Un deceniu fără Barbu Brezianu

Se împlinesc, pe 14 ianuarie 2018, zece ani de când istoricul și criticul de artă, dar în egală măsură scriitorul și publicistul Barbu Brezianu, a părăsit fizic spațiul cultural al României. În cei aproape 99 de ani de viață, Barbu Brezianu a trăit istoria țării sale cu toate zbuciumările și convulsiile sociale, a cunoscut oameni remarcabili și s-a format în preajma unor titani ai culturii române. În ceea ce privește contribuția sa la cunoașterea operei și vieții lui Constantin Brâncuși, este suficient să menționăm doar monografia „Brâncuși în România”, prima de acest fel care a inventariat lucrările din țară ale marelui sculptor, dar și reperele biografice, cu plecările și călătoriile artistului, cu expozițiile și numeroasele întâlniri pe care acesta le-a avut cu artiști celebri ai vremii sale.

Barbu Brezianu s-a născut pe 18 martie 1909 la București, unde a parcurs clasele primare și a absolvit Liceul „Spiru Haret”. Într-un interviu publicat în revista „Formula AS” la împlinirea vîrstei de 90 de ani (nr. 9/1999), își aducea aminte de profesorul său de matematică, Dan Barbilian, alias poetul Ion Barbu. Acesta, văzând că tinerii de la secția umană a liceului nu au nicio legătură cu matematica, dar scoteau o revistă de literatură foarte bună, „Vlăstarul”, a renunțat la programa școlară și le-a propus o altfel de oră de curs: „Barbilian a citit Vlăstarul și a văzut că «troglodiții» sînt preocupați de literatură. La ora următoare, a venit în clasă și ne-a spus: «Uite cum o să facem: n-o să vă mai predau matematică, vă dau la fiecare o problemă să o învățați pe dinafară, ca un papagal, pentru examen, iar la ore o să ne ocupăm de poezie. Ați citit ceva de Edgar Poe? Dar de Mallarmé ați auzit?» și a început să scoată din servietă volumele, că venise pregătit, și să ne citească, și să ne explice. De atunci încolo, orele cu el au fost extraordinare. De-abia le așteptam. Citeam și comentam pe Rimbaud, Lautréamont, Valéry… eram vrăjiți de acest cenaclu improvizat…”.

Tot acolo, la „Spiru Haret”, a fost coleg sau i-a cunoscut în redacția revistei liceului pe Constantin Noica, Ionel Jianu, Eugen Ionescu. Student la Drept în primul an, cunoaște generația de aur a culturii române interbelice: „Arșavir, Dinu (Constantin – n.a.) Noica si cu mine, deși ceva mai mici ca vîrstă, fuseserăm integrați în grupul, coagulat de Mircea Eliade, al «tinerei generații», din care făceau parte Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu, Ionel Jianu, Mihail Sebastian, Polihroniade, Haig – fratele lui Arșavir, Dan Botta… – toți erau sub 30 de ani”.

Cu ajutorul prietenilor, scoate prima carte de poezie în anul 1930, Nod ars, urmată câțiva ani mai târziu de volumul Zăvor fermecat, apoi de volumele de proză Jaf în dragoste și Desferecare. Despre Barbu Brezianu, incisivul Tudor Arghezi scria: : „Îmi permit plăcerea să regăsesc întoarsă în literatură pana scriitorului Barbu Brezianu, așteptată de toți câți i-au cunoscut elasticitatea, nuanțele și gingașele transparențe”.

A fost și un excelent traducător, cunoscut în special pentru exemplara traducere a epopeii finlandeze Kalevala, a tălmăcit prozatori și poeți precum Balzac, Kipling, Molière, Villon, Ronsard, Nodier și alții, a realizat monografii ale unor importanți artiști români: Karl Stork, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, a semnat numeroase cronici de muzică și teatru în presa interbelică.

Mai mult decât orice, Barbu Brezianu a fost cel mai dedicat cercetător român al operei lui Constantin Brâncuși. Pornind de la articolele din presa anilor ’60, despre începuturile artistice ale sculptorului, contribuția sa însumează peste o sută de studii și articole apărute în reviste străine și românești: Art JournalLes Lettres FrançaisesOneNeue LiteraturRevue Roumaine d’Histoire de l’ArtStudii și cercetări de istoria arteiArtaSecolul 20Gazeta literară, Luceafărul, Viața Românească, Ramuri, Familia, Revista Muzeelor, România literară, Contemporanul, Manuscriptum etc.

Lucrările dedicate lui Constantin Brâncuși încep cu Opera lui Constantin Brâncuși în România, monografie publicată în anul 1974, lucrare distinsă cu Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române. Volumul a fost reeditat, revizuit și adăugit, apărând mai apoi sub titlul Brâncuși în România, în anii 1976 și 1998. Ediția din 1998 a apărut și în limbile engleză și franceză.

A scris despre Brâncuși ca și cum l-ar fi cunoscut personal, cu respect și admirație dar, mai ales, cu foarte multă acribie. Cu toate acestea, modestia și buna educație nu îl lăsau să se considere un exeget al operei marelui sculptor, un brâncușiolog. Într-un alt interviu acordat revistei Formula AS (nr.456/2001), mărturisea: „La drept vorbind, eu nu sunt un «brâncușolog» în adevăratul înțeles al cuvântului. Un veritabil «brâncușolog» a fost V.G. Paleolog. Cu acest strălucit exeget al lui Brâncuși, eu am schimbat o foarte valoroasă corespondență. Așa se face că știu, într-adevăr, o mulțime de lucruri despre Brâncuși. De Brâncuși m-a apropiat, din punct de vedere spiritual, avangarda românească. Cu mulți dintre reprezentanții ei aleși am fost chiar prieten. Și-apoi, m-a fascinat opera lui. Mai întâi, am fost siderat când am văzut la Craiova Sărutul. Apoi, la București, Cumințenia pământului. Erau lucrări ce datau din 1907, 1908… Vă dați seama ce impresie vor fi făcut încă de la prima lor apariție?”.
Alte lucrări despre marele artist român, semnate Barbu Brezianu, sunt: Le secret du Baiser de Montparnasse, 1978, Paris (cuprinde revelații importante despre sculptura Sărutul); Noguchi, ucenic al lui Brâncuși, 2001 și o ultimă monografie Brâncuși în România 2005, în colaborare cu Ilie Marcu (2005).

Barbu Brezianu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Artiștilor Plastici, secția critică. La 24 mai 2006 i s-a conferit titlul de Doctor honoris causa de către Universitatea Națională de Arte din București.

Adina Andrițoiu

Mergi Sus