Expoziția de pictură „M-am întâlnit cu mine”

Filiala Târgu Jiu a UAP din România, în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, a organizat la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu expoziția personală de pictură „M-am întâlnit cu mine”, a artistei vizuale Marinella Dumitrescu (membră a UAP din România, Filiala Pictură București). Curatorul expoziției este artista vizuală Mariana Frătița. Expoziția este deschisă publicului în perioada 18-31 mai, 2023.

La vernisajul din 18 mai au luat cuvântul mai mulți artiști vizuali: Vasile Fuiorea (președintele filialei locale a UAP), Florin Gheorghiu (vicepreședinte), Mariana Frătița, Georgiana Brandt și Marinella Dumitrescu.
Mariana Frătița a făcut o scurtă prezentare invitatei, accentuând ideea că expoziția este un bun prilej „de a ne întâlni cu Marinella Dumitrescu și cu sinele ei”. Artista este absolventă a Universității Naționale de Arte București (secția pictură, având ca profesori pe Horea Paștina și Alexandru Chira), a urmat o școală particulară de artă în Germania (cu profesor Horst Zay) și a obținut un masterat la Universitatea Națională de Arte. A prezentat creațiile sale în numeroase expoziții de pictură, personale (la Frankfurt, Passau, București, Râmnicu Vâlcea) și de grup (în galerii importante din mai multe orașe din România), a participat la mai multe tabere de creație de pe cuprinsul țării și a luat mai multe premii. Lucrările sale au intrat în componența unor colecții particulare din țară și din străinătate (Germania, Australia, Suedia, Olanda, SUA).

Georgiana Brandt a considerat că această expoziție este realizată „pe o temă psihologică, în care artista își exprimă sentimentele, refulările, iubirea, regretele…”. În fiecare lucrare „se poate vedea povestea dânsei, în care folosește formele plastice într-o armonie de culoare care este superbă și care trimite la Turner sau la compozițiile lui Kandinsky… Prin juxtapunere de culori își pune în evidență emoția”.
Vasile Fuiorea a apreciat foarte mult această expoziție cu „lucrări care se situează în interiorul artei contemporane”, mai ales că, într-o oarecare măsură, el se întâlnește cu artista „în ceea ce privește regimul stilistic”.
Marinella Dumitrescu, „plăcut surprinsă de invitație și de modul prietenesc cu care a fost întâmpinată”, a declarat că lucrările de pe simeze o caracterizează, deoarece: „sunt o persoană optimistă, pozitivă, îmi place viața, dinamica, iar referitor la titlul expoziției, acesta poate fi valabil pentru orice artist, pentru că arta este ceva absolut subiectiv”.

În scurtul interviu pe care i l-am luat, artista a făcut următoarea mărturisire: „Mi-a făcut o mare plăcere această invitație, de a participa cu lucrările mele la Târgu Jiu, unde sunt pentru prima oară. Inspirația mea pornește din mai multe surse, foarte simple și la îndemâna oricui. Una dintre surse a fost chiar grădina mea. A doua a fost plaja cu pietre sau cu nisip. A treia este absolut vegetală. Toate acestea sunt trecute prin filtru personal, interpretându-le așa cum am dorit, compozițional și cromatic. Pictura mea este la granița dintre abstract și figurativ. Aș spune că este un abstract liric, care mă caracterizează pe mine, ca persoană. Din punct de vedere cromatic, consider că totul că este pozitiv, pentru că eu însămi sunt o persoană pozitivă, solară și oricât aș vrea să îmi temperez cromatica, nu sunt în stare. Deci totul iese din sufletul meu, din mintea mea”.
Sorin Buliga

Mergi Sus