Controverse brâncuşiene

Sorana GEORGESCU-GORJAN

Sorana GEORGESCU-GORJAN

Ştirile, în ceea ce-l priveşte pe Constantin Brâncuşi, sunt deseori irelevante, vizând aspecte ale vieţii şi operei marelui nostru sculptor ce nu au fost atestate documentar de nici unul dintre exegeţii săi.

În acest context, erorile de interpretare au născut de-a lungul timpului numeroase controverse. Una dintre ele este legată chiar de numărul de lucrări lăsate moştenire lumii de către Brâncuşi, precum şi de autenticitatea acestora. Este bine cunoscut faptul că pe piaţa de artă circulă o seamă de opere ce s-au dovedit a fi nişte veritabile falsuri.

În ciuda acestui aspect sunt unii care continuă să persiste în eroare, asumându-şi din varii motive, o poziţie ingrată în ceea ce-l priveşte pe Brâncuşi şi opera sa.

În acest sens, aflăm dintr-un text apărut pe Agenţia de ştiri RADOR în data de 3 iunie 2015, transmis Centrului Brâncuşi prin amabiliTatea doamnei Sorana Georgescu-Gorjan, că în această perioadă va avea loc la Bruxelles vernisajul unei expoziţii a sculptorul Remus Botar Botarro dedicată maeştrilor Auguste Rodin, Amedeo Modigliani, Miliţa Petraşcu şi Constantin Brâncuşi. Expoziţia va fi deschisă până în data de 25 iunie, când se va organiza o licitaţie, desfăşurată inclusiv în scopuri de caritate în favoarea Spitalului Universitar pentru Copii „Regina Fabiola” pentru vânzarea celebrei lucrări „Portret – Autoportret” semnată de celebrul sculptor român Constantin Brâncuşi alături de Miliţa Petraşcu, eleva marelui maestru în atelierul căruia a lucrat până la revenirea definitivă în ţară.

Trebuie reamintit că originalul în ghips al celebrei lucrări „Portretul lui Brâncuşi (cap)” de Miliţa Pătraşcu a intrat în proprietatea Muzeului Judeţean Gorj la 25 iunie 1978, prin nota de transfer nr 25/5 iunie 1978 de la Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă Gorj.

Există la Muzeul de Artă un “Document de predare-primire şi confirmare aprobare copiere”, încheiat la 15 martie 2001 între FFRI, reprezentată prin dl Botar, şi Muzeul Judeţean Gorj, prin care se confirmă aprobarea acordată FFRI de a copia în bronz “Portretul lui Brâncuşi (cap)”, autor sculptoriţa Miliţa Petraşcu, după originalul din ghips aflat în proprietatea Muzeului. Se precizează şi că lucrarea “Portretul lui Brâncuşi (cap)”, autor Miliţa Petraşcu a fost mărită la scară dublă cu acordul Muzeului şi turnată în bronz ca Monument comemorativ Brâncuşi, realizat de FFRI pentru Parcul Constantin Brâncuşi.

Un cap din bronz turnat după ghipsul original a fost donat de FFRI către Muzeul Judeţean Gorj (valoarea de înregistrare fiind de 19000$) şi se află expus în prima sală a Muzeului de Artă din Târgu-Jiu.

Legat de acest subiect vom reproduce mai jos un text recent al Doamnei Sorana Georgescu-Gorjan şi scrisoarea integrală a domniei sale, trimisă Primăriei Târgu-Jiu ca răspuns la adresa nr. 91 din 7 februarie 2008 a Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”, prin care i se solicita un punct de vedere în legătură cu proiectul de Monument „Constantin Brâncuşi”, propus de sculptorul Remus Botar Botarro spre a fi amplasat în municipiul Târgu-Jiu în anul 2008.

Menţionăm că oferta dlui Remus Botar Botarro către Primăria Târgu-Jiu, semnată la 19 iulie 2007, a fost publicată în revista „Polemika” nr. 92 din 6-12 martie 2008, la p. 14, ca parte a suplimentului „După Brâncuși” nr. 6, cu titlul „Dosare la vedere”. Totodată, a fost reprodusă în volumul După Brâncuși. 13 întâlniri provocate de Vasile Vasiescu, la p. 166-171 (Editura Fundației Constantin Brâncuși, 2009).

De asemenea, Scrisoarea deschisă a doamnei Sorana Georgescu-Gorjan, semnată la 10 martie 2008 a fost publicată în revista „Polemika”  nr. 93 din 13-19 martie 2008, la p. 10, ca parte a suplimentului „După Brâncuși” nr. 7, cu titlul „Scrisoare deschisă”, ea fiind reprodusă în volumul După Brâncuși. 13 întâlniri provocate de Vasile Vasiescu, la p. 178-182 (Editura Fundației Constantin Brâncuși, 2009).

Prin răspunsul formulat de Primăria Târgu-Jiu şi Centrul de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi” înregistrat sub nr. 221 din 16 aprilie 2008, doamna Sorana Georgescu-Gorjan era anunţată că se vor lua în calcul toate opiniile domniei sale.

BRÂNCUȘI ȘI „PĂSĂRILE DE PRADĂ”

Se pare că printre alte haruri Constantin Brâncuși a avut și darul premoniției. O dovedesc spusele sale, relatate de Ionel Jianu, după mărturia lui Pierre Schneider din 1962 – „Când nu voi mai fi, mă vor sfâșia păsările de pradă”. Din nenorocire, aceste prevestiri se adeveresc mereu și mereu.

Nici în timpul vieții, artistul nu a fost scutit de neajunsuri: arderea în efigie a portretului său la Chicago în 1913; șicane cu autoritățile vamale (de la vama română în 1912, pentru lucrările trimise la „Salonul oficial”, de la vama americană, în 1914 pentru prima expoziție personală organizată la New York), procesul din 1927-28 cu vama din New York; respingerea unor proiecte (Fântâna lui Haret în 1914 la București, Principesa X în 1916 la Salon d’Antin și din nou în 1920 la Grand Palais) ; repetate amenințări cu expulzarea din atelier, începând din 1926; refuzarea vizei spaniole în 1933; eșecul proiectului din Indore în 1937; reacțiile calomnioase ale presei imediat după inaugurarea ansamblului din Târgu-Jiu, amenințat cu distrugerea în epoca proletcultistă ; blamarea sculptorului socotit artist decadent în patrie, în anii 50.

Chiar la funeraliile lui Brâncuși au început problemele. Prietenul Man Ray relatează că s-a hotărât să nu mai participe la înmormântări când a asistat la huiduirea delegației ambasadei române de către unii membri ai cortegiului funerar.

Au urmat procese pentru dreptul legatarilor de a efectua copii după mulaje, reconstituirea atelierului brâncușian dăruit Franței s-a efectuat în etape și în diferite locații.

După dispariția lui Constantin Brâncuși, recunoașterea unanimă a importanței lui în crearea sculpturii moderne a dus la creșterea vertiginoasă a cotei sale de piață, ceea ce explică de bună seamă apariția preconizatelor „păsări de pradă”.

O bună parte din arhiva lui Brâncuși – corespondența, materiale scrise chiar de sculptor precum și secvențe de film realizate de el – au fost ținute în afara circuitului public de către legatarii săi universali.

A devenit astfel posibilă publicarea de texte fanteziste, bazate masiv pe imaginație. S-au creat premise pentru apariția de falsuri de tot felul – informații false, aforisme false, opere false.

***

Am fost „translation-editor” al ediției engleze a cărții regretatului Barbu Brezianu Brâncuși în România (1976). M-am îngrijit de apariția postumă a volumului Am lucrat cu Brâncuși, elaborat de regretatul Ștefan Georgescu-Gorjan, inginerul de concepție al Coloanei fără sfârșit (apariții succesive: 1988, 1996, 2004). Am moștenit și îmbogățit arhiva Gorjan a tatălui meu și am urmărit cu deosebit interes tot ce se publica despre Brâncuși. Mi-am format opinii documentate despre diversele probleme care au apărut.

Am fost contactată în 1995 de Lucian Radu Stanciu, la lansarea cărții mele The Wonderful Story of the Endless Column. Dânsul se străduia să acrediteze autenticitatea unor așa-zise opere de tinerețe ale artistului, „descoperite” în diverse mansarde, fără documente sau atestări. Știa că bustul în ghips al bunicului meu Ion, făcut de prietenul Brâncuși în 1902 ca absolvent al Școlii de Belle Arte, se afla din 1967 la Muzeul Național de Artă al României. Ceea ce mi-a arătat atunci domnul Stanciu nu m-a convins, însă i-am precizat că deși nu sunt expert, socotesc că bustul bunicului nu se potrivește în tovărășia acelor lucrări.

Campania intensă dusă de Stanciu pentru promovarea unor lucrări kitsch a fost susținută de unii și combătută de alții.

Am intrat în arenă în 1998 și am demontat afirmațiile publicate de Stanciu în „Lumea magazin”, cum că monumentul ridicat în 1937 la Târgu-Jiu a fost greșit conceput, întrucât „spiritul autentic al lui Brâncuși” se găsea într-un obiect dăltuit, cică, în 1900: o bară de marmură albă de 52 cm, având 12 elemente prismatice, un semi-element la vârf și un cub la bază, încastrată într-un soclu din lut ars!

În decursul anilor au apărut cărți bogat ilustrate cu reproduceri de lucrări ciudate, care par „amintiri din viitor”, au urmat emisiuni TV, procese, sentințe etc. Tema „comorilor” nevalorificate a fost continuată de mulți și după decesul domnului Stanciu.

***

Dintre „păsările de pradă” care s-au străduit să se folosească de renumele lui Brâncuși, nu trebuie uitați cei care au demontat inutil și ilegal Coloana în 1996, lăsând-o patru ani pradă intemperiilor, dar și cei care au clonat-o în 2001, pentru a o face cadou în străinătate.

Soarta Ansamblului din Târgu-Jiu, restaurat cu multe probleme, este încă în discuție pentru includere în Patrimoniul UNESCO.

Impresionantul ansamblu funerar de la Buzău a avut o soartă și mai tristă. Lucrările originale, scoase din cimitir, sunt expuse total neinspirat în cabinetul Brâncuși din MNAR. Copiile puse în locul lor au fost furate în mod repetat, iar acum soclurile stau stinghere și anonime. S-au făcut și multe copii după Rugăciune. Scoasă din context, nedumerește cea aflată la Paris sub scara din stația de metrou Madeleine. Este mai funcțională cea de la Bellu, care străjuiește mormintele pictorilor Andreescu, Luchian, Petrașcu și Pallady.

O pretinsă corespondență a artistului cu pietrarii din perioada montării ansamblului în 1914, publicată în revista „Playboy” în anul 2003, a fost demontată argumentat de Marius Tița în „Bursa” din același an. Am avut surpriza neplăcută să constat că este socotită autentică și reprodusă în „Observatorul cultural” din decembrie 2014. Domnul Tița a reluat argumentarea în februarie 2015.

***

La Târgu-Jiu se primesc mereu oferte halucinante, nebazate pe nimic. Nefasta idee a repatrierii osemintelor artistului apare periodic și stârnește valuri. Se pretinde că s-au descoperit lucrări pierdute (Cocoșul galic) sau necunoscute și sunt oferite fără documente. Se pun în discuție grinzi din casa natală a artistului, care nu mai există de mult. Se propune utopic refacerea atelierului pe baza câtorva grinzi aduse cu ani în urmă.

Am contestat ideea unui proiect de statuie monumentală de 20 de metri care să-l reprezinte pe Brâncuși, în orașul care-i găzduiește capodopera. Orașul este de altfel împânzit de lucrări sculptate în timpul numeroaselor tabere „Brâncușiana”.

M-a consternat filmul artistic „Brâncuși în eternitate” dedicat vieții sculptorului. Bazat pe informații controversate din Sfântul din Monparnasse, filmul nu-i face nici un serviciu artistului ci dimpotrivă.

Am protestat cu indignare la o reclamă CEC în care un actor moldovean, travestit ca Brâncuși din celebrul autoportret fotografic, rostea grav false cugetări, lăsând să se creadă că vorbește chiar artistul…

Pe Internet apar mereu așa-zise „dezvăluiri” referitoare la „Adevărul despre operele lui Brâncuși”, precum și liste fanteziste enumerând „Femeile din viața lui Brâncuși”.

Recent o televiziune a prezentat oribile „comori” brâncușiene păstrate într-un coteț de câine! Pentru audiență și senzațional se sacrifică orice!

În 2008 am contracarat o ofertă de monument pentru Târgu-Jiu – un așa-zis „autoportret colectiv” Brâncuși/Milița Petrașcu, creat chipurile de Milița și completat de Brâncuși în anii 30, pentru că nu ar fi fost destul de „dacic”. Era vorba de același cap supradimensionat, instalat în 2001 în locul Lupei Capitolina, în fostul parc Dorobanți.

De curând am aflat că „celebra lucrare” va figura la data de 25 iunie într-o licitație caritabilă la Bruxelles.

Păsările de pradă veghează!

Sorana GEORGESCU-GORJAN

În Calendarul „Matinal” al Agenției de presă RADOR am citit la data de miercuri, 3 iunie 2015 următoarele:

Social

* Bruxelles: Vernisajul expoziţiei artistului român Remus Botarro dedicată maeştrilor Auguste Rodin, Amedeo Modigliani, Miliţa Petraşcu şi Constantin Brâncuşi. Expoziţia va fi deschisă până în data de 25 iunie, când se va organiza o licitaţie, desfăşurată inclusiv în scopuri de caritate în favoarea Spitalului Universitar pentru Copii „Regina Fabiola” pentru vânzarea celebrei lucrări „Portret – Autoportret” semnată de celebrul sculptor român Constantin Brâncuşi alături de Miliţa Petraşcu, eleva marelui maestru în atelierul căruia a lucrat până la revenirea definitivă în ţară.

Nu pot să nu amintesc că în 2008 am luat atitudine față de „celebra lucrare” printr-un text pe care-l reproduc mai jos:

Scrisoare deschisă

Către

Centrul de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi”

Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu

La 12 februarie 2008 am primit adresa dumneavoastră nr. 91 din 7 februarie a.c. prin care mi se solicita punctul de vedere în legătură cu proiectul de Monument “Constantin Brâncuşi”, propus de sculptorul Remus Botar Botarro spre a fi amplasat în municipiul Târgu-Jiu în anul 2008.

Argumentul invocat de domnul Botarro pentru respectarea termenului de inaugurare “2008” este cel puţin surprinzător: s-ar aniversa, pasămite, un presupus centenar de la întoarcerea lui Brâncuşi la Târgu-Jiu în 1908 – fapt nedovedit documentar şi nemenţionat de artist în notele sale autobiografice – marcându-se, vezi Doamne, “reîntoarcerea simbolică a lui Brâncuşi acasă”!

În viziunea domnului Botar, monumentul ar fi format din două “unicate” – portretul din bronz reprezentându-l pe sculptor după “sculptura model realizată în anii ’30 de însuşi Brâncuşi, în cooperare cu Miliţa Petraşcu, opera fiind în felul ei un unicat absolut, cu statut de autoportret” şi soclul din marmură sau travertin, „unicat pe plan mondial, după ideea proprie a artistului Botarro”.

Despre “autoportretul în cooperare” aflăm cu stupoare că:

Miliţa Petraşcu, studenta preferată şi totodată foarte apropiata prietenă a sculptorului Constantin Brâncuşi, a realizat în anii ’30 un portret din pastă de modelaj, sculptură destinată turnării în bronz, reprezentându-l pe maestrul ei. Văzând opera Miliţei Petraşcu aflată în fază avansată de lucru, dar încă neterminată, Brâncuşi a intervenit personal în lucrare modificând întreaga anatomie, adică: faţa cu toate elementele anatomice, cât şi barba şi părul, pe motiv că Miliţa Petraşcu îl făcuse „prea frumos şi prea puţin dacic”. Din ceea ce începuse studenta lui nu a mai rămas decât partea posterioară a portretului. […] În consecinţă, Miliţa Petraşcu nu a mai îndrăznit să semneze lucrarea şi a transpus-o, ca atare, în material de tranzit, adică în ghips, spre turnare ulterioară în bronz.”

Din ofertă aflăm că acelaşi ghips a fost folosit ca model în 2001, în Anul Internaţional Brâncuşi, pentru realizarea Monumentului din Parcul Brâncuşi, “la ideea personală şi prin strădaniile aceluiaşi sculptor Botarro”.

La 25 aprilie 2001, am asistat la inaugurarea respectivului parc, pe locul fostei pieţe Dorobanţi, precum şi la dezvelirea monumentului plasat în locul “Lupei Capitolina”. Capul din bronz supradimensionat cocoţat pe un soclu înalt din marmură a fost prezentat atunci drept mărire a lucrării figurative a Miliţei Petraşcu.

Am revăzut lucrarea la 14 februarie 2008 – numele autoarei este inscripţionat clar – Miliţa Petraşcu.

În 2001 nimănui nu i-a trecut prin minte să afirme că în anii ’30 Brâncuşi ar fi modelat în lut o lucrare figurativă.

Este bine ştiut că încă din primul deceniu al secolului XX sculptorul a renunţat la modelajul în lut în favoarea cioplirii directe şi a încetat să mai facă portrete figurative, recurgând la reprezentări ale esenţei. Pentru a omagia personalităţile respectate intenţiona să creeze fântâni, în nici un caz statui banale. Ce l-ar fi putut determina să se reapuce să facă “biftec”, chiar în anii în care-şi concepea capodoperele?

Nu este de crezut că excelenta portretistă aflată la apogeul creaţiei sale ar fi acceptat ca altcineva – fie el şi Brâncuşi – să intervină în creaţia ei, pe motivul suprarealist că îl făcuse “prea frumos şi prea puţin dacic”, lăsând din opera ei doar “partea din spate a gâtului şi a zonei occipitale.”

În articolele apărute în presă în 2001 se citează informaţia că originalul din ghips a fost realizat în anii ’30 la Paris de către sculptoriţa Miliţa Petraşcu (“Adevărul” din 21 şi 26 aprilie, “Curierul naţional” din 26 aprilie). În “Adevărul” din 28 aprilie se menţionează un interviu cu Victor Crăciun, arătându-se că acel cap din ghips este ceea ce a mai rămas dintr-o lucrare mai mare, realizată de sculptoriţă mult după moartea lui Brâncuşi.

În “Curierul naţional” din 2-4 noiembrie 2001, sculptorul Constantin Lucaci afirma că “bustul făcut de sculptoriţă era unul de interior, iar bustul nu se măreşte. Cel mult autorul îl reface la dimensiuni mai mari”. Bustul mărit, în opinia domniei sale, este “un fals moral”.

Mărirea originalului din ghips şi turnarea în bronz s-a făcut de către Fundaţia Franco-Română Internaţională (FFRI) pe baza aprobării nr 13 din 21 ianuarie 2001, primită de la Muzeul Judeţean Gorj, conform unei Note a Direcţiei Generale a Patrimoniului Cultural Naţional din Ministerul Culturii şi Cultelor (nr. 144 din 29 ianuarie 2001). Actul nr 13 nu există în dosar.

La 19 februarie a.c., cu ocazia participării la “Brâncuşiana 2008”, am vizitat Muzeul de Artă din Târgu-Jiu pentru a consulta documentaţia referitoare la lucrarea “Portretul lui Brâncuşi (cap)” de Miliţa Pătraşcu. Originalul în ghips este păstrat în depozit, inventariat sub nr. 9567. A intrat în proprietatea Muzeului Judeţean Gorj la 25 iunie 1978, prin nota de transfer nr 25/5 iunie 1978 de la Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă Gorj.

Există la Muzeul de Artă un “Document de predare-primire şi confirmare aprobare copiere”, încheiat la 15 martie 2001 între FFRI, reprezentată prin dl Botar, şi Muzeul Judeţean Gorj, prin care se confirmă aprobarea acordată FFRI de a copia în bronz “Portretul lui Brâncuşi (cap)”, autor sculptoriţa Miliţa Petraşcu, după originalul din ghips aflat în proprietatea Muzeului. Se precizează şi că lucrarea „Portretul lui Brâncuşi (cap)”, autor Miliţa Petraşcu a fost mărită la scară dublă cu acordul Muzeului şi turnată în bronz ca Monument comemorativ Brâncuşi, realizat de FFRI pentru Parcul Constantin Brâncuşi.

Un cap din bronz turnat după ghipsul original a fost donat de FFRI către Muzeul Judeţean Gorj (valoarea de înregistrare fiind de 19000$) şi se află expus în prima sală a Muzeului de Artă din Târgu-Jiu.

Traseul ghipsului de la sculptoriţa care a decedat în 1976 până la Târgu-Jiu rămâne de cercetat. Este interesant de aflat şi care este legislaţia în materie de copiere şi mărire a unor lucrări după decesul autorului. În acest sens trebuie consultată ORDA şi VISARTA.

În anul 2001, seniorul brâncuşologiei româneşti, regretatul Barbu Brezianu, afirma în scris: „bronzul din centrul Pieţei Brâncuşi este turnat după lucrarea Miliţei Petraşcu” (“Revista 22”, nr 8, p.12), sugerând ca pe soclu să se plaseze şi basorelieful sculptorului din profil, realizat de fosta lui elevă. În “Revista 22”, nr. 52, p.11, domnul Brezianu preciza că la 9 martie 2001 a primit de la domnul Botar “o replică a portretului sculptorului realizat de Miliţa Petraşcu, întocmai celui aflat pe soclul statuii din Piaţa Brâncuşi”. Mai adăuga şi că a împrumutat FFRI-ului – pentru a fi mărit şi turnat în bonz – un basorelief în ghips reprezentându-l pe Brâncuşi şi iscălit de Miliţa Petraşcu, sugerând că, mărită, lucrarea ar putea fi încastrată pe soclul destul de golaş al monumentului.

Ne întrebăm cum se face că la 3 aprilie 2007 directorul Muzeului Judeţean Gorj trimite Muzeului din Horn (Austria) adresa cu nr. 125 prin care precizează că “Portretul lui Brâncuşi” are doi autori – Miliţa Petraşcu şi Constantin Brâncuşi însuşi – şi că este “unica lucrare colectivă de artă şi totodată un autoportret”?

Între 10 şi 15 aprilie 2007, domnul Botar expune la Muzeul din Horn exemplarul din bronz turnat cu aprobarea Muzeului Judeţean Gorj. Aceeaşi lucrare este expusă între 20 şi 22 aprilie la Galeria Golkar din Köln, cu menţiunea: Brancusi/Milita Petrascu “Selbst-Portrait – Bronze” 36 x 29 x 15 cm 1930.

Expoziţia “Brâncuşi-Botarro”, cuprinzând lucrări ale domnului Botar precum şi lucrări din colecţia sa, atribuite lui Brâncuşi, a fost itinerată şi la Monaco. Din foto-documentele aflate în dosarul anexat ofertei constatăm că, pe lângă aşa-zisul “autoportret” cu doi autori, s-au mai expus şi un ghips reprezentând-o pe „Eileen Leen” (nici măcar numele de “Lane” nu este corect ortografiat), ca şi un desen după Dra Pogany. În ce măsură este legală promovarea unor lucrări cu statut dubios ar trebui să stabilească forurile în drept.

Nu pot să nu amintesc că în 2001 a fost publicat un protest al cercetătoarelor de la Centrul Pompidou, când prezenţa lor la o Expoziţie Brâncuşi, vernisată la 26 noiembrie la Centrul Cultural Român din Paris a fost interpretată ca o confirmare a autenticităţii pieselor expuse prin intermediul FFRI. În “Evenimentul zilei” din 21 decembrie 2001, doamnele Marielle Tabart şi Doina Lemny, muzeografe la Musée National d’Art Moderne din Paris şi specialiste în Brâncuşi, au specificat clar că operele expuse drept lucrări de Brâncuşi nu erau prezentate “în mod ştiinţific, muzeografic printr-o etichetă care ar fi trebuit să precizeze autorul, titlul, data creării lor, materialul din care sunt realizate şi mai ales originea operelor. Printre acestea, un Cocoş din bronz, care nu este înregistrat în nici unul din cele două cataloage rezonate ale operei complete ale lui Brâncuşi, realizate de Sidney Geist şi Friedrich Teja Bach, un desen dubios […], o fotografie falsă reprezentând o sculptură falsă.” Faptul că acel Cocoş este o copie postumă dubioasă i-a fost confirmat telefonic doamnei Tabart şi de către Barbu Brezianu. Doamnele Tabart şi Lemny nu au confirmat atribuţiile dubioase şi nu au cauţionat autenticitatea operelor aduse de FFRI, care ar putea compromite imaginea lui Brâncuşi.

Menţionez că tot în 2001, la 29 mai, am fost solicitată telefonic de către domnul Botar să sprijin ideea clonării Coloanei Infinite. Am respins categoric ideea şi, alături de alţi iubitori ai lui Brâncuşi, am reuşit să stopăm nefasta iniţiativă.

Socotesc că am adus suficiente argumente împotriva ideii de a se înălţa la Târgu-Jiu un “autoportret colectiv”, în chiar anul când oraşul ar trebui să sărbătorească cele şapte decenii scurse de la inaugurarea ansamblului monumental, dăruit de Brâncuşi ţării sale.

Centrul de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi” ar trebui să ia legătura cu instituţii specializate, ca Institutul de Istoria Artei, Uniunea Artiştilor Plastici sau Visarta, pentru a se pronunţa în deplină cunoştinţă de cauză, atunci când mai primeşte astfel de oferte.

Cu stimă,

Sorana GEORGESCU-GORJAN

Bucureşti, 10 martie 2008

***

Ca urmare a acestei adrese, la care mi s-a răspuns la 24 aprilie 2008, oferta a fost refuzată la Târgu-Jiu.

Reapare acum la Bruxelles în 2015!

Mergi Sus