„Sculptura exprimă ceea ce cuvintele nu pot.” – Constantin Brâncuși
flexile-white-logo
flexile-white-logo

http://www.critix.ro – Operele lui Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu ar putea intra în patrimoniul UNESCO

de | mai 12, 2011 | COMUNICATE

Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a aprobat, printr-o hotărâre din 20 februarie 2011, începerea procedurilor pentru înscrierea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, şi anume constituirea, prin dispoziţia primarului, a unei comisii de lucru care va elabora calendarul acţiunilor ce urmează a fi întreprinse.

Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu a depus luni, la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, o solicitare pentru începerea procedurilor de nominalizare pentru înscrierea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” – creaţie a lui Constantin Brâncuşi – pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Ansamblul a fost inclus în 1991 pe lista tentativă, însă până în prezent, nu au fost reiniţiate demersurile necesare definitivării procesului.

Iniţiativa este susţinută atât de ambasadorul României la UNESCO, Nicolae Manolescu, cât şi de numeroşi oameni de cultură, artişti, politicieni, jurnalişti, personalităţi ale societăţii civile, iubitori ai lui Brâncuşi din ţară şi străinătate, se mai arată în comunicatul Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu.

Reprezentanţii MCPN au declarat pentru MEDIAFAX că ministerul „salută iniţiativa Consiliului Local din Târgu Jiu” şi au confirmat că ansamblul monumental este inclus pe lista tentativă a patrimoniului UNESCO.

„Acest obiectiv este o valoare a întregii naţiuni. Întocmirea dosarului este un efort imens care trebuie susţinut şi de Ministerul Culturii şi de Consiliul Local Târgu Jiu. Ministerul Culturii va asigura coordonarea ştiinţifică a proiectului în speranţa că colaborarea cu Consiliul Local va aduce roade”, au spus reprezentanţii MCPN.

În mod concret, ministerul va dispune alcătuirea unui grup de lucru în vederea alcătuirii documentaţiei necesare pentru nominalizarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu pentru înscrierea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

www.critix.ro/stiri/media-1/operele-lui-constantin-brancusi-de-la-targu-jiu-ar-putea-intra-in-patrimoniul-unesco-

 

 

Suntem și pe Facebook
Locația – Google Maps
Camere Live
Traduceți website-ul »