Ambasadorul Italiei a vizitat Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”

IMG_1531În data de 16 mai a.c., Excelența Sa, dl. Diego Brasioli, ambasadorul Italiei la București, a venit la Tg-Jiu pentru a se întâlni cu autoritățile locale și a prelua un obiect de cult catolic aflat în custodia Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu” Gorj.Prima oprire a reprezentantului Republicii Italiene a fost, cum era și firesc, la Coloana fără Sfârșit, unde a fost întâmpinat de primarul municipiului, dl. Florin Cârciumaru. După ce a primit explicații legate de semnificația Ansamblului, de istoricul ridicării Coloanei și despre locul pe care acest monument îl ocupă în creația lui Constantin Brâncuși, ambasadorul Brasioli s-a deplasat în Parcul central, unde a vizitat operele din piatră, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor și Masa Tăcerii.

Excelența-sa a apreciat atât simbolistica acestor creații brâncușiene, cărora le-a găsit asemănări cu arta primitivă a unor popoare din America de Sud, cât și frumusețea parcurilor unde sunt amplasate. „Vâzând împrejurimile orașului, bogăţia peisajului, îmi dau seama de unde s-a inspirat Brâncuși în arta sa”, a mai spus acesta.

În Sala Maură din clădirea Prefecturii, ambasadorul Italiei a avut o întâlnire oficială cu prefectul judeţului, Ion Claudiu Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu şi cu primarul municipiului Tg-Jiu, Florin Cârciumaru. În cadrul întrevederii, au fost semnate actele privind predarea către delegaţia italiană a unui obiect de cult, furat în anul 2007 dintr-o biserică din Orta Nova, Italia, de către persoane de etnie rromă din judeţul Gorj. Diego Brasioli a fost însoţit la Târgu-Jiu de către secretarul I al Ambasadei, Alberto Dal Degan, de reprezentantul Vaticanului la Bucureşti, Baudoiun Biagila Muankembe, şi carabinierul ambasadei, Sergio Nocchi.

IMG_1538 IMG_1557 IMG_1585 IMG_1597 IMG_1603 IMG_1678 IMG_1712 IMG_1749 IMG_1789 IMG_1839

Mergi Sus