Deschiderea Atelierului de sculptură la Curtișoara

Luni, 12 august, s-a deschis Atelierul de sculptură din cadrul Atelierelor Brâncuși, ediția 2019. În cadrul rustic al Muzeului Arhitecturii Populare de la Curtișoara, managerul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Doru Strîmbulescu le-a urat un bun venit sculptorilor Carmen Tepșan și Ion Iancuț. Artiștii au la dispoziție aproximativ 20 de zile pentru a scoate din blocurile de andezit operele care vor îmbogăți patrimoniul cultural al Municipiului Târgu Jiu. Doru Strâmbulescu a arătat că produsele artistice create în cadrul Atelierelor au rolul de a coagula orașul în jurul artei, așa după cum Brâncuși, în urmă cu peste 80 de ani, a cuprins orașul în creația sa monumentală.

La eveniment au participat subprefectul Județului Gorj, Sorin Arjoca și viceprimarul Municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor Drăghici. Aceștia au subliniat importanța continuării acestei manifestări, prin care se aduce un omagiu lui Constantin Brâncuși în cel mai firesc mod cu putință, și anume acela de a așeza arta în mijlocul preocupărilor permanente ale urmașilor săi.

Curatorul atelierului de sculptură, Vlad Ciobanu, a remarcat că arta, la fel ca și educația, creează modele, perspective noi pentru tineri, iar rezultatele investiției în artă se văd în timp, fiind dintre cele mai durabile.

Mergi Sus