Prof. Dr. Ion Mocioi – „BRÂNCUŞI – OPERA”

‹‹„Masa Tăcerii” a fost realizată în anul 1937, într-o primă versiune, din piatră de Câmpulung, sub forma mesei ţărăneşti, simplă, joasă, din tăblie (200x 45 cm) şi picior (160×45 cm), şi a fost amplasată în locul celei de astăzi. Nemulţumit probabil, de dimensiunile ei, în 1938 a comandat la un atelier din Deva, după desenele sale, o nouă masă, din piatră de Bampotoc, cu noi dimensiuni ale tăbliei (215×45 cm) şi piciorul ei (175×45 cm) pe care n-a amplasat-o astfel.A recurs la o variantă combinatorie care a preluat tăblia primei versiuni drept picior şi pe cea a versiunii a doua drept tăblie, asigurându-i astfel o nouă proporţie interioară şi monumentalitate.Părţile la care a renunţat au fost abandonate într-un desiş din Grădina publică.
În jurul „Mesei tăcerii” nu au fost puse scaune decât o dată cu amenajarea versiunii combinatorii.Scaunele, 12 la număr, au fost comandate o dată cu versiunea a doua a „Mesei tăcerii”, la atelierul din Deva, şi au fost realizate din piatră de Bampotoc, cu formă de clepsidră.
În jurul „Mesei tăcerii”, în 1938, au fost grupate scaunele-clepsidră rotunde, două câte două, dar artistul nu le-a lăsat astfel, punându-le la egală distanţă faţă de masă şi între ele, subliniind prezenţa imaginară a unui cerc semnificativ.››
Prof. Dr. Ion Mocioi – „BRÂNCUŞI – OPERA”

Ştefan Georgescu-Gorjan – „AM LUCRAT CU BRÂNCUŞI”

‹‹În anul 1964 s-au inventariat în „Contemporanul” şi „Viaţa Romanească”, diversele denumiri date celor trei principale opere statuare ale lui Brâncuşi , formând ansamblul de la Târgu Jiu.Fiecare din cei doi autori citaţi în bibliografie(Petre Pandrea şi Eugen Ciucă)alege din variantele prezentate, denumirea perfectă justificând această alegere în mod justificat.
Masa tăcerii? Masa dacică? Masa Cinei celei de taină ? Masa rotundă ? Masa apostolilor? Masa liniştei? Masa familiei?
Preferinţele celor doi merg spre „Masa familiei” – Pandrea – şi se pare „Masa rotundă”, Ciucă.
În anii 1935,1936 şi 1937 am avut prilejul să discut cu Brâncuşi, la Paris, Târgu Jiu şi Petroşani, în numeroase rânduri despre operele de mari proporţii de la Târgu Jiu ale artistului.
Dupa cum se afirmă, nimeni nu l-ar fi auzit pe Brâncuşi dându-i vreun nume .
Aduc aci o mărturie autentică :l-am auzit de mai multe ori pe Brâncuşi spunându-i „Masa flămânzilor” şi niciodată altfel.Prima oară i-a spus aşa în 1938 cănd am parcurs împreună cu artistul drumul de la Jiu până la Coloană.
Ne-am oprit la masă şi ne-am aşezat, fiecare, pe căte un scaun de piatră. „Hai să stăm la masa flamânzilor”-mi-a spus Brâncuşi.În concepţia lui,aceasta era masa ţărănească, masa tradiţional rotundă, în jurul căreia se adunau ai casei, care la fel de osteniţi de muncă, sunt la fel de înfometaţi.În jurul acestei mese se întrunesc plugarii, veniţi de la munca trudnică a câmpului sau porniţi pe petrecere, la sărbătorile familiei, la praznice sau nunţi.
Distanţa neobişnuit de mare dintre scaune şi masă simbolizează respectul, pe care îl arată ţăranului ritualul zilnic al mesei în comun, care înseamnă odihnă, reculegere, recăştigare a forţelor consumate.
Totuşi asupra distanţei dintre scaune şi masă există şi azi controverse încă nerezolvate : se afirmă că iniţial scaunele ar fi fost cuplate două câte două, iar distanţa lor faţă de masă ar fi fost mai mica decât ce-a actuală.
În ceea ce mă priveşte, atât cât imi pot aminti, le-am văzut în 1938 repartizate egal în jurul mesei şi la distanţă neobişnuit de mare faţă de acesta, adica la fel cum se găsesc scaunele şi astăzi.
Am rămas deosebit de surprins vazănd că, printre variatele denumiri date mesei, numai una nu figurează, aceea pe care mi-a comunicat-o Brâncuşi mie în 1938.Dacă nu l-aş fi auzit pe Brâncuşi repetând după aceea, ori de câte ori am vorbit despre masa din parc, tot denumirea de „Masă a flămânzilor”, aş mai fi stat poate la îndoială.Dar după explicaţiile simple pe care mi le-a dat artistul când ne-am aşezat la „Masa flămânzilor” şi pe care le-am reprodus mai sus şi după repetatele lui referinţe de mai târziu la „Masa flămânzilor”, cred că această denumire merită să fie luată în considerare, cel puţin pentru autenticitate.››
Ştefan Georgescu-Gorjan-„AM LUCRAT CU BRÂNCUŞI”