O remarcabilă dorinţă de resuscitare a valorilor culturii naţionale a pus stăpânire pe agenda publică a ultimului an, o dorinţă ale cărei justificări nu se ştie câte legături au cu lumea politică, cu istoria contemporană sau cu o înnoire a mesajului unui naţionalism ponderat şi echilibrat. Aşa cum, de altfel, stă şi bine oricărei naţii care-şi respectă statutul, tradiţia şi valoarea. Dar, în mod sigur au cu normalitatea. Recuperarea unor repere spirituale insuficient de bine accentuate până acum în plan axiologic ori aplatizate în memoria colectivă, din cauza vidării de semnificaţie patriotică până la stadiul de simple şi banale locuri comune – reprezintă o iniţiativă nu doar „lăudabilă” (aşa cum se spunea odată, în langajul „culturanicesc”!), ci şi una de performanţă a firescului, în sfârşit.

Odată cu declararea oficială a zilei de 19 februarie ca Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, „calculatorii” de aniversări, comemorări şi coincidenţe istorice festiviste – lucrători la Arhiva de fapte a poporului român – au descoperit că marele sculptor este născut acum exact 140 de ani. Mai mult decât atât, întâmplarea face ca şi următorii doi ani – după 2016, declarat „Anul Brâncuşi” – să fie legaţi şi ei de numele marelul sculptor. În 2017 se comemorează 60 de ani de la moarte (petrecută în 1957), iar în 2018, se împlinesc 80 de ani de la inaugurarea complexului monumental de la Târgu-Jiu. După cum se ştie, intenţia autorului a fost ca acest triptic (Coloana fără sfârşit, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii), reunite printr-o axă numită chiar Calea Eroilor, să fie dedicat ostaşilor români din Primul Război Mondial, datorită sacrificiului cărora a fost posibil să se nască România Mare. Astfel că, în cadrul tuturor momentelor aniversare, ce vor marca 100 de ani de la Marea Unire, anul 2018 va evidenţia, negreşit, şi conexiuni cu numele şi opera lui Constantin Brâncuşi.

Revenind la prezent, trebuie remarcat faptul că, de 19 februarie, declarată Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, au avut loc manifestări prilejuite de această sărbătoare nu numai în România, ci şi în lume. Viena, Paris, Roma, New-York sunt doar câteva mari centre culturale care au rezonat la numele genialului sculptor român (aici, din păcate, au mai apărut unele detalii ambarasante, acesta fiind numit când „sculptor francez de origine română”, când doar „artist francez”, când, mai rar, e adevărat, cu denominalizarea exactă: „sculptor român”, dar n-avem ce face, asta e, în general, soarta României: să facă slalom şi să se descurce printre ezitări continue!). Evenimentele s-au desfăşurat atât prin strădaniile Institutului Cultural Român, cât şi ale Ministerul Afacerilor Externe şi, parţial, cel al Culturii.
La Târgu-Jiu, sărbătoarea a avut o altă anvergură. Ceva între regional şi naţional. Oricum, însă de reţinut în memoria culturală a oraşului Târgu-Jiu, despre care, în rândurile ce urmează, rugăm a fi scuzaţi pentru frecvenţa construcţiei nominale proprii „Constantin Brâncuşi” (însă tot ceea ce este important în Târgu-Jiu poartă, cum e şi normal, numele marelui fiu al acestor locuri!) este că autorităţile locale (Primăria, Consiliul Judeţean Gorj), împreună cu Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, cu Institutul Cultural Român, cu Universitatea „Constantin Brâncuşi” şi cu Filiala Târgu-Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici, au organizat, timp de trei zile (18, 19 şi 20 februarie), Colocviile Brâncuşi – 140 de ani de la naştere. Practic, una dintre cele mai ample manifestări din ţară legată de numele marelui sculptor.

Ziua 1
A debutat cu chestiuni organizatorice, dar, peste toate, s-a respectat programul serii: adică vernisajul expoziţiei naţionale „Desenul post-Brâncuşi”, în care a expus un grup considerabil de artişti (peste 90 de lucrări ale membrilor UAP din România). Galeriile de Artă ale Municipiului Târgu-Jiu au fost luate cu asalt, nu doar pentru că unii dintre expozanţi doreau să fie prezenţi la expoziţia lor, ci şi pentru că iubitorii de artă voiau să-i cunoască şi să fie aproape de personalităţile invitate. Rând pe rând, Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de Cercetare, Documentare şi promovare „Constantin Brâncuşi”, Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român, sculptorul şi graficianul Vladimir Ciobanu, directorul artistic al întregului eveniment, criticul şi istoricul de artă Pavel Şuşară, Adrian Tudor, vice-primarul oraşului şi, nu în ultimul rând, pictorul Vasile Fuiorea, preşedintele filialei Uniunii Artiştilor Plastici, au evidenţiat în cuvântul lor importanţa capitală şi exemplaritatea unică a operei lui Brâncuşi în istoria artei româneşti şi universale. Poate prea sufocant panotată (era firesc, aproape toţi participanţii doreau să fie prezenţi cu lucrările lor pe simezele galeriei!), expoziţia a atras prin originalitatea şi prezenţa unor nume remarcabile din arta contemporană, aparţinând tuturor filialelor UAP din România.

Ziua 2
O zi extrem de încărcată. S-a început, la ora 10.00, cu „Acasă la Brâncuşi”, un pelerinaj la Hobiţa, la casa-muzeu a artistului. Normal, cântece, dansuri, adunare populară. Aceasta a fost varianta în aer liber. Cealaltă, indoor, a fost mult mai complexă. La aceeaşi oră, au pornit Colocviile propriu-zise, consacrate împlinirii a 140 de ani de la naşterea artistului, desfăşurate la sediul din Campusul Studenţesc al Universităţii „Constantin Brâncuşi”. Acestea au avut câteva momente: Simpozionul ştiinţific (deschis prin cuvântul festiv al primarului oraşului Tg.-Jiu, Florin Cârciumaru, al Luminiţei Popescu, rector al UCB, al lui Radu Boroianu, preşedintele ICR şi al lui Vlad Ciobanu, cu mesajul din partea academicianului Mihai Şora). Au avut comunicări: Roxana Rădvan (care a prezentat raportul privind prima fază a cercetărilor efectuate în cadrul Programului de monitorizare a Ansamblului brâncuşian de către Institutul Naţional de Cercetări în Optoelectronică din Bucureşti), apoi, Sorana Georgescu-Gorjan (Brâncuşi în luna lui Făurar – lumini şi umbre), Stephan Benedict (Portretul Marelui Brâncuşi + film), Andrei Marga (Înălţarea la Brâncuşi), acad. Mircia Dumitrescu, Gabriela Rusu-Păsărin (Măiastra – sincretism bidimensional. Metamorfoze în receptarea modelului simbolic). Acestea au fost urmate de lansarea publicaţiei „Brâncuşi” (serie nouă) şi a revistei „Confesiuni” (nr.33) a centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”. La ora 15.00, s-a desfăşurat la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, şedinţa solemnă comună a Consiliului Judeţean Gorj şi a Consiliului Local Târgu-Jiu, dedicată sărbătoririi a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. Aceasta a fost urmată de un alt moment important şi extrem de interesant al acestor manifestări: Prezentarea proiectului de amenajare a Căii Eroilor, al cărui autor, cunoscutul arhitect Dorin Ştefan, a explicat în detaliu – cu material filmat, planşe şi machete – o iniţiativă de anvergură ce se află în faza finală a preparativelor administrative. Readucerea Căii Eroilor în matca semantică şi intenţional solemnă, aşa cum a trasat-o iniţial Brâncuşi, în 1938, este un proiect ce va solicita extrem de mult autorităţile locale, dar care, odată început, va trebui să fie finalizat. În folosul municipalităţii, al turismului zonal şi al rescrierii istoriei complexului monumental, situat pe axa ce ţine patru puncte sacre legate printr-o viziune unitară: Coloana fără sfârşit-Biserica Sf. Apostoli-Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii. La ora 17.00, a avut loc la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, un eveniment excepţional, nu doar prin dovedirea filiaţiei brâncuşiene a semanticii artistice, dar şi prin provocarea pe care o adresează, în general, inerţiei axiologice şi conformismului semidoct, de multă vreme, un mare artist al României: sculptorul Maxim Dumitraş. Expoziţia sa, „Absenţe încercuite” – vernisată de Pavel Şuşară, Radu Boroianu, Vlad Ciobanu şi Doru Strâmbulescu şi unde au fost aduse de la Sângeorz-Băi peste 80 de exponate, sculpturi, instalaţii şi tablouri – a reprezentat poate nucleul central de interes al întregului interval de timp dedicat artei brâncuşiene. Criticul Pavel Şuşară remarca: „Faptul că s-a sustras reţetelor a dus la maxima libertate în care s-a manifestat. Nu a trăit niciodată sub teroarea modelelor. El a mers direct la doctorat în artă. A trăit într-o autodeterminare a meditaţiei, de neviciat. Nu era închis într-o lume ci eliberat de orice constrângere exterioară. De aici îi vin lui Max Dumitraş energiile creatoare. Nu le discut pe cele pe care nu le poate controla. Nu vorbesc de zestrea lui, de ceea ce a primit prin naştere. Pentru că putem noi să trăim la întâlnirea satului cu oraşul şi degeaba. Toate contextele în care a fost pus au fost fertile şi extrem de favorabile structurii lui individuale.”. Drumul său iniţiatic – a continuat criticul – reprezintă, de asemenea, o încercuire, poarta spre o lume nou creată în care doar Brâncuşi poate să existe ca un tot absolut. Şi atunci, raportarea lui Dumitraş la spiritul părintelui sculpturii mondiale, atât de prezent în Târgu Jiu şi în Gorj, nu se poate face decât printr-un cerc.” La rândul său, Vlad Ciobanu constata că: „…în toate sculpturile lui Maxim Dumitraş, se simt o linişte, o putere de a se bucura de această lume, o încercare bucuroasă de a o descifra şi de a se înscrie cu smerenie în această realitate. Cumva, şi comparaţia nu cred că e forţată, cumva aceeaşi linişte, aceeaşi serenitate se regăsesc şi în opera lui Brâncuşi, nu degeaba mi-am dorit ca sculptura lui Maxim Dumitraş să ajungă aici şi îi mulţumesc că a făcut asta”. În cuvântul său, Radu Boroianu, vorbind atât în numele iubitorului şi colecţionarului de artă, dar şi al conducătorului Institutului Cultural Român, a subliniat: „Trebuie să mărturisesc că am început prin a intra în contact cu primii doi mari galerişti ai New Yorkului. Voi trimite tot ce are vizual pe net pentru ca ei să înceapă să se uite. Maxim Dumitraş merită lucruri care nu sunt simplu de realizat. Pentru că el ar trebui să fie în locurile cele mai importante din lume. Chiar dacă noi am avea mijloacele materiale să facem de capul nostru aşa ceva, tot nu e la dimensiunea lui Dumitraş. El trebuie să intre pe uşa din faţă, nu să apară într-o expoziţie plătită de o instituţie de stat din România. Şi asta se va realiza. Ştim care sunt drumurile, le vom parcurge cât mai repede. Secretul reuşitei lui Dumitraş se ascunde în el însuşi. El, ca şi în cazul lui Brâncuşi, atinge o treaptă a transcendenţei către modernitate pe care nu o poţi altminteri transmite. Dacă te închizi în tine, dacă eşti împotriva celorlalţi nu ai cum să ajungi să fi cu adevărat un mare creator. Maxim Dumitraş e acest tip uman şi acest artist.” Şi, la finalul zilei, nu a putut fi decât firesc ca seara festivă, care a avut loc pe Insuliţa Jiului, să se numească „Brâncuşi şi bucuria muzicii”, un concert extraordinar, susţinut de Ghoerghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş, cu participarea Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Adică, o atmosferă sărbătorească autentică, aşa cum şade bine şi zonei folclorice a Olteniei de sub munte, dar şi lui Brâncuşi, la împlinirea venerabilei vârste de 140 de ani.

Ziua 3
Colocviile Brâncuşi au continuat, în această a treia zi, tot la Universitatea „Constantin Brâncuşi”, cu partea a II-a, când au avut comunicări şi expozeuri: Matei Stârcea-Crăciun, Magda Buce-Răduţ (Stâlpul totemic al generaţiilor – semnificaţie şi mesaj în creaţia celor doi artişti români: Constantin Brâncuşi şi Ion Ţuculescu), Sorin Lory Buliga („Spirit” şi „materie” în opera lui C. Brâncuşi), Paul Rezeanu (Date noi şi rectificări în biografia lui Brâncuşi), Ion Mocioi (Metamorfoza materiei în opera lui Brâncuşi), Florea Firan (Aforismele şi textele lui Brâncuşi – ediţie nouă şi lansare de carte), Lazăr Popescu (Brâncuşi – o relectură a aforismelor şi textelor), Zenovie Cârlugea (Constantin Brâncuşi în contextul mişcărilor spiritualiste evocat de Lucian Blaga, însemnări postume – lansare de carte) şi Pavel Florescu (Cifrul Coloanei infinite). Urmate de, normal, cuvintele festive de închidere a Colocviilor. Discuţiile aferente au avut loc la masa de prânz. Iar, concluziile – la autocar.

Text apărut în revista Viaţa Românească, nr. 3/2016