Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” în parteneriat cu Colegiul Naţional „Spiru Haret” au organizat, miercuri 15 ianuarie 2014, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, o manifestare culturală dedicată lui Eminescu şi Brâncuşi.
În cadrul manifestării, desfăşurate în sala Bibliotecii Colegiului Naţional „Spiru Haret”, la care au participat Adina Andriţoiu, directoarea Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, Sorin Lory Buliga şi Doru Strîmbulescu, Mihaela Gretuţa Ştefănescu, directoare adjunctă a Colegiului Naţional „Spiru Haret”, cadre didactice şi elevi ai Colegiului, au fost evocate momente din viaţa şi opera celor două mari personalităţi ale artei şi culturii române, prezentându-se un DVD cu aspecte importante din viaţa şi opera lui Brâncuşi. Totodată, elevii au recitat poezii dedicate lui M. Eminescu şi au interpretat piese muzicale pe versurile acestuia. În final, a fost lansată revista de literatură şi artă „Confesiuni”.
Acest eveniment deschide şirul manifestărilor cu caracter cultural pe care Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” le va organiza, în acest an, în tot judeţul.





