Când a plecat la Paris, Brâncuşi a luat, artistic vorbind, Gorjul după el, iar la întoarcere ne-a adus un eşantion din marele oraş pe care l-a lăsat aici la Târgu Jiu.
În anul 1935, Arethia Tătărescu îl invită pe Brâncuşi să vină la Târgu Jiu, pentru a ridica un ansamblu monumental dedicat eroilor gorjeni.
Brâncuşi primeşte entuziasmat propunerea : „Mă simt ca un ucenic înainte de a ajunge calfă”(15, 2002, p.12¹) a spus el şi avea toate motivele deoarece până atunci realizase numai lucrări expuse în muzee închise. Avea la îndemână detaliile, urma să clădească ansamblul, primul de o asemenea complexitate şi singurul dus până la capăt. Este absurd să credem că Brâncuşi a venit la Târgu Jiu ignorând monumentele Parisului dedicate eroilor, ca Arcul Carusel, Columna din Place de la Concorde sau Arcul de Triumf, înşirate pe aceeaşi axă principală a Parisului care porneşte de la Muzeul Louvre şi include Champs Elisée.
Ideea glorificării prin porticuri şi columne este antică. Simbolistica operelor Ansamblului monumental de la Târgu Jiu este absolut originală şi genială dar amplasarea celor patru opere pe aceeaşi axă aminteşte de monumentele Chinei antice, Indiei, Mesopotamiei, Egiptului şi Romei antice dar şi de realităţile Parisului modern care găzduieşte una din operele antice, Columna din Place de la Concorde. Parizienii au îmbogăţit axa cu operele amintite adăugând la capetele ei Arcul Defence spre vest şi Piramida din vecinătatea Louvre-ului, proiectată de arhitectul Ieoh Ming Pei, spre est.
Piramida din oţel şi sticlă este străină de arhitectura palatului Louvre dar nu este străină de arhitectura Columnei din Place de la Concorde de care o despart numai Grădinile Tuillieres. Această Columnă se termină cu un vârf în formă de piramidă.
Arhitectul Ming Pei decupează această piramidă la figurat, o aşează pe sol, o îmbracă în sticlă şi oţel şi îi conferă un rol funcţional, nu numai decorativ, ea servind ca intrare în celebrul muzeu. L-a fel, s-a întâmplat şi cu Arcul Defence care îmbină rolul arhitectural-decorativ cu cel funcţional. Există o mare flexibilitate creativă la marii artişti care trec foarte uşor de la detalii de ansamblu şi invers, introducând uşor în ecuaţie tocmai efectul contrar.
Constantin Brâncuşi îşi încheie Coloana de la Târgu Jiu nu cu o piramidă cu vârful în sus care ar sugera încheierea monumentului ci cu baza în sus imprimând acestuia o evoluţie la infinit.
Brâncuşi lucrează la Târgu Jiu în anii 1937-1938.
Operele sunt finanţate prin grija ministrului Gheorghe Tătărescu şi a soţiei acestuia Arethia Tătărescu. Gheorge Tătărescu a fost ambasador la Paris şi a avut mai multe întâlniri cu Brâncuşi.
Atât el cât şi soţia erau familiarizaţi cu realizările artistice şi culturale ale marelui oraş şi cu atât mai mult cu realizările lui Brâncuşi. Brâncuşi era legat organic de viaţa artistică a Parisului. Acest aspect e oglindit şi printr-un dialog purtat de sculptor cu unul din elevii săi, C.Antonovici. Întrebat dacă Parisul a avut o influenţă asupra sa, maestrul a răspuns sec: ”Fără Paris nu aş fi fost nimic!”… (2 p.502)
Brâncuşi a lucrat la Târgu Jiu în echipă cu arhitecţi şi ingineri cu care s-a consultat privind problemele tehnice şi de rezistenţă ale ansamblului, ambianţa naturală şi urbanistică pe care o poate oferi micul oraş. Brâncuşi a agreat prezenţa unui muzeu în aproprierea Mesei Tăcerii, un „Louvre de buzunar”, un” Louvre al Gorjului” şi finalizarea unei biserici: Biserica Sfinţii Apostoli Petre şi Pavel, pe care nu numai că a acceptat-o să rămână pe axul operelor sale, dar a făcut şi sugestii privind modificarea şi restaurarea ei. În anul 1937 sunt supraînălţate zidurile, se renunţa la trei turle şi rămân numai două şi cupola.
Înfăţişarea dată Catedralei nu exclude influenţe din arhitectura Catedralei Sacre Coeur.
Cupola şi turlele semirotunde din faţă, frontonul, absidele, interioarele, simetria, amintesc de monumentul de pe Montmartre.
De arhitectura pariziană aminteşte şi casa familiei Tătărescu, situată pe Calea Eroilor.
Axul operelor brâncuşiene începe de la Jiu, axul operelor pariziene amintite, începe la Sena. Ambele axe se află în apropierea unui muzeu, traversează o grădină (Grădina Publică din Târgu Jiu şi Grădinile Tuillieres în Paris) şi apoi străbat fiecare străzi sau bulevarde ale celor două oraşe. Însăşi numele de Grădina publică e preluat din franţuzescu „Jardin public” şi e o dovadă certă a influenţei pariziene.
„Nu ştiţi ce vă las eu aici”(15, 2002, p.59) a spus Brâncuşi contemporanilor şi de mai bine de 65 de ani brâncuşologii şi nu numai ei, caută răspuns la această enigmă. Apropos! Ce ne-a lăsat Brâncuşi aici? Nu cumva ne-a lăsat şi un crâmpei de Paris? S-au făcut ample şi reuşite lucrări de restaurare a aleelor pe care Brâncuşi le-a lăsat si le-a vrut naturale aşa cum şi aleele istorice ale Parisului au rămas aceleaşi de sute de ani păstrând „parfumul” epocii.
Operele de la Târgu Jiu trebuia să rămână implantate în pământ natal pe care autorul le-a iubit atât de mult şi nu claustrate în troiene de beton aşa cum au stat câţiva ani buni.”Pietrele” lui Brâncuşi „pot măcina timpul, crengile, frunzele, norii”( 33 p.10) dar nu betoanele. I s-a redat lui Brâncuşi şi operelor lui locul pe care îl merită, operându-se şi câteva modificări necesare, corelate cu apariţia unui lac de acumulare pe Jiu.
Brâncuşi ne-a făcut mult mai cunoscuţi şi mai apreciaţi în ochii Europei şi ai lumii.
El ne-a învăţat să trăim măreţia.
Măreţia operelor sale îngemănată cu măreţia Carpaţilor.
Pe platoul Coloanei Infinite mă simt la Cuzco, la Machu Pichu, în Champs Elisée sau la Taj Mahal, dar mai presus de toate mă simt la Târgu Jiu.

Dumitru Mălăescu Băleşti – „La pas spre infinit”