiecte (15 scaune si o banca) (1,6 x 10).
Simbolismul comun tuturor pieselor ansamblului intareste ideea unei opere unitare executate de Brancusi la Tirgu Jiu, in pofida istoriei destul de neclare a procesului de creatie si de executie a obiectelor minore (supra), ceea ce confera fiecarei piese amintite valoare de unicitate si de identitate in cadrul ansamblului.
Sugerarea vechimii prin textura
Cumintenia si Rugaciunea, Figura antica 1908 (?), Cariatida dubla, 1908 (MOMA), Sarutul 1908 (coll. particulara, vezi Shanes 1989:fig.14), Medalion 1918-19 (MNAM, C.Pompidou) si bineinteles coloanele din atelier, executate din ipsos sugereaza antichitatea unor lucrari prin subiect, forma, si in special prin textura.
Exista 2 stiluri in opera lui Brancusi, in maniera in care el percepea materialele. Stilul care utilizeaza materiale slefuite, in care materialele utilizate erau de o mare consistenta (metalul, marmora, lemnul de esenta tare) si cel texturat, in care materialele utilizate nu au o structura interna densa (calcarele, travertine, ipsosul, lemnul de esenta moale).
Texturarea uneori exagerata a materialului sugereaza vechimea obiectului (si aici reamintesc ca insasi numele unora dintre primele lucrari a facut rapel la trecut: “Figure ancienne”, “Fragment dintr-un capitel”, …), care pare a fi fost erodat de timp.
Si Poarta a fost gandita ca un obiect antic, a carui suprafata a suferit actiunea timpului, mai ales din cauza faptului ca a fost gandita sa stea in natura. De aici si dificultatile pe care le-a avut artistul in a reprezenta obiectul
[„Je n’ai pas pu vous envoyer le projet complet; (…) je serai la-bas avec les modeles” (subl. D.G.) (Hulten et al. 1986: 314)] . De aici si dificultatea identificarii carierei de piatra (vezi Brezianu 1998:46) si a solutiei constructive, care sa permita gasirea unui material cu texturare puternica.
Conservarea texturii initiale – o cale pentru restaurarea spiritului operei
Stilul texturat, utilizat in cazul Ansamblului de la Tg. Jiu a ridicat unele probleme de restaurare, inca de la inceput. Astfel una din cavernele naturale de pe fata de vest a Portii a fost inca din trecut astupata cu mortar pentru a anula efectul “inestetic” al materialului. Aceeasi problema a fost pusa de curand in cazul “ciobiturii” de pe fatada de est. Din fotografii se poate observa ca defectul apare inca din trecut (a se vedea Deac 1966: fig. 83), si nu a deranjat estetii timp de 5 decenii.
Dorinta localnicilor de a avea o “poarta” noua, cu defectele materialului chituite frumos, cu ciobiturile naturale sau accidentale ale scaunelor lipite cu rasina, asa cu au avut parte si de o “coloana” stralucitoare sunt legitime la nivelul culturii populare, dar sunt contrare principiilor restaurarii stiintifice.
Lucrarile de piatra de la Tg.Jiu trebuiesc percepute si in consecinta restaurate tinand seama de apartenenta lor la un stil al artistului si la o vechime a lor.
De asemenea trebuie sa fie acordata operei brancusiene de la Tg. Jiu binemeritata odihna ce o confera timpul. Si modernismul are dreptul sa imbatraneasca, sa se patineze, sa se erodeze, in ciclul devenirii. Englezii au un termen foarte sugestiv pentru actiunea naturii asupra unui obiect: “weathering” – vremuire. Aceasta vremuire asupra materialului ii confera o prestanta a varstei, si mai ales atunci cand artisul a reprodus actiunea naturii nu ne este permis sa intervenim. In cimitirul din Montmartre Sarutul are o ciobitura care dateaza de decenii. Nimeni nu a intervenit si nici nu a propus sa o astupe, nici macar cu cele mai noi rasini frantuzesti !
Este si cazul ansamblului brancusian de la Tg.Jiu. Daca sclipirea alamirii recente a Coloanei se va atenua curand, plombarile sugerate pentru reintregirea volumetrica la Poarta reprezinta o atitudine de sfidare la adresa operei pe care o vom transmite noilor generatii. Este asadar de dorit sa se pastreze lucrarea asa cum a fost mostenita, protejand numai acolo unde este realmente necesar.
Etica investigarii in vederea conservarii Portii si Scaunelor
Studiul de istorie a artei, complementar fata de studiul ingineresc, a demonstrat ca Poarta Sarutului este un obiect conceput din module, al carui lintou, probabil gol la interior, este o structura ce impune un plus de precautie in ceea ce priveste restaurarea si conservarea sa.
In cazul in care modulele au fost fixate cu piese metalice, contactul metalului cu apa ar putea reprezenta un factor ce ar putea contribui la slabirea structurii constructive a lintoului.
La Poarta Sarutului, datorita structurii modulare a lintoului, cu toata chituirea efectuata si cu toata protectia acoperisului cu folie de plumb asezata peste un strat de smoala, este posibil ca apa sa se fi infiltrat in spatiul ce a ramas liber la interiorul sau, data fiind starea avansata de degradare a foliei de plumb, care nu mai are un contact perimetral perfect.
Este posibil ca nuantele rosiatice ale unor moduli ai lintoului sa fie chiar rezultatul infiltrarii solutiilor coloidale produse de descompunerea pieselor metalice de fixare sub actiunea apei atmosferice.
Interiorul „lintoului – sarcofag”, este accesibil numai prin capacul format din piese modulare care au fost chituite perimetral. Faptul ca capacul lintoului are o structura modulara nu este in masura sa faciliteze investigatia structurii de rezistenta interne, deoarece ramele capacelor modulare care depasesc fata lintoului au dimensiuni destul de reduse pentru a permite o ancorare perimetrala sigura, in vederea ridicarii lor.
Se recomanda de aceea, ca orice investigatie efectuata in scopul determinarii starii de conservare a containerului lintoului sa speculeze structura modulara, si sa urmareasca o minima interventie prin largirea punctuala a spatiului unui rost intre elementele capacului pentru introducerea instrumentelor de masura si investigare (precum tubul unui endoscop).
Principii ce stau la baza interventiei/ Conceptul de restaurare – Conservare
Asa cum a sugerat si Paolo Pagnin, intr-un studiu recent referitor la restaurarea ansamblului de la Tirgu Jiu, filosofia restaurarii aplicate aici va fi cea a minimei interventii (Pagnin [nd.]: 42 ms.).
Autenticitatea pieselor litice ale ansamblului depinde de urmatorii factori: autenticitatea materialelor, autenticitatea conceptiei si amplasarea originara a operelor; de aceea studiul prezent recomanda respectarea celor trei imperative prin strategia interventiei minime propuse.
Astfel conceptul de conservare – restaurare adoptat la elaborarea prezentului proiect este cel al INTERVENTIEI MINIME si se bazeaza, suplimentar celor mai sus aratate, pe rezultatele investigatiilor preliminare, pe calculele matematice de evaluare a starii structurale si pe etica profesionala de abordare a acestui subiect.
Strategia interventiei minime la ansamblul pieselor litice
Masuri cu caracter de conservare
Acestea vor avea in general in vedere:
• Identificarea cauzelor de degradare;
• Elaborarea unei strategii de conservare si restaurare comune pentru toate piesele litice ale ansamblului;
• Eliminarea, pe cat posbil, a cauzelor de degradare;
• Operatiuni de curatire a materialului originar;
• Consolidarea materialului originar, in scopul asigurarii durabilitatii si/sau a integritatii pieselor;
• Reintregirea pieselor fracturate;
• Tratamente protective, pe zone restranse, cu scopul limitarii contactului materialului originar cu factorii de mediu patogeni
• Verificarea eficientei tratamentelor;
• Posibilitatea efectuarii unei restaurari reversibile pe cat posibil din punct de vedere tehnic, prin utilizarea unor materiale si tehnici al caror efect poate fi anulat si care sa nu prejudiciaza viitoarele interventii;
• Efectuarea unei restaurari ireversibile in cazurile pieselor fracturate, prin utilizarea unor materiale si tehnici moderne, care nu vor afecta in nici un mod aspectul fizic original al pieselor in cauza si nu le vor afecta nici autenticitatea materiala; procedeele vor trebui sa fi fost demonstrate stiintific, testate in timp si standardizate international in conditiile specificate expres in Caietele de Sarcini;
• Inlocuirea unor materiale a caror stare de conservare precara pune in
primejdie integritatea pieselor si a caror istorie nu poate fi demonstrata ca
apartinand proiectului originar;
• Pastrarea “istoriei” pieselor, prin pastrarea modificarilor lor anterioare, prin integrare cromatica;
• Repozitionarea pieselor mobile pe un amplasament cat mai aproapiat de cel originar, determinat de calculul statistic al distantei fata de pisele fixe;
• Readucerea nivelului aleii din parc la cotele initiale;
• Stabilirea unui tip de paviment adecvat ansamblului, in corelatie cu Calea Eroilor.
Masuri cu caracter preventiv

Acestea vor avea in general in vedere:
• Prevenirea unor viitoare degradari a pieselor prin masuri de securitate a acestora, prin urmarire directa si indirecta;
• Posibilitatea alegerii unui tratament usor de efectuat periodic, prin repetarea analizelor nedistructive;
• Monitorizarea pieselor din punct de vedere structural si nestructural;
(Se recomanda colectarea digitala a datelor referitoare la starea suprafetelor materialului, pentru a se putea urmari in timp comportarea suprafetelor tratate);
• O intretinere preventiva periodica a pieselor ansamblului litic;
• O intretinere preventiva constanta a environmentului vegetal al ansamblului.
© 2003 Dragos Gheorghiu
Intocmit
Conf.dr. Dragos Gheorghiu, Universitatea Nationala de Arte Bucuresti
www.brancusi2003.ro


www.brancusi2003.ro

Mergi Sus