În după-amiaza zilei de joi, 7 aprilie 2014, s-a desfăşurat la Muzeul Judeţean Gorj un eveniment deosebit: Salonul Internaţional de Caricatură „Nicolae Petrescu Găină”, organizat de Asociaţia Caricaturiştilor Profesionişti din România, Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, Muzeul Olteniei şi Muzeul de Artă Craiova.
Au expus lucrări de mare calitate 58 de artişti din 15 ţări: România, Kurdistan, Cuba, Serbia, Brazilia, Canada, China, Siria, Egipt, Iran, Ucraina, Uruguai, Australia, Uzbekistan şi Algeria. În afara concursului au expus Ştefan Popa Popa’S şi Gabriel Bratu (grafician craiovean) şi a fost prezentată şi o selecție de pagini realizate de artiștii celebrei reviste satirice franceze Charlie Hebdo din Paris. Cele mai multe lucrări (42) au aparţinut caricaturiştilor români.
Premiile salonului (jurizat de Ştefan Popa Popa’S, Gabriel Bratu, Elvira Romaniuc şi Ion Gavrilescu) poartă numele unor mari caricaturişti olteni: Premiul „Nicolae Petrescu Găină” a fost decernat artistului Mihai Stănescu, Premiul „Benedict Gănescu” lui Aurelian Iulius Şuţă, Premiul „Silvan Ionescu” lui Radu Bercea, Premiul „Eugen Taru” lui Constantin Ciosu, Premiul „Francisc Şirato” lui Marian Avramescu, Premiul „Nicolae Drăgulescu-Drag” lui Sergiu Grapă şi Premiul „Dumitru Negrea-Gan” lui Viorel Corodescu.
Salonul s-a organizat pentru prima oară în anul 2005 la Craiova, prin eforturile Muzeului de Artă şi ale artiştilor consacraţi Ştefan Popa Popa’S şi Gabriel Bratu (preşedintele şi respectiv vicepreşedintele Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România, prezenți pe simeze la fiecare ediție, în afara concursului), fiind numit Salonul Naţional de Grafică Satirică. În anul următor acesta a devenit Salon Naţional de Caricatură cu participare internaţională. Începând cu 2007, capitala Băniei devine gazda Salonului Internaţional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină” (unul dintre cei mai importanţi caricaturişti români din secolul al XX-lea). Evenimentul a devenit astfel tradiţional, organizându-se în fiecare an la Muzeul de Artă din Craiova şi itinerându-se la muzee de artă din numeroase capitale de judeţ (Calafat, Slatina, Râmnicu Vâlcea etc.).
Unul dintre iniţiatorii proiectului, Florin Rogneanu, regretatul director al muzeului de artă craiovean (în perioada 2004-2013), spunea la ediţia inaugurală a salonului : „De ce un Salon Internaţional de Caricatură la Craiova? În primul rând pentru că olteanul a fost « înzestrat » de Dumnezeu cu un simţ al umorului aparte, cu o « privire » ageră şi o « minte » sprintenă, care îi permit să observe şi să priceapă rapid dincolo de aparenţe. El ştie foarte bine valoarea « vorbei » care ia « peste picior » pe cineva, dar nu o face nici cu răutate şi nici cu ranchiună. În al doilea rând, pentru că oraşul Craiova a dat ţării mari desenatori satirici şi caricaturişti, precum Francisc Şirato (1877-1953), Nicolae Drăgulescu-Drag (1900-1976), Jean Negulescu (1900-1999), Eugen Taru (1913-1991) sau Benedict Gănescu (1929-1996)”.
Directorul actual al Muzeului de Artă Craiova, domnul Emilian Ştefârţă (care are expusă o caricatură), anunţa că expoziţia, iaugurată ca în fiecare an la Craiova, este aşteptată şi de această dată în mai multe oraşe din ţară. Cu mult umor, perfect adaptat locului şi momentului, domnia sa declara: „Când este vorba de talent, de viziune, de perspectivă, este nevoie de cineva doct care să te lumineze şi de asta există critici de teatru, de film, de artă sau de muzică. La caricatură este mult mai simplu: este suficient ca atât creatorul, cât şi privitorul să fie oameni inteligenţi şi să aibă simţul umorului şi, în plus, dacă se aud hohote de râs, e de bine, dacă nu, e linişte. Niciun critic de artă nu va reuşi să te lămurească că autorul e bun şi că tu eşti prost. Invers se mai poate, dar pentru asta nu este nevoie de un middleman, de un mijlocitor. Constatăm că se întâmplă des ca un critic de artă să refuze să vorbească la o expoziţie de caricatură. Nici dacă l-ai pica cu ceară n-ar veni la un asemena eveniment. Şi atunci se caută un surogat. E vorba de o chestie formală: trebuie să fie unul ca să spună vreo două vorbe la deschidere. Şi mi-am asumat cu bună ştiinţă acest rol de câteva ori şi acum şi aici o să fiu din nou: sunt pe post de surogat de critic de expoziţie de caricatură.
Doamnelor şi domnilor, aşa cum nu există şcoli de poeţi, de compozitori, de dramaturgi, aşa nu există nici şcoală de caricatură. A, că mai sunt însă unii, puţini din păcate, care strâng în jurul lor o pleiadă de tineri dăruiţi de la Dumnezeu şi-i învaţă cum să ţină creionul drept, pensula ştearsă şi guma curată şi o sumedenie de lucruri care ţin de meşteşug, asta da… dar harul nu se poate transmite. Harul rămâne la maestru. Învăţăcelul dacă-l are pe-al lui, e foarte bine, să şi-l crească sănătos, dacă nu, de împrumut nu se poate. Îmi place să asemăn caricaturistul cu un gheizer, care pufăie când vrea el, cât de sus vrea el şi unde vrea el. Nu poţi opri un gheizer, nu poţi grăbi un gheizer, nu poţi muta un gheizer de pe stânga pe dreapta. Una peste alta, nu e loc de tocmeală cu un gheizer…. Dacă cuiva i-ar veni ideea să lege la ochi, la urechi şi mai ales la mâini pe toţi caricaturiştii, n-ar trece mult şi societatea s-ar balona pantagruelic şi ar sfârşi prin a exoploda definitiv şi iremediabil”.
Domnul Gabriel Bratu (care realiza prima sa caricatură în 1948) făcea menţiunea că, „spre deosebire de un pictor, de un om de talent care poate să ajungă pe culmi, caricaturistul trebuie să aibă calităţi în plus: să vadă răul, să-l denatureze ca să iasă în evidenţă şi să provoace zâmbetul. Maestrul Eugen Taru avea o vorbă: „din moment ce spectatorul zâmbeşte, atunci el este mulţumit”. Ca să poată să facă asta, caricaturistul trebuie să fie însă un foarte bun observator. El trebuie să fie în primul rând « născut », deşi poate să-şi aranjeze linia pe parcurs, dar trebuie să aibă neapărat acest simţ al observaţiei, al denaturării situaţiei, al exagerării chiar; şi, bineînţeles, întotdeauna trebuie să aibă în sufletul său gândul că poate cineva, văzând « aşezatul rău», să îndrepte treaba (caricaturistul este, în general, optimist un pic, în speranţa că se vor îndrepta lucrurile, dar pesimist că ştie că nu se vor îndrepta). Înainte aveam o revistă… maestrul Octavian Bour spunea despre ea: « rău cu rău, dar mai rău fără Urzica ». Urzica, aşa cum era ea, cu păcatele ei, a scos la iveală o grămadă de caricaturişti… cei de vârsta mea, să ştiţi că suntem toţi născuţi, făcuţi, botezaţi de Urzica. La ora actuală nu se mai întâmplă acest lucru. Dacă nu se face o revistă, nu vom avea viitor. Sunt saloane de caricatură care au început să dispară deja. Mai este Gura Humorului, mai e acesta de la Craiova, cel de la Urziceni, dar au dispărut cele de la Suceava, Petroşani, Deva… Se pierde şi legătura între caricaturişti. Popa’S avea înainte obiceiul, dacă găsea la saloane puştime, copii talentaţi de 14, 16, 18 ani, îi lua la el şi-i ţinea o lună pe casă, masă, culori ş.a.m.d. şi îi învăţa meserie. Banii sunt o problemă: dacă atunci când am început Salonul la Craiova, în 2005, ne-am permis să chemăm toţi caricaturiştii premiaţi (şi am chemat şi caricaturişti cu nume mari) şi să le plătim masa şi transportul, de data asta să zicem mersi că avem bani pentru premii”.
Caricaturistul târgujian Aurelian Iulius Şuţă (Şai, pe numele său de artist), cunoscut şi apreciat în ţară şi peste hotare, a făcut următoarele aprecieri: „Despre acest salon internaţional ar vorbi cel mai bine lucrările care sunt prezente pe şevalete şi în sala de expoziţie a muzeului. Nu trebuie să facem un efort foarte mare pentru a observa, pe de-o parte, multitudinea artiştilor care expun – prin urmare o diversitate de forme artistice, de moduri de exprimare, chiar de tehnici abordate – şi, pe de altă parte, caracterul internaţional al salonului, cu artişti din ţară şi de pe alte meleaguri, fapt care confirmă încă o dată că artele sunt un limbaj universal de comunicare. Caricatura, cu caracterul său moralizator, educativ, chiar dacă are ca scop să critice, o face totuşi cu mare gingăşie şi într-o manieră absolut pozitivă. Organizatorii au decis că este bine să creeze în cadrul salonului un spaţiu unde să se poate aduce un omagiu pentru artiştii dispăruţi în atacurile teroriste de la Paris: este vorba despre artiştii de la Charlie Hebdo. Discuţiile au fost deja purtate, iar concluzia este unică: exercitarea dreptului la libera exprimare, de către un creator sau de către un om simplu, nu poate atrage după sine niciun fel de pedeapsă, cu atât mai mult suprimarea vieţii. Noi îi respectăm pe confraţii noştri şi ne vom aduce aminte de ei totdeauna cu admiraţie pentru sacrificiul lor, tocmai pentru a face lumea să înţeleagă care ne sunt drepturile şi care ne sunt libertăţile. Personal mă bucur aici de prezenţa bunului meu prieten şi mentor Gabriel Bratu, care este şi curatorul salonului. Dacă ar fi să rostesc câteva nume cu rezonanţă, aş spune Ştefan Popa Popa’S, Gabriel Bratu, Octavian Bour, Vasile Crăiţă-Mândră, Viorel Baciu, Mihai Boacă, asta doar ca să înţelegem că avem aici adevărate branduri în lumea caricaturii, formatori de generaţii de artişti şi continuatori de marcă, în buna tradiţie a umorului românesc, a genului satiric. Pentru omul de rând, pentru cetăţean, dacă artele vizuale pot să însemne cozonac, o prăjitură cu frişcă sau caviar, caricatura înseamnă pâinea cea de toate zilele. Românul este pozitiv, românului îi place băşcălia, îi place umorul şi astfel trece peste tot ceea ce este greu sau ceea ce i se pare greu”.
Adrian Tudor, viceprimarul oraşului Târgu-Jiu (care a locuit în Craiova o lungă perioadă de timp şi a avut şansa de-a urmări evoluţia unor caricaturişti valoroşi ai oraşului, aşa cum este de pildă domnul Gabriel Bratu) a rostit o scurtă alocuţiune, salutând în primul rând, în numele Consiliului Local şi al Primăriei, artiştii prezenţi în sală: „Ne încântaţi cu această iniţiativă şi îmi doresc mult mai multe astfel de acţiuni. Din păcate, încă suferim la capitolul public şi ar fi bine să încercăm să ieşim în stradă cu astfel de expoziţii, la modul cel mai serios şi sincer. Şi poate reuşim să provocăm, cu bune, cu rele, cu necazurile lor, oamenii de pe stradă, pentru a se opri câteva minute şi a medita asupra unor astfel de lucrări”. Domnia sa a ţinut de asemenea să mulţumească directorului Muzeului Olteniei din Craiova, dr. Florin Ridiche, ca şi directorului Muzeului Judeţean Gorj, dr. Ion Hortopan, pentru puternica susţinere a unei măreţe iniţiative: organizarea de către Primăria Municipiului Târgu-Jiu la Muzeul Judeţean Gorj a unei extraordinare expoziţii (începând cu 18 aprilie a.c.), unde gorjenii vor putea să admire sabia lui Tudor Vladimirescu, piesă de tezaur deţinută actual de Muzeul Naţional de Istorie.
Sorin Lory Buliga
