Dragă românule, gorjene Constantin Brâncuşi,

Iată, ne-am adunat şi în acest an, în preajma zilei tale de naştere, aducându-ne aminte că la 19 februarie 1876 te-ai născut şi că aşa-i frumos şi creştineşte să sărbătorim cei 135 de ani de la naştere ta.

Iartă-ne! că suntem aşa de puţini participanţi la acest unic eveniment şi că ne aducem aminte de tine şi de ceea ce ai făcut tu pentru România şi, în general pentru lumea artelor, destul de rar. De regulă ne adunăm şi ne aducem aminte cam de două ori pe an: la 19 februarie, ziua ta de naştere, şi la 16 martie, ziua când ai devenit Steaua Polară a sculpturii mondiale. În ultimii ani am paricipat o mână de oameni la comemorarea ta şi la o slujbă creştinească, la Mănăstirea Polovragi, preluând o iniţiativă mai veche a Vasiescului care obişnuia să facă această comemorare la bisericuţa din Hobiţa. Dar să ştii că în anul 2007, atunci când s-au împlinit 50 de ani de la moarte ta, am fost la Paris cam 300 de gorjeni la mormântul tău. Au fost şi 50 de studenţi şi profesori de la Universitatea ce cu mândirie şi prsestigiu îţi poartă numele. S-au minunat franţujii când au văzut atâta puhoi de oameni la mormântul tău din Cimitirul Montparnasse. Ţi-au făcut slujba de pomenire doi mitropoliţi, Teofan al Olteniei şi Iosif al Parisului, iar isonul l-au ţinut preoţii Măgdoiu Constantin şi Cojocaru Ion, din Gorj, şi Târziu Constantin de la biserica ortodoxă pariziană, şi un sobor de maici de la Mănăstirea Tismana, atât de dragă ţie. Vasile Vasiescu a imortalizat momentul comemorării şi pe coperta cărţii sale „După Brâncuşi”, cu o măicuţă care se rogă. Parcă ar fi o copie vie după sculptura ta „Rugăciunea” din anul 1907. A fost şi Victor Crăciun de la Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni care a avut o inspiraţie bună că a confecţionat o medalie comemorativă, închinată ţie, medalie ce a fost înmânată şi Muzeului Brâncuşi din Paris.

Şi pentru că am ajuns la mormântul tău, iartă-ne! Constantin Brâncuşi că n-am ştiut să ne opunem sau că n-am avut capacitatea de a percepe răul ce ţi s-a făcut că am dat voie eu, Stat român, prin reprezentanţii mei de la Ambasada din Paris, ca lângă celebrele tale osemenite să mai fie îngropaţi şi alţi „iluştri” necunoscuţi, ştiuţi şi consemnaţi de cercetători, iar oasele tale zac puse în sac într-un colţ de mormânt. Pe placa ta de mormânt, ce zingur ţi-ai gândit-o, mai sunt trecute şi alte nume care n-au nici o legătură cu tine. Meritai o piatră de mormânt numai cu numele tău!

Dragă Costică,  nu pot să-ţi zic maestre, deoarece mi-ai respinge vorba, fiind că nu ţi-a plăcut niciodată să ţi se adreseze cineva cu acest pretenţios cuvânt. Ştiu, prima dată a încercat această adresare Ştefan Georgescu – Gorjean, cel care era mai mic ca vârstă decât tine cu 19 ani şi cel care, ca inginer, a pus în aplicare proiectul tău de realizare a Coloanei Infinite, da, da, aceasă Coloană este acum, aşa cum ai prezis şi tu încă din timpul vieţii, a Opta Minune a Lumii.

Iartă-ne! că în anul 1952 sau 1953 mai marii ţării de atunci au dat voie la nişte demolatori şi analfabeţi să tragă cu cablurile de Coloana Infinită, ca să o dea jos şi s-o ducă la fier fechi. Noroc că ea este sădită trainic în pământul patriei, având ca rădăcină un cub cu laturile de 5 metri, că altfel o puneau nenorociţii palancă. Pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni să nu facă nimic. Şi, iarăşi, iartă-ne! că ce n-au reuşit netrebnicii în acei ani, a reuşit un aşa zis „brâncuşiolog” cu „avaria” sa teorie că trebuie neapărat Coloana să fie dezmembrată pentru a fi reparată şi dusă, nici mai aproape nici mai departe, decât în America.Vezi, Doamne!, noi românii n-am fi fost în stare de a repara Minunea Infinită, deşi între anii 1937 ţi 1938 am fost în stare s-o construim. Noroc că membrii Consiliului judeţean din anul 1995, la care pretinsul brâncuşiolog  tot insista cu adrese în numele fundaţiei fantomă a lui, au zis NU la scrisoarea de intenţie a aventurierului de a fi dusă coloana din România, dar de dat jos nu s-au lăsat, tot au dat-o şi, astfel, Coloana a stat la pământ între data de 5 sept.1995, până în data de 10 ian. 2000. Mii de oameni s-au adunat în acea zi însorită de ianuarie când au văzut din nou Coloana pusă la locul ei şi înălţată spre infinita-i menire. Dar de cheltuit s-au cheltuit 5 milioane de dolari pentru demontarea şi remontarea Ei, bani împrumutaţi de la Banca Mondială. Trebuia obligat musiu „avaria” să-i plătească, nu poprul român.

Iartă-ne! că de-abia la 10 ani de la moartea ta, adică începând cu anul 1967, s-a dat voie să se aminească mai des despre numele tău şi despre geniala ta operă, astfel încât Ion Mocioi a putut să-şi publice curajoasa sa carte „Brâncuşi: Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu”, iar în anul 1976 s-a făcut, la Centenarul naşterii tale, o adevărată manifestaţie la Târgu Jiu. Atunci, în anul 1976, Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Gorj, într-o ediţie îngrijită de Ion Mocioi şi Constantin Băleanu a tipărit cartea „Omagiu 100 – Brâncuşi” la care au participat cu articole omagiale 32 de scriitori, iar Constantin Zărnescu a tipărit la Cluj cartea „Omagiul lui Brâncuşi”, volum editat de revista Tribuna, în care au publicat  articole, 72 de scriitori, poeţi şi nu numai.

Iartă-ne! că am lăsat ca noul Centru Cultural Naţional „Constantin Brâncuşi”, înfiinţat în anul 1994 de Marin Sorescu, ministrul Culturii din anii 1993-1995, la iniţiativa lui Ion Mocioi, să fie desfiinţat aşa de uşor, tot la presiunile aventurierului „avaria”, pentru ca să-şi poată face el mendrele demolatoare cu operle din Târgu Jiu. Noroc şi zic că e o pleaşcă, vorba lui Paleologu, că, de când a venit primar Florin Cârciumaru, faptele de bine legate de operele brâncuşiene au intrat pe un făgaş de normalitate, adică sunt supavegheate şi păzite, s-au amenajat peisagistic cele două parcuri şi s-a făcut un mic şi cochet magazinaş cu specific brâncuşian în parcul de la Poarta Sărutului. Nu-i jenant să amintim şi de discreta toaletă, atât de necesară, din parcul amintit.

Ce-i rău şi iarăşi, iartă-ne! că n-am găsit încă metoda legală de a nu mai plăti tribut unui presupus moştenitor de-al lui Brâncuşi (după cum ştiu el nu a avut copii şi nici moştenitori), pentru fiecare poză şi operă brâncuşiană fotografiată în reviste şi cărţi. Mi se pare o anormalitatea ca eu, Primăria Târgu Jiu, să am în grijă, supraveghere şi întreţinere operele din Târgu Jiu, dar să-ţi plătesc ţie Teodor Nicol peşcheş.

Iartă-ne! Brâncuşi, că nici până acum Statul român n-a reuşit şi nici măcar  nu încearcă să-ţi facă un muzeu în exclusivitate cu operele lăsate de tine în România sau copii ale operelor tale răspândite în alte muzee ale lumii, după modelul Muzeului Puşkin din Moscova, în care se găseşte în copie toată opera lui Rembrant.

Iartă-ne! Brâncuşi, tu cel mai celebru sculptor român, despre care criticul de artă american Jammes Farrel a scris în data de 07 oct.1965, deci la opt ani de la moartea ta, următoarele: „Lângă Shakespeare şi Beethoven se mai află un Dumnezeu: acesta este ROMÂNUL Constantin Brâncuşi”, că am dat voie ca pe noile bancnote româneşti, tipărite după l iulie 2005, să nu mai fie celebru-ţi portret, înlocuindu-te cu George Enescu. Şi tu şi Enescu sunteţi la fel de reprezentativi pentru cultura română, şi nu vă excludeţi unul pe altul.

Iartă-ne! că în nici o librărie din Târgu Jiu, (că în alte oraşe ale judeţului nu mai există librării de carte), nu se găseşte vreo carte despre viaţa şi opera ta, dar găsim, în schimb, despre Picaso şi alţi sculptori şi pictori ai lumii.

Iartă-ne! Brâncuşi că nici la 54 de ani de la moartea ta nu s-au încumetat nici un scenarist şi regizor ca să facă, dacă nu un film artistic de lung metraj, măcar un film documentar. Multe momente cruciale au fost în viaţa ta. Aş aminti două din ele: drumul tău pe jos de la Hobiţa până la Paris, când ai ajuns în capitala Franţei chiar în data de 14 iulie 1904, de ziua lor naţională. Ce film artistic s-ar putea face, mai ceva de cât filmul dedicat drumului lui Marco Polo spre China. Şi alt moment este celebrul proces  ce l-ai intentat Statelor Unite ale Americii, atunci când au vrut să-ţi vămuiască sculptura Pasărea, proces ce s-a desfăşurat între anii 1927-1928. Procesul a fost câştigat în final de tine.

Iartă-ne! Brâncuşi, că am întrerupt tipărirea cărţilor dedicate ţie şi operei tale, scrise de diferiţi brâncuşiologi, din seria „Brâncuşiana” iniţiată de regretatul scriitor Nae Diaconu, precum şi revista „Brâncuşi”.

Iartă-ne! că am lăsat în paragină şi degradare Tabăra de sculptură de la Hobiţa, tabără la care s-au cheltuit mulţi bani cu mesele şi cazara sculptorilor, precum şi cu drepturile lor băneşti. Bănuiesc că, cu timpul, aşa se va întâmpla şi cu sculpturile amplasate în municipiul Târgu Jiu care, la ora actuală, cred că însumează peste de 30 sculpturi. O propunere: ce-ar fi dacă Consiliul local Târgu Jiu ar organiza o licitaţie internaţională, repet internaţională (se poate organiza pe internet cu un catalog bine întocmit) de vindere a acestor sculpturi. S-ar face ceva vâlvă în jurul acestei foste tabere, s-ar recupera nişte bani şi astfel  s-ar salva şi nişte opere. Aşa s-ar constata şi care este valoarea de piaţă internaţională a sculptorilor care au executat aceste lucrări şi i-am mai invita şi  la alte tabere locale.

Să ne mai ierţi, Brâncuşi, şi pentru faptul că, cu foarte mare uşurinţă, am abandonat Hotărârea nr.18/1995, care este lege locală, a Consiliului Judeţean Gorj, ca să se predea o oră pe lună, în cadrul orelor de dirigenţie, în toate şcolile din judeţ, începând cu clasele a V-a, despre viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi. S-a respectat această hotârâre un an sau doi, implicându-se total prof.Zenobie Cârlugea, cât a fost director de liceu, după care s-a zis că ce ne trebuie nouă Brâncuşi, nouă ne trebuie educaţie sexuală. Fiecare gorjean ar trebuie să poarte, în raniţa sa de cunoştinţe, minime date biografice despre sculptor, precum şi fiecare gorjean ar trebui să fie un ambasador în lume al Stelei Polare Brâncuşi. Spuneam studenţilor de la universitate, că trebuie să fie mândri şi conştienţi că au o diplomă de absolvire pe antetul căreia scrie Universtatea „Constantin Brâncuşi”, nume cunoscut în toată lumea, care nu trebuie uitat.

Cu modestia ce te-a caracterizat ştim că la un interviu ai declarat, atunci când ai fost întrebat ce ai făcut, zicând: „am făcut paşi pe nisipul Eternităţii”, iar spre sfârşitul vieţii, fiind conştient de geniul tău, ai scris: „Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup, mă aflu printre lucrurile esenţiale”.

Îţi mulţumim Constantin Brâncuşi că ai răsărit în acest pământ românesc şi te-ai înălţat atât de sus!

Ştefan I. Stăiculescu