Inspirați de atmosfera satului gorjenesc, atât de bine păstrată pe ulițele imaginare ale Muzeului Arhitecturii Populare de la Curtișoara, artiștii plastici participanți la Atelierele Brâncuși își conturează, deja, lucrările. Dincolo de limbajul artistic specific, am stat de vorbă cu fiecare pentru a înțelege mai bine mesajul pe care vrea să îl transmită.

Georgiana Brandt și-a denumit lucrările „Cuibul Măiastrei”, sugerând o legătură între fizic și metafizic. Artista consideră că „traseul istoric spaţio-temporal se desfăşoară şi dezvoltă pictura în sensul fuziunii cu materia sculptată, implicând statutul materist ca fiind accident circumstanţial prin evidenţa unor manifeste, repere şi secvenţe ale tipurilor de materism. În acest fel, Pasărea își regăsește providențial Matca. Ultima devine, în acest caz, centru de interes al preocupărilor sale, suport pentru zbor, gest peren al „Măiastrei”. Pentru un mai mare efect sugestiv, Georgiana Brandt folosește o tehnică mixtă (ulei, rumeguș, paie).

Daniel Mihai Nistor lucrează în pridvorul Casei Mogoș. În apropiere se află biserica familiei Tătărescu, lăcaș care rezonează cel mai bine cu tematica tablourilor sale. Cele două lucrări, intitulate „Maternitate” și „Darul Luminii”, aparțin unei teme abordate și în trecut, care se potrivește perfect contextului acestui simpozion. „Pornind de la cel mai de preț dar primit din arta sacră populară, lăsată ca moștenire peste veacuri, am preluat lumina ca esență”, spune acesta. „Noi rezonăm cu tot ce ne înconjoară”, iar în „Darul luminii” observăm cum personajul ține în mână darul primordial – o tablă a legilor, ca aceea primită de Moise, care este, în același timp, și fereastră. Înclinarea spre dreapta a tablei arată optimism, iar absența detaliilor feței îl depersonalizează, tocmai pentru a nu face trimitere la cineva anume, a explicat artistul.

Sculptorul Valer Neag a luat în lucru un trunchi de arin. „Lucrez un lemn românesc, pe care l-am primit de la fratele meu, Țopescu, și mi-a plăcut foarte tare pentru că este lemn alb. Are proprietatea de a se întări la contactul cu apa, de aceea se folosea la realizarea carenei vaselor. Am vrut să reprezint aici Nemurirea. Dar mai întâi trebuie să vindec lemnul, avea niște probleme și îl vindec. Mie nu îmi place să lustruiesc”. Mai puțin dispus să explice contextul lucrării, Valer Neag se ascunde după libera interpretare a privitorului: „În momentul în care fiecare dintre privitori se regăsește în obiectul respectiv, se cheamă că mi-am făcut treaba”.

Mihai Țopescu continuă ciclul personajelor sale biblice, care populează Vechiul Testament. De data aceasta, îl conturează pe Moise, un patriarh cu barbă impunătoare, cu sclipiri aurii. Fondul negru al lemnului vopsit accentuează solemnitatea și autoritatea personajului. „Lucrarea face parte din ciclul meu, Adam și Eva, tot din lemn, pe care le am în atelier. Au fost expuse la Muzeul de Artă din Minsk acum trei ani, la expoziția organizată de Ambasada Belarus la București”. Întrebat de celelalte proiecte ale sale, Mihai Țopescu spune că acestea continuă în paralel. „Merg pe proiectele mele de Manifest, de implicare socială… Iar atmosfera de aici, din tabără, este atmosfera relațiilor de prietenie, în primul rând, toți suntem colegi, nu există competiție. Nu stabilim, noi sau alții, ce este valoare sau non-valoare, fiecare are trăirile lui. Este o atmosferă de tabără, cu mâncare făcută aici, cu umbră, răcoare, peisajul este extraordinar, atmosfera este foarte plăcută”.

Despre ceilalți patru artiști, în articolul de mâine.

Adina Andrițoiu