„Aforismul este pentru Brâncuși exact ceea ce era pentru gândirea populară proverbul: o condensare de înțelepciune, adică o concentrare extraordinară a unui sclipitor conținut filosofic, un fulger și o săgeată de lumină – asupra experienței omenești”, scria Constantin Zărnescu în cartea sa, „Aforismele și textele lui Brâncuși” (ediția a III-a, Editura Cartimpex, Cluj, 1998).

Considerat primul scriitor român care se apleacă asupra acestor prețioase ziceri ale maestrului din Hobița, C. Zărnescu le adună, le grupează și le oferă publicului român într-o primă ediție în anul 1980. Multe dintre acestea au fost găsite de autor în lucrări ale numeroșilor exegeți care i-au urmărit cariera artistului, sculptori și pictori, critici și discipoli, scriitori, colecționari și mulți alții. Și totuși, câteva dintre ideile și concepțiile orale ale lui Brâncuși (căci aforismele sale circulau, la începutul activității sale pariziene, doar în varianta orală) au văzut lumina tiparului pentru prima dată în anul 1925. Irina Codreanu, discipolă a artistului, îi cere permisiunea de a aduna și publica, sub semnătura ei, un mănunchi de aforisme mai vechi despre sculptură și concepția de lucru ale marelui sculptor. Cuvântul tipărit nu era un lucru care să-l încânte pe Brâncuși, pentru că el era fidel unei credințe vechi potrivit căreia „orice idee, o dată scrisă, devine un lucru închis, mort, în zidul de cărți din biblioteci” (C. Zărnescu, „Aforismele și textele lui Brâncuși”, Ed. Cartimpex, Cluj, 1998, p. 29). Tocmai datorită șlefuirii continue, așa cum făea și cu lucrările în piatră, lemn sau bronz, ideile lui Brâncuși circulau în mai multe variante, deveneau din ce în ce mai cuprinzătoare și, în același timp, esențiale.

Totuși, în acel an 1925, treisprezece aforisme ale lui C. Brâncuși, cunoscute de mult printre artiști, apar în revista pariziană „This Quarter”. Mai târziu, în 1958, Carola Giedion-Welcker, critic de artă și prietenă a artistului, publică douăzeci și două de aforisme referitoare la opera sa, în volumul „Brâncuși”. Acestea sunt cele mai citate cugetări din întreaga aforistică a sculptorului. „A-l frecventa pe Constantin Brâncuși (în Atelierul său) nu însemna numai a te întâlni cu un mare artist, căci Aforismele luminau deseori ca o scânteietoare săgeată intențiile sale artistice sau nașterea vreunei opere sculpturale – ci însemna să te apropii de un Înțelept…” (C. Zărnescu, „Aforismele și textele lui Brâncuși”, Ed. Cartimpex, Cluj, 1998, p. 193).

Din această primă culegere de cugetări și aforisme brâncușiene propunem, la împlinirea a 63 de ani de creație artistică post-brâncușiană, câteva dintre zicerile sale celebre.

• Există un scop în toate lucrurile. Însă pentru a ajunge la el, trebuie să ne detașăm de noi înșine. (Giedion-Welcker, Carola, Constantin Brâncuși, Editions du Griffon, Neuchâtel, 1958)

• Oamenii nu își mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nu mai știu să privească minunile Naturii. (Isamu, Noguchi, A Sculptor’s Worlds, Thames and Hudson, London, 1967)

• Nu doresc niciodată să fiu la modă. Ceea ce este la modă, ca moda trece. Piatra și bronzul – mai mult chiar decât pânza – se vor spre veșnicie. Iar dacă ești contestat astăzi, nu este nimic; când vei fi înțeles, vei rămâne. (Russu-Șirianu, Vintilă, Vinurile lor… Ore petrecute cu George Enescu, Constantin Brâncuși, Panait Istrati, Mihail Sadoveanu etc., EPL, București, 1969)

• Cine ar putea să ne spună vreodată când este desăvârșită cu adevărat o operă de artă?!… (Hofmann, Malvina, Sculpture Inside and Out, Norton, N.Y., 1939)

• În Sărutul nu a fost vorba despre o copie fidelă a două modele – bărbat și femeie, care se îndrăgostesc, ci despre o viziune a iubirii fără de moarte, pe care au „am văzut-o” cu ochiul minții. Am eliminat din opera mea tot ceea ce nu era esențialul. Găsiți în această sculptură numai o sugerare a brațelor și a picioarelor, o sugerare a fizionomiilor. Iar cu cât veți privi mai mult această operă, cu atât mai ușor îi veți descoperi sensul: misterul fecundității și al morții rămâne însuși misterul acestei iubiri – care va supraviețui, chiar și dincolo de mormânt… A sosit vremea să avem și să creăm o artă a epocii noastre. (Neagoe, Peter, The Saint of Montparnasse – Sfântul din Montparnasse, un roman bazat pe viața lui Constantin Brâncuși, Ed. Chilton Books, Philadelphia and New York, 1965.