„Istoria unui simbol national – Coloana fara sfarsit” a fost prezentata la Casa Pogor din Iasi

Muzeul Literaturii Române „Casa Pogor” din Iaşi a fost, sâmbătă, 5 mai 2012, gazda reprezentanţilor Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, care au prezentat ieşenilor expoziţia de fotografie „Istoria unui simbol naţional – Coloana fără sfârşit”, cartea „Aşa grăit-a Brâncuşi” a doamnei Sorana Georgescu Gorjan şi o expunere despre Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu.

„Casa cu ferestre luminate”, aşa cum este cunoscută în Iaşi, în saloanele căreia își dădeau întâlnire câteva dintre personalitățile care au marcat istoria României moderne, Maiorescu, Alecsandri, Xenopol, Conta, Caragiale, Eminescu, Slavici, Creangă și mulți alții a aparţinut lui Vasile Pogor, unul dintre fondatorii celebrei societăți literare „Junimea”. Expoziția permanentă, reorganizată și inaugurată aici la 13 octombrie 2006, reunește aspecte de istorie literară parcurgând, pe etape, o perioadă de circa 150 de ani.

Fotografiile reprezentând istoria „Coloanei fără sfârşit” au fost expuse la Galeriile „Pod Pogor”, un loc conceput pentru a alătura pe aceeaşi scenă poezia, arta plastică, arta decorativă, actul dramatic, muzica. Ieşenii vor putea vizita expoziţia Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” în acest spaţiul generos până la 15 mai.

 

 

Mergi Sus