La 19 februarie s-au împlinit 135 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. La 16 martie am comemorat 64 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Acum 26 de ani, la 5 martie, a părăsit această lume Ștefan Georgescu-Gorjan, inginerul care i-a oferit sculptorului soluția tehnică a realizării Coloanei monumentale de la Târgu-Jiu și a condus echipa care a materializat visul lui Brâncuși.

Despre colaborarea dintre artist și inginer dă seama volumul postum Am lucrat cu Brâncuși, publicat în etape, în 1988, 1996 și 2004. Este sursa cea mai credibilă în privința felului în care a fost ridicată Coloana. Corespondența dintre inginer și sculptor și suita de fotografii care ilustrează fiecare etapă a lucrului oferă argumente temeinice în fața unor ipoteze fanteziste, vehiculate în decursul anilor. Se demontează astfel teoria că transportul Coloanei s-a făcut pe defileul Jiului cu care cu boi și flăcăi chiuind.
Încă din 1977, inginerul a combătut argumentat teoria “visului” brâncușian de a ridica la Târgu-Jiu o coloană de 60 metri. Este trist că o astfel de teorie a reapărut recent, la o emisiune radiodifuzată duminică 27 februarie, ca propunere a speologului Cristian Lascu.
În decembrie 1997, a apărut un articol despre “Adevărul” în privința coloanei. Ca deținătoare a arhivei tatălui meu, a trebuit să iau atitudine față de teoriile eronate, cum că monumentul ar fi trebuit să fie mai mic și să nu aibă 15 elemente , întrucât în 1900 sculptorul ar fi creat, chipurile, o coloană de marmură de 52 cm pe un soclu din lut ars, având 12 elemente prismatice, un semielement la vârf și un cub la bază.
În 2001 a trebuit combătută inițiativa clonării Coloanei realizată de către noii proprietari ai Atelierelor Centrale unde fusese fabricată în 1937. Clona a fost oferită Parisului și Washingtonului, dar din fericire a fost refuzată.
Se pretinde din când în când că sculptorul ar fi dorit să-și aurească lucrarea. Din fericire, în arhiva Gorjan există consemnată negarea categorică a acestei teorii.
Existența documentelor din arhiva Gorjan ar trebui cunoscută de cei care scriu despre artist, cu atât mai mult cu cât materialele sunt ținute la dispoziția celor interesați. Fotografiile de epocă au fost expuse publicului la București și Târgu-Jiu, Philadelphia (1995) și Paris (2007).
***
Pe internet, pe micul ecran și la radio circulă o serie de relatări despre marele artist în care continuă să se vehiculeze informații sau date eronate, deși acestea au putut fi corectate în ultima vreme, prin intrarea în domeniul public a arhivei Brâncuși, păstrată ani buni de legatarii săi universali și devenită accesibilă ca urmare a actului de Dațiune, donație către stat de la moștenitorul moștenitorilor.
În cronologiile documentate, bazate pe textele olografe ale sculptorului, se consemnează faptul că artistul a plecat din țară în mai 1904 și a ajuns la Paris în iulie 1904. În toate schițele sale autobiografice, artistul menționează perioada petrecută la Școala de Arte și Meserii din Craiova, la Școala Națională de Belle Arte din București, dar și în atelierul Mercié, la Școala de Belle Arte din Paris. Diplomele acestor școli le păstra cu mândrie. În nici una din autobiografii, Brâncuși nu pomenește de studii la Academia de Arte Frumoase din München. Și totuși, în materiale recent difuzate, se vorbește în continuare despre lunga călătorie a lui Brâncuși spre Paris în 1902 sau 1903, precum și despre faptul că ar fi studiat la München.
Se știe acum, din mărturiile lui Coandă și Steichen, că Brâncuși a lucrat un timp la Rodin. Cronologiile documentate precizează și perioada: 24 martie – 27 aprilie 1907.
Pentru cercetătorii din țară ar fi fost util să se fi tradus volumul semnat de Pontus Hulten, Natalia Dumitresco și Alexandre Istrati în 1986, ca și monumentala monografie a lui Friedrich Teja Bach din 1987. S-ar fi evitat o serie de erori.
Cronologiile apărute în 1995, cu ocazia marii retrospective Brâncuși, sau în 1997, în volumul L’Atelier Brancusi, ar fi permis corectarea unor informații greșite, referitoare la expozițiile personale ale artistului sau la adresele atelierelor sale.
Multe din scrierile bazate pe amintiri, publicate multă vreme după dispariția sculptorului, ar trebui coroborate cu documentele accesibile acum, din volumele La Dation Brancusi (2003) sau Brâncuși inedit (2004). Arhiva Brâncuși de la Centrul Pompidou cuprinde o mare cantitate de scrisori și notații care așteaptă să fie investigate.
Studierea acestora ar permite și să se ia atitudine argumentată față de avalanșa de opere așa-zis brâncușiene care continuă să apară miraculos și să ilustreze diverse publicații, cu toată contestarea lor de către experți.
***
În afara falselor opere de Brâncuși mai proliferează și alt gen de falsuri – false cugetări ale artistului.
Întrucât am lucrat toată viața ca editor la Editura Academiei și am învățat importanța citatelor corecte, faptul că i se atribuie lui Brâncuși cugetări fără nici o noimă m-a determinat să mă apuc de o treabă grea.
Am încercat să identific vorbele autentice ale sculptorului, consultând mai întâi textele publicate în timpul vieții sale, cu acordul său. O sursă importantă de documentare a reprezentat-o apariția volumelor bazate pe Dațiune, în care se consemnează textele olografe din arhiva artistului. Scrierile sale publicate în facsimil au avut garanția autenticității. Interviurile luate artistului sau amintirile unor persoane credibile au fost preluate cu precauție.
După zece ani de muncă, am alcătuit o antologie trilingvă a peste 500 de ziceri brâncușiene, grupate tematic și identificate prin sursele respective.
Din păcate, lansarea volumului a fost însoțită de o mare nenorocire. Editorul a decedat a doua zi, editura s-a desființat, iar tirajul minuscul a fost pregătit doar pentru lansare.
În prezent, sper ca proiectul să fie preluat de o altă editură, pentru ca tot acest efort să nu fi fost zadarnic.
Frumusețea gândurilor exprimate de Brâncuși se cere a fi cunoscută de cât mai mulți.
Poate ca acest an, al 135-lea de la nașterea sculptorului, să fie fast în această privință.