Un celebru monah de la Frăsinei – pentru unii exegeți, straniu înrudit cu tagma vestiților mistici apuseni – zicea înțelept : „Sfinții nu pot deveni prin ei înșiși Icoane, ci doar prin Iconizarea Icoanei lui Hristos.. ”

A iconiza / iconizare sună în mod cert ca un „barbarism”, dar cum altfel să configurezi sau să numești misterul sau, mai bine zis, taina trecerii tale printr-o icoană sau vice-versa, lăsarea duhului unei Icoane ca să te pătrundă ! ? Răspunsul sfinților, al „specialiștilor” în taina singurătății vieții duhovnicești ar fi să dobândești puterea ( desigur, prin rugăciune ! ) de a lăsa totul, dar absolut totul deoparte, zic unii, sau de a te goli lăuntric total, zic alții, dar mai ales de a pune stop oricărei imagini, sau chip lumesc, pentru a lăsa astfel complet cale Chipului lui Hristos !

Cam aici mi se pare mie că își găsește rostul – bine ascuns ideologiilor artelor vizuale ! – taina subteranei lui Dan Palade. Fiindcă definiția acesteia n-are nimic de a face cu ideologia politicilor artistice revanșarde, înrudite toate cu ideologia underground, cu modul acesteia de a produce imagine ! Dimpotrivă pentru modalitatea facerii artei al acestui artist pe care-l expune acum cu destul curaj – Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” – subterana reprezintă pe bune ! vorba monahului tocmai citat – mediul în care artistul își poate „iconiza” vizualul – îl poate cutreiera efectiv, dar nu ca bun conducător al misterului propriei sale arte, ci ca bun administrator al propriilor sale reprezentări, dacă nu cumva în primul rând – ca pe cel mai complet și mai potrivit banc de încercare al puterii propriei arte, căreia se străduiește să-i ofere duhul și forma care-i trebuie !?

Deci baza și punctul de sprijin al întregii arte a artistului pe care-l comentăm se află în mediul subteran, în ambianța umedă a pivniței lacustre, cu o lumină mai curând chioară decât întunecoasă – pentru neștiutori o încăpere umplută peste tot cu forme jilave, doar aparent desperechiate, pe scurt un mediu în care neregula ascunsă a lumii de deasupra își poate regăsi prin Palade cel puțin o parte măcar din propria regulă și din inconfundabilul său mister.

Aici, paradoxal, jubilarea se dă de două ori peste cap și devine umblet periculos cu bicicleta la câțiva centimetri de tavan ! strecurare abilă printre troace vetuste muiate în noroi, tuburi de oxigen expirate și printre pereți de beci plini de mucegai – toate dăruite cu o frenezie întemeietoare care nu poate fi întâlnită și culeasă decât la temelia lumii de deasupra.

Iată definită prescurtat forma doctrinei estetice a lui Dan Palade: ca să țină, orice vrei să faci deasupra, dacă vrei să fie bine, se gândește dedesubt !

Prin urmare, atelierul adevărat al acestui artist vizual nu este un dedesubt oarecare; este mai degrabă o subterană din seria celor casnice, proprie poeziei beciului locuit și pivniței frecventate. În atelierul lui – fie de la parter, fie de la oricare alt etaj este determinat să deschidă zilnic cale proximității invazive a temeliei subterane. Actele de naștere ale susului – a sutelor de pânze pictate – din care, în mod exemplar este expusă în restul sălilor doar o mână de imagini a căror excepție se trage direct din miraculoasa subterană care le-a făcut posibile. Subterana – și nu oricare beci sau pivniță – fie ea hiper curată, fie ea mizerabilă – aparține ireductibil clarobscurului, unui mediu și unei lumini – nobile amândouă – care secole la rând au fost suprasolicitate pentru a umple cu mister și poezie tradiția „subteranei” marilor maeștrii din muzee. Și totuși, tot ce a produs lumina subteranei continuă să dăinuie încă și să ocupe glorios simezele marilor muzee. Fiindcă acestea au știut să nu-i ocolească lumina specifică !

În sutele de pânze și în restul imaginilor expuse de artistul rar pe care-l comentăm, subterana n-apare efectiv decât câteva secunde … însă poezia ei inimitabilă durează sine diae ! La fel și continuă este și lungimea preponderent efilată a pânzelor parcă „aeropurtate”, care împreună cu masivitatea celor mijlocii stabilesc abcisa și ordonata expunerii.

În fine, când în cuprinsul programului pomenesc despre posibila expunere a unui inventar iconic al imaginilor lui Dan Palade, nu mă refer decât la arta curentă pe care a produs-o / o produce / sau o va produce mirabila subterană a acestuia. Și iarăși, desigur este de la sine înțeles că inventarul iconic anunțat nu va număra icoane bisericești ! – cum s-ar putea crede – ci tipuri de imagini care se complac să țină laolaltă susul cu josul, după modelul împământenit al Facerii cerului și pământului, adică a inaugurării susului și josului și odată cu acestea, a dreptei și a stângii și…iată CRUCEA – semnul înfipt de Creator în proaspăta consistență a planetei Pământ ! Însă spectaculare și convingătoare rămân cuplajele care unesc pe verticală un semn suspendat și rarefiat, cu posibilul său omolog pământesc hiperrarefiat, care leagă podul cu pivnița, zarea cu prundișul, desenul, schița sau proiectul, cu omologul lor reificat…

De aceea am și expus imaginile, pentru a fi complect inventariat iconic susul artei lui Palade, în tot restul bogat al spațiului. Fiindcă, am convingerea că a închide pentru inventar subterana, reprezintă un non sens ! Cum să-i numeri inefabilul ! Subterana își are rostul ei de neînlocuit, fiindcă efectiv reprezintă pântecul care îi odrăslește frumusețea statornică a imaginilor.

Oare de ce stă în propria subterană cu jobenul pe cap ?

Probabil din deferență față de puterea acesteia !

Dan Palade n-are omolog !

Este singur pe arie…

Sorin Dumitrescu / 12.02.2020