Manifestarea „Colocviile Brâncuși”, ediția 2018, începută o dată cu aniversarea nașterii marelui sculptor din februarie, a continuat la Târgu-Jiu în zilele de 15 și16 martie, cu ocazia comemorării a 61 de ani de la trecerea în eternitate a lui Constantin Brâncuși.
Joi, 15 martie, de la ora 17,00, a avut loc vernisajul expoziţiei de grafică și gravură a artistului plastic Zuzu Caratănase, la Galeriile Municipale de Artă ale Municipiului Târgu Jiu. În deschidere au vorbit Doru Strîmbulescu, managerul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Vasile Fuiorea, curatorul expoziției și președintele Filialei Târgu-Jiu a UAP din România, Gheorghe Dican, vicepreședintele UAP din România și Virgil Nițulescu, director în Ministerul Culturii.
Evenimentul a continuat cu prezentarea de specialitate a criticului și istoricului de artă Pavel Șușară, care apreciat superlativ expoziția, punctând nu numai tehnica execuției, ci și densitatea epică a conținutului. Lucrările lui Zuzu Caratănase trimit privitorul, cu predilecție, în lumea personajelor antichității, dar și a marilor momente ale istoriei universale. Este nevoie de timp și răbdare pentru a asimila mesajul transmis de autor, dar satisfacția finală este cu atât mai copleșitoare.
Răzvan-Constantin (Zuzu) Caratănase este considerat ca fiind cel mai bun artist-gravor al generației sale și unul dintre cei mai activi și prolifici artiști vizuali din România. Este cadru didactic universitar, curator de artă contemporană și doctor în domeniul arte vizuale. Are la activ peste 30 de expoziții personale și a participat la aproximativ 300 de expoziții de grup, naționale și internaționale. Tușa sa personală se poate vedea nu numai în lucrările executate, ci și în modul în care și-a construit imaginea, blazonul sub care se prezintă fiind edificator. Artistul este cunoscut publicului târgujian încă din 2017, când a mai avut o personală la Galeriile Municipale de Artă din municipiu.
Vineri, 16 martie, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, cu începere de la ora 15,00, s-a desfășurat conferința cu tema „Constantin Brâncuși sau despre sculptura fără masă”, susținută de criticul și istoricul de artă Pavel Șușară.
Tema, dar și personalitatea conferențiarului, au strâns în sala Muzeului de Istorie numeroși iubitori de cultură, care au putut să audieze ideile și viziunea personală a lui Pavel Șușară cu privire la receptarea operei lui Constantin Brâncuși. La finalul celor două ore de prezentare, Pavel Șușară a răspuns și diverselor întrebări primite din partea publicului.
În continuare, de la ora 17,00, în același spațiu, a avut loc vernisajul expoziției naționale „Desenul post-Brâncuși”. Curatorul Vasile Fuiorea a fost ajutat în realizarea expoziției de către o echipă formată din Pavel Șușară, Mihai Țopescu, Florin Gheorghiu, Doru Strîmbulescu și Vlad Ciobanu. Din partea administrației publice locale, în deschidere a vorbit Adrian Tudor-Drăghici, viceprimarul Municipiului Târgu-Jiu.
Dintre cei 40 de expozanți, au fost aleși patru câștigători ai Premiului „Bursa Brâncuși”. Aceștia au fost desemnați de către un juriu de specialitate, care a deliberat în zilele premergătoare expoziției. Cei patru câștigători sunt: Atena Elena Simionescu, Adriana Lucaciu, Eusebio Spînu și Feleki Karoli. De asemenea, au fost acordate și trei mențiuni „Bursa Brâncuși” pentru Iliana Gheorghiu, Dalina Bădescu și Mirela Trăistaru, precum și Premiul de Excelență „Constantin Brâncuși” acordat de Filiala Târgu-Jiu a UAP lui Neculai Păduraru. În expoziție au mai fost prezenți cu lucrări Teodor Arghile, Rodica Banciu Reghep, Valter Paraschivescu, Lisandru Neamțu, Landh Armand, Iosif Stroe, Ile Ștefi, Daniela Grapă, Ioana Fluierașu, Eugenia Drăgoi Banciu, Doina Reghiș Ionescu, Dana Catona, Mălina Crăciun, Ana Maria Rugescu, Dates Câmpeanu, Liviu Acasandrei, Marius Barb/Barbone, Zuzu Caratănase, Lucian Irimescu, Valer Neag, Oana Onciuleanu, Daniela Orăvițanu, Sergiu Grapă, Matei Gașpar, Sorin Dumitru Baciu, Romana Țopescu, Daniel Semenescu, Petre Chirea, Alice Țeca, Adrian Sandu, Cosmin Moldovan.
Manifestarea a fost organizată de către Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Consiliul Județean Gorj, Filiala Târgu-Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”.
Credite foto: Sorin Lory Buliga
Adina Andrițoiu





























