NOMINALIZĂRI PENTRU ACORDAREA PREMIULUI NAŢIONAL „BRÂNCUŞI”, 2015 – Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”

1. Darie DUP pentru Ciclul Axis Mundi, expoziţii având ca temă principală „arborele, copacul, ca semn plastic, ca simbol metafizic”, deschise începând cu martie 2014, la sala Cuhnia din cadrul Centrului Cultural Palatele Brâncovenești Mogoșoaia, în iulie 2014, la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal Sibiu, în octombrie 2015, la Muzeul Judeţean Gorj, Târgu-Jiu, iar în februarie 2016, la Muzeul Național al Țăranului Român.
Personalitate de prim rang a artei românești, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București, Darie Dup a avut numeroase expoziţii în ţară şi străinătate, atât personale, cât şi de grup, a participat la numeroase simpozioane de sculptură, bienale, a primit premii şi distincţii, lucrările sale găsindu-se astăzi în multe muzee şi colecţii private de pe tot globul.
Fascinat de „fragmentele anatomice şi de scenarizarea lor”, „sculptor cu o foarte bună priză la materie și cu un la fel de puternic instinct al formei”, Darie Dup este unul dintre cei mai înzestrați și mai bine definiți artiști români.

2. Maxim DUMITRAŞ, pentru Ciclul Absenţe încercuite, în expoziţiile deschise la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ, la Muzeul de Artă Contemporană Bistriţa-Năsăud şi la Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”. Expoziţia deschisă la Târgu-Jiu, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, este mai mult decât un omagiu adus marelui sculptor, este o întâlnire de un alt ordin în plan spiritual cu opera celui care a schimbat paradigmatic destinul sculpturii universale, un altfel de mod de a se defini pe sine şi de a se situa în raport du Divinul.
„Golul”, spune Maxim Dumitraş într-un proces de autodefinire şi de definire subtilă a creaţiei sale plastice, „este o formă plastică. Ţine şi de metafizică, şi de religie, şi de sculptură, şi de poezie şi, credem, şi de muzică. Nu tu încercuieşti, nu există exteriorul cercului. Dacă ai scris cercul(mandala) în pământ, ai anulat tot pământul care nu este cuprins în ea, adică l-ai unit cu cerul, cu divinul. Nu mai există acum decât absenţa încercuită. Singura reală. Singura realitate, adevăr şi viaţă”.
Pe lângă bogata sa activitate expoziţională, participări în simpozioane de sculptură în ţară şi străinătate, curatoriat, Maxim Dumitraş este şi creatorul unui Muzeu de Artă Comparată la Sângeorz-Băi, unic în ţară, loc în care îşi dau întâlnire mari artişti ai artei româneşti contemporane.

3. Panaite CHIFU, pentru Mystikosmidea, expoziţie de sculptură deschisă în septembrie-octombrie 2015, la Sala Th. Pallady a Bibliotecii Academiei Române.
Folosind pentru lucrările sale denumirea de „sculptură atmosferică”, Panaite Chifu
se înscrie, cu acest ciclu expoziţional, pe o traiectorie a artei în care avem de a face cu „viziuni cosmice ample”, în care opera poate fi privită dintr-o „totalitate de unghiuri”, ajungând la „o profundă cunoaştere a materialelor la care recurge – lemn, marmură, granit, calcar, bronz etc. -, găsind de fiecare dată cele mai bune soluţii pentru ca ansamblul lucrării să rămână într-un echilibru perfect, păstrat pe durata afirmării potenţialului energetic imprimat volumelor în mişcare”.
Panaite CHIFU este o figură aparte a plasticii româneşti contemporane, făcând parte din acea categorie de artişti care îmbină armonios inteligenţa creatoare cu îndemânarea practică.
Participant în numeroase expoziţii şi simpozioane de sculptură naţionale şi internaţionale, sculpturile sale se regăsesc peste tot în lume.

Mergi Sus