COMUNICAT DE PRESĂ

Roxana Rădvan, coordonatoarea Centrului de Excelență pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice CERTO, din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică, a câştigat premiul pentru ştiinţă acordat luni, 21 martie 2016, de la ora 19.00, în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XVI-a. Motivaţia juriului a fost determinată de cercetările pe care echipa coordonată de Roxana Rădvan, în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, le execută în cadrul proiectului de monitorizare a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu.
Printre nominalizaţii la această secţiune s-au aflat Ion Băraru, profesor de fizică la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Constanţa, fondator al Centrului de excelenţă din Constanţa şi Echipele FLEX şi EVO Robotics, ale Universităţii Politehnice din Bucureşti.
Roxana Rădvan este membru al Consiliului Ştiinţific al Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”.
Reamintim că începând din iulie 2015, Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” în parteneriat cu Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică au încheiat un protocol de colaborare pe 5 ani, pentru cercetarea şi monitorizarea ansamblului brâncuşian. Metodele folosite în cadrul acestui proiect sunt cele mai performante din România, folosindu-se tehnici de monitorizare noinvazive şi non contact, astfel încât operele să nu fie în nici un fel afectate. Până în prezent au fost efectuate două astfel de determinări, datele culese, analizate şi prelucrate de specialiştii INOE constituind baza unor discuţii cu specialiştii în restaurare, atât în cadrul întâlnirii avute în luna ianuarie la sediul Institutului Cultural Român, dar şi la Târgu-Jiu, în cadrul Colocviilor Brâncuşi desfăşurate în data de 19 februarie 2016, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi.
De asemenea, managerul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” a propus, în cadrul unei recente întâlnirii avute cu consilierii ministrului culturii, înfiinţarea unei comisii pluridisciplinare „Brâncuşi”, alcătuite din specialişti în domeniul restaurării, care să stabilească, în baza unei strategii de întreţinere şi conservare, un calendar al intervenţiilor asupra operelor ce alcătuiesc ansamblul brâncuşian.
Felicitări Roxana Rădvan!

Manager,
Doru STRÎMBULESCU

Mergi Sus