„Aforismul este pentru Brâncuși exact ceea ce era pentru gândirea populară proverbul: o condensare de înțelepciune, adică o concentrare extraordinară a unui sclipitor conținut filosofic, un fulger și o săgeată de lumină – asupra experienței omenești”, scria Constantin Zărnescu în cartea sa, „Aforismele și textele lui Brâncuși” (ediția a III-a, Editura Cartimpex, Cluj, 1998).
Considerat primul scriitor român care se apleacă asupra acestor prețioase ziceri ale maestrului din Hobița, C. Zărnescu le adună, le grupează și le oferă publicului român într-o primă ediție în anul 1980. Multe dintre acestea au fost găsite de autor în lucrări ale numeroșilor exegeți care i-au urmărit cariera artistului, sculptori și pictori, critici și discipoli, scriitori, colecționari și mulți alții. Și totuși, câteva dintre ideile și concepțiile orale ale lui Brâncuși (căci aforismele sale circulau, la începutul activității sale pariziene, doar în varianta orală) au văzut lumina tiparului pentru prima dată în anul 1925. Irina Codreanu, discipolă a artistului, îi cere permisiunea de a aduna și publica, sub semnătura ei, un mănunchi de aforisme mai vechi despre sculptură și concepția de lucru ale marelui sculptor. Cuvântul tipărit nu era un lucru care să-l încânte pe Brâncuși, pentru că el era fidel unei credințe vechi potrivit căreia „orice idee, o dată scrisă, devine un lucru închis, mort, în zidul de cărți din biblioteci” (C. Zărnescu, „Aforismele și textele lui Brâncuși”, Ed. Cartimpex, Cluj, 1998, p. 29). Tocmai datorită șlefuirii continue, așa cum făea și cu lucrările în piatră, lemn sau bronz, ideile lui Brâncuși circulau în mai multe variante, deveneau din ce în ce mai cuprinzătoare și, în același timp, esențiale. Continuare »
Primul război mondial, pe care-l numim „războiul de întregire”, a dus la împlinirea idealului de veacuri al neamului nostru – Marea Unire. Eroismul ostașilor care s-au jertfit pentru patrie i-a făcut pe urmași să dorească să le nemurească amintirea. S-au ridicat peste tot troițe, monumente comemorative, mai mici sau mai mari. Orașul Târgu-Jiu se mândrea cu implicarea populației în apărarea urbei la bătălia de la Podul Jiului din 14 octombrie 1916. O placă memorială pusă la pod în octombrie 1920 amintea tuturor că „Aci bătrânii, femeile, cercetașii și copiii Gorjului au oprit năvala vrăjmașe apărându-și cu vitejie căminurile.” 
Revista Culturală Leviathan