Expoziţie Constantin Brâncuşi în Parlamentul European
În zilele de 3 și 4 iulie a.c., a fost prezentată la sediul Parlamentului European din Strasbourg o expoziţie dedicată lui Constantin Brâncuşi. Simezele sălii expoziţionale au fost împodobite cu imagini ale creatiei marelui sculptor aflate în România, respectiv operele existente în Muzeul de Artă de la Craiova şi Ansamblul Monumental de la Târgu – Jiu.
Cu această ocazie, au avut loc şi două premiere internaţionale în domeniul literar şi al filmului documentar, ambele având ca principal contributor pe doamna Doina Lemny, brâncuşolog recunoscut în lumea artei: lansarea volumului „Brâncuşi – dincolo de toate frontierele”, în limba franceză, semnat Doina Lemny şi filmul de scurt metraj care prezintă ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, realizat de echipa emisiunii „În premieră cu Carmen Avram” de la Antena 3, cu text şi voce aparţinând, de asemenea, istoricului de artă de la Centrul Pompidou din Paris.
Referitor la cartea prezentată, Doina Lemny a promis apariţia unei ediţii şi în limba română. Filmul pe suport electronic a fost oferit de realizatori Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, Târgu Jiu.
Iniţiativa organizării expoziţiei a aparţinut eurodeputatului PSD, Victor Boştinaru, împreună cu eurodeputata Catherine Trautmann, preşedinta delegaţiei socialiste franceze în Parlamentul European.
La vernisajul expoziţiei au luat parte peste o sută de invitaţi: eurodeputaţi, ambasadori şi oficiali ai Uniunii Europene, experţi care şi-au dedicat activitatea fenomenului Brâncuşi, precum şi jurnalişti din presa română şi internaţională. Printre cei care au luat cuvântul în deschiderea expoziţiei s-au numărat eurodeputaţii Victor Boştinaru şi Catherine Trautmann, Hannes Swoboda – Preşedintele Grupului S&D din Parlamentul European, Doina Lemny – istoric de artă, specialistă în sculptura de secol XX în cadrul Centrului Pompidou din Paris şi Radu Timiş – CEO Cris-Tim – sponsorul expoziţiei.
Prin intermediul acestui eveniment, sculptorul român Constantin Brâncuşi a fost prezentat din nou ca simbol a două națiuni – română și franceză şi ca un artist universal care a marcat profund evoluţia sculpturii în secolul XX: „Da, mulţi îl pot iubi pe Brâncuşi, dar puţini pot înţelege perfect esenţa operei acestuia care s-a născut la Hobiţa, în judeţul Gorj, România”, a spus eurodeputatul Victor Boştinaru, care a lansat o invitaţie tuturor celor prezenţi să meargă la Târgu-Jiu pentru a-i vedea opera monumentală.
Şi eurodeputata Catherine Trautmann a subliniat importanţa şi semnificaţia artistului român: „Acest eveniment demonstrează cum un artist de renume mondial are rolul de a uni două naţiuni, România şi Franţa.”
Hannes Swoboda, preşedintele Grupului S&D din Parlamentul European a declarat că, încă de când era în şcoală, Constantin Brâncuşi era sculptorul său favorit: „Se întâmplă rar ca o expoziţie despre cultură să fie atât de expresivă, iar această expoziţie arată o combinaţie de arta tradiţională şi artă abstractă. Artiştii care au venit din România în Franţa arată cum o activitate dincolo de graniţe este un exemplu foarte bun, un lucru pe care Europa va trebui să-l copieze. De asemenea, Constantin Brâncuşi demonstrează faptul că arta nu este îngrădită de frontiere, iar arta trebuie să fie parte din viaţa noastră.”
Scurt metrajul dedicat ansamblului sculptural de la Târgu Jiu, realizat de echipa emisiunii „În premieră cu Carmen Avram” este disponibil la acest link: http://www.youtube.com/watch?v=UU9pF7qWg_Q. De asemenea, imagini video de la vernisaj sunt disponibile la acest link: http://www.youtube.com/watch?v=zop3JgTlHhs.
M-a bucura mult aceasta initiativa,care ne reaminteste inca o data frumusetea operei marelui Brancusi.Unica,Magnifica…Felicitari!
Ca absolvent al Scolii de Arta din Toledo ,este o mare bucurie pentru mine sa pot prezenta in cadrul unor conferinte colegilor mei,cit mai multe detalii despre viata si arta Marelui Brancusi .
Inca o data FELICITARI! si multe alte reusite pe viitor.
Cu respect Mihai Camara