Sorana Georgescu-Gorjan

Într-un text anterior, am analizat erorile corectate în cronologia referitoare la Brâncuși, pentru perioada 1876-1904. În materialul de față mă voi ocupa de perioada de după sosirea artistului în capitala Franței.

Toți exegeții sunt de acord că sculptorul a ajuns la Paris în 1904. Se pare că a sosit chiar de 14 iulie, când francezii își serbau ziua națională. A fost găzduit mai întâi de prietenul Daniel Poiană, cel care i-a trimis și banii de tren pentru ultima parte a călătoriei, de la Langres la Paris. A locuit apoi într-un cartier din nordul orașului,  Cité Condorcet nr 9. (Este amuzant că într-o carte recent apărută  s-a tradus numele străzii prin „citat de Condorcet“.) Adresa figurează pe actele de înregistrare la prefectura de poliție, din 12 septembrie 1904, și la Legația României, din 12 noiembrie 1904.

În 1905 s-a mutat într-o mansardă din Piața Bursei, la nr. 10. Adresa 10, Place de la Bourse figurează în acte oficiale din aprilie – iunie 1905. Pe o fotografie de arhivă se văd câteva lucrări realizate de artist în acel loc.

Dorința de a urma cursurile Școlii naționale de belle-arte îl determină să se mute mai aproape pe sediul acesteia, în Ile de la Cité, la etajul 6 dintr-un imobil situat în Place Dauphine nr. 16. Noua adresă apare în scrisori datate 21 octombrie sau 23 noiembrie 1905, dar și într-o ilustrată din august 1907.

La 23 iunie 1905, sculptorul este acceptat la cursurile lui Antonin Mercié, unde obține rezultate foarte satisfăcătoare, dar limita de vârstă îl obligă să părăsească Școala la începutul lui 1907.

În perioada școlarității pariziene, Brâncuși expune la Grand Palais între 15 aprilie și 16 iunie 1906 o lucrare în gips, Portretul lui M. G. În notațiile sale, scrise la persoana a treia,  găsim: „e primit pentru prima oară în 1906 cu un bust la salonul societății des Beaux arts“. În altă parte îl numește le buste de Girard. În catalogul alcătuit de Ionel Jianu în 1963, lucrarea este greșit socotită a fi Le portrait de M. Gorjan. Portretul lui Ion Georgescu-Gorjan, realizat în 1902 în România, nu a părăsit însă niciodată țara.

Între 6 octombrie și  15 noiembrie 1906, la Salonul de toamnă, sculptorul va expune trei gipsuri – Copilul, Orgoliu și G. Lupescu. Cu firească mândrie îi va scrie prietenului Gheorghian la 27 septembrie 1906: „Fă zvon în țară că steagul Oltului a început să se urzească la buricul pământului. Sunt primit la Salon cu trei opere“. Președintele juriului, Auguste Rodin, a apreciat pozitiv prestația artistului.

La inițiativa pictorului Ștefan Popescu, în noiembrie 1906  s-a organizat în țară o loterie pentru turnarea în bronz a unui Copil sculptat de Brâncuși. Câștigătorul a fost Victor N. Popp, care va iniția astfel o frumoasă colecție de lucrări de Brâncuși, din care azi se află la Muzeul de Artă din Craiova bronzurile Orgoliu, Cap de băiat, Sărutul din piatră și Fragmentul de tors din marmură. Bronzurile Supliciu și Copilul se află la București, la Muzeul Național de Artă al României și respectiv la Muzeul colecțiilor. Orgoliu este semnat și datat 1905. Copilul este semnat și datat 1906. Acest lucru arată că este eronată socotirea primei lucrări ca miză a loteriei din 1906.

La recomandarea Reginei Elisabeta și a doamnelor Otilia Cosmuță și Maria Bengescu, Brâncuși este admis în atelierul lui Rodin, pe care-l frecventează între 24 martie și 27 aprilie 1907, după care se hotărăște să plece.  Peste ani îi va spune inginerului Gorjan: „Ce-aș fi putut face mai mult decât Rodin și la ce bun?“ Prezența lui la Rodin este confirmată de Henri Coandă și Edward Steichen. Brâncuși a acreditat însă mitul refuzului de a lucra la maestru, pe motiv că la umbra copacilor mari nu crește nimic.

Plecarea de la Rodin a fost determinată și de o importantă comandă primită din țară de la doamna Elisa Stănescu. Pentru  ansamblul funerar de la Buzău a semnat contractul la 18 aprilie 1907 și a primit importante sume de bani. Adresa care figurează  pe contract este încă Place Dauphine nr. 16.

Lucrul pentru cele două elemente ale ansamblului – Rugăciunea și Bustul lui Petre Stănescu – a durat mai mult decât s-a prevăzut și se va finaliza abia în 1914. Pentru a putea efectua comanda, sculptorul s-a mutat într-un atelier mai spațios din cartierul Montparnasse. Noua adresă „54, rue du Montparnasse“ a comunicat-o oficial către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din țară la 11 decembrie 1907. Trebuie precizat că denumirea corectă este rue du Montparnasse  și nu altfel. Pe lângă principalul atelier, din nevoie de spațiu, sculptorul a mai închiriat un local pe rue d’Odessa 23. În 1912, la 15 mai, a închiriat tot pe rue du Montparnasse dar la nr. 47 un atelier cu o grădiniță în care și-a instalat o nicovală, iar la 19 iulie a închiriat un nou local pe Avenue de Chatillon 36. Nevoia de a aduna lucrările într-un singur loc îl face să se  mute la 1 ianuarie 1916 în Impasse Ronsin nr 8, unde beneficiază de trei ateliere și o cameră la etaj. Aici își va fotografia singur lucrările și spațiul ambiant. În iulie 1927 atelierul e inundat și sculptorul trebuie să se mute la nr. 11. Devine oficial locatar acolo la 1 ianuarie 1928, apoi mai adaugă spații la 1 aprilie 1928, 11 februarie 1930, 1 octombrie 1936 și 1941. Încetul cu încetul atelierul devine loc de expunere și prezentare a lucrărilor, cu statut de operă în sine. Impresia de catedrală, de templu, de spațiu sacru, pe care o lasă vizitatorilor, e mărturisită de mulți. În prezent, atelierul, dăruit statului francez de către artist prin testamentul său din 12 aprilie 1956, a fost reconstituit cât mai aproape de felul în care a fost creat de artist și poate fi vizitat la Centrul Pompidou.

***

În notațiile sale autobiografice, Brâncuși a socotit importantă menționarea participării la expoziții. A precizat că a fost primit cu mai multe lucrări patru ani de-a rândul la salonul societății de arte frumoase și la salonul de toamnă, dar a fost refuzat în 1910. A expus la Independenți începând cu 1912. Ține să sublinieze că expune „pentru prima oară pietri și marmură cioplite din întregul“. Numește și lucrările – Muse endormie, Prométhée, Baiser. Mai scrie că „în 1913 expune paserea maeastră în bronz poleit“ și că „el este cel dintâi sculptor care s-a ocupat cu sensul diferitelor materiale“. „În același an expune la salonul independent din Londra [la Albert Hall] și ia parte la marea expoziție internațională de la New York“. Pentru 1914, sculptorul notează expoziții la Praga, București și la Galeria Stieglitz din New York. Pentru 1917, menționează participarea la prima expoziție a Independenților din New York. Pentru  1920, consemnează cu amărăciune că a fost expulzat cu Prințesa X de la Independenți din Paris, dar și că în martie a expus la Section d’or. Pentru 1924, 1925 și 1926 înregistrează participarea la expoziția trinațională de artă contemporană de la Paris, Londra și New York.

În materie de cronologie, trebuie să precizăm și datele expozițiilor personale ale sculptorului, dintre care unele nu s-au cunoscut decât târziu de către exegeți. Se cuvine să menționăm că cele dintâi personale Brâncuși au fost găzduite de Statele Unite ale Americii.

După participarea la marea expoziție internațională de la New York din 1913, cunoscută ca Armory Show, Brâncuși scrie că este invitat să facă o expoziție particulară acolo, anul următor.   Între 12 martie și 1 aprilie 1914, opt sculpturi ale artistului au fost prezentate într-o  primă expoziție personală, instalată de Edward Steichen la Galeria Photo-Secession din New York, condusă de Alfred Stieglitz. A doua personală, cu 6 sculpturi, a fost organizată între 23 octombrie și 11 noiembrie 1916, la Modern Gallery  din New York, condusă de Marius de Zayas.

Publicul a putut admira opt lucrări ale artistului  în cadrul celei de a treia personale, deschisă între 18 februarie și 3 martie 1926 la Galeriile Wildenstein din New York. Tot în 1926, dar între 17 noiembrie și 15 decembrie  a fost deschisă a patra personală, la Galeria Brummer din New York, cu 37 sculpturi,  itinerată între 4  și 18 ianuarie 1927   la Arts Club din Chicago. Brâncuși notează că „face o mică expoziție particulară la New York în 1926 la Galeria Wildenstein și se întoarce în 1927 pentru a organiza la galeria Brummer o expoziție cu operele sale din colecția Quinn, expoziție care a provocat procesul cu vama americană“. Informațiile nu sunt întru totul exacte. Brâncuși a făcut o primă călătorie în SUA între 28 ianuarie și 22 martie  1926 și a revenit în același an, la 23 septembrie. A plecat înapoi în Franța în decembrie. Procesul cu vama a fost declanșat de Pasărea în spațiu, adusă în octombrie 1926 de Steichen la New York, a început la 21 octombrie 1927 și s-a încheiat cu victoria artei moderne, la 28 noiembrie 1928.

A cincea personală, cu 58 lucrări, inspirat instalată de Marcel Duchamp, a avut loc în perioada  17 noiembrie 1933 – 13 ianuarie 1934, tot la Galeria Brummer. Cea mai mare expoziție, a șasea, cu 59 sculpturi, 10 desene și guașe, s-a ținut la Muzeul Solomon R. Guggenheim din New York între 26 octombrie 1955 și 8 ianuarie 1956, și a fost itinerată apoi la Muzeul de Artă din Philadelphia între 27 ianuarie și 26 februarie 1956.

În Franța, Brâncuși nu a avut nici o expoziție personală în timpul vieții. În România i s-a organizat o expoziție omagială (14 lucrări) la 80 de ani, între 24 și 31 decembrie 1956, puțin înaintea morții.

***

Dintre informații care au trebuit modificate ca urmare a unor cercetări ulterioare trebuie să menționez cele referitoare la suita coloanelor de lemn, cioplite de Brâncuși începând cu 1917. Prima coloană, achiziționată de John Quinn în 1922, apare în catalogul Brummer din 1926 cu data 1918 și titulatura de Column without end. Datarea corectă ar trebui să fie 1917, întrucât lucrarea apare în fotografii ale atelierului din acel an. Lucrarea a trecut prin mai multe mâini, ajungând în cele din urmă în colecția Sisler, de unde a fost donată în 1982 Muzeului de Artă Modernă din New York. Numele de Coloana Sisler citat de unii exegeți este deci perimat.

Coloana de la Voulangis, datată 1920, s-a dovedit a fi fost cioplită în mai 1926 – conform unei fotografii recent descoperite – din lemnul unui plop și nu al unui stejar. Schimbarea informației despre tipul de lemn se aplică și coloanei din 1928.

***

Despre Templul nerealizat de la Indore s-au scris tomuri. Este important de știut că maharajahul a dorit să fie un loc de meditație și reculegere, ale cărui duhuri urmau să fie cele trei Păsări, de bronz, marmură albă și neagră, create de Brâncuși în 1931 și 1936. Teoriile referitoare la mausoleul pentru soția defunctă proiectat încă din 1936 trebuie corectate, ținând seama de faptul că soția maharajahului a murit într-un accident de automobil la Paris, în 13 iulie 1937. Ipotezele care nu țin seama de datele reale sunt de evitat.

Sorana Georgescu-Gorjan