Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, Consiliul local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu în parteneriat cu Şcoala Populară de Artă, Protoieria Târgu-Jiu, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu”, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, Secţia Judeţeană Gorj a Arhivelor Naţionale şi Universitatea „Titu Maiorescu” au organizat, luni, 27 octombrie 2014, un pelerinaj pe Calea Eroilor.
Manifestarea ocazionată de împlinirea a 76 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental de la Târgu-Jiu se înscrie în seria de evenimente culturale anuale dedicate înscrierii Ansamblului brâncuşian în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Procesiunea din acest an începută la Masa Tăcerii a continuat pe Calea Eroilor până la Coloana fără Sfârșit, cu un singur popas la Biserica „Sfinţii Apostoli” unde s-a ţinut o slujbă religioasă în memoria eroilor gorjeni şi a ctitorilor ansamblului brâncuşian, s-a încheiat cu un recital de muzică folclorică susţinut de interpreţi ai Ansamblului Folcloric „Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu.
Evenimentul, la care au participat pe lângă autorităţile locale în frunte cu dl. primar Florin Câciumaru şi dl. viceprimar Aurel Popescu a fost onorat de prezenţa unei delegaţii din Forbach, Franţa, condusă de primarul localităţii dl. Laurent Kalinowski. De asemenea la procesiunea desfăşurată între Masa Tăcerii şi Coloana fără Sfârşit au participat dansatori ai Școlii Populare de Artă şi ai Liceului de Arte n”Constantin Brăiloiu” îmbrăcaţi în costume populare, numeroşi elevi şi studenţi, oameni de cultură şi cetăţeni ai municipiului Târgu-Jiu.
Inaugurat la 27 octombrie 1938 în semn de recunoştinţă pentru jertfa eroilor gorjeni căzuţi în luptele de la Podul Jiului în timpul Primului Război Mondial, Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu, capodoperă a creaţiei lui Constantin Brâncuşi, a fost ridicat la iniţiativa şi cu sprijinul Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene a cărei preşedintă era Arethia Tătărescu, soţia primului ministru de la acea vreme, Gheorghe Tătărescu.
























