Serge Fauchereau s-a născut la 31 octombrie 1939, în localitatea Rochefort-sur-mer. După ce a fost profesor de literatură americană la universitățile din New York și Texas, Austin, a fost curator al expozițiilor internaționale la Centrul Pompidou din Paris (expoziții Paris-New York, Paris-Berlin, Paris-Moscova, realism, etc.) și la alte instituții, precum Palazzo Grassi din Veneția (Futurismo și Futurismi), Kunsthalle din Bonn (Europa-Europa), Tate Modern din Londra (Century City), Muzeul de Artă și Istorie a Iudaismului din Paris, Muzeul de Artă Modernă din Lille-Villeneuve d’Ascq, Muzeul Național Reina Sofia din Madrid.
Sur les pas de Brancusi. De Tîrgu Jiu à Philadelphie, via l’impasse Ronsin, Editura Hermann, 2013 (prima ediţie, 1995, Cercle d’art), prezentată de autor ca un jurnal de călătorie sub semnul lui Brâncuşi, combate cu argumente judicioase o serie de clişee persistente, stabilite de-a lungul vremii în legătură cu opera şi personalitatea artistului. Serge Fauchereau, cum anunţă încă din titlu şi cum precizează în notele preliminare, publică un fel de jurnal ţinut pe timpul şederii în România, în iulie şi august 1994, completat cu note şi reflecţii după o nouă vizită în cartierul Montparnasse şi consultarea unora din cărţile scrise anterior despre Brâncuşi. „Această carte – ne previne autorul – nu e chiar o monografie Brâncuşi; este mai curînd relatarea unui periplu în România şi la Paris în locuri văzute prin prisma unei pasiuni, aceea a sculpturii. Bazată pe o experienţă trăită, cartea înregistrează toate solicitările întîlnirilor şi coincidenţelor formale sau tematice, sfidînd ideile primite asupra personalităţii şi operei sculptorului. Ea propune mai multe întrebări decît posibile răspunsuri”.

Într-un interviu acordat în urmă cu 10 ani jurnalistei Miruna Munteanu, acesta aprecia că tirania agresivă a mass-media şi modelele nocive pe care le propagă se află la originea crizei de valori care afectează azi Europa, cu referire în special la ceea ce se întâmplă în Franța.
Serge Fauchereau constată o realitate alarmantă: „Se pare că tinerii devin din ce în ce mai reticenţi faţă de orice tip de ucenicie care nu este rapidă şi imediat gratificantă. Mulţi dintre ei cred, la fel ca unul dintre «preţioşii» lui Moliere, că «oamenii de calitate ştiu totul, fără să fi învăţat vreodată ceva». Se amăgesc că ar exista un fel de cunoaştere înnăscută, spontană”. Fauchereau citează o anecdotă a eseistului american Allen Tate. Întrebând o cunoştinţă dacă ştie să cânte la vioară, acesta a primit următorul răspuns: „Nu pot spune, n-am încercat niciodată”.
Cum s-a ajuns la această mentalitate bizară? Serge Fauchereau explică: „Nu este uşor să trezeşti şi să reţii interesul tinerilor într-o societate care dispune de mijloace puternice de a-i modela «altfel», potrivit unor valori atractive, care nu necesită niciun fel de cunoaştere.
În Franţa, numeroşi responsabili din învăţământ, încurajaţi de cea mai înaltă autoritate a statului, au considerat că ar fi deopotrivă mai uşor şi mai profitabil să propună majorităţii elevilor obiecte de studiu pe gustul acestora”. Fauchereau face aluzie la preşedintele Nicolas Sarkozy, care a stârnit controverse aprinse declarând că elevii de liceu nu ar trebui obligaţi să citească operele doamnei de Lafayette.
„O mare scriitoare a secolului al XVII-lea, creatoare a romanului francez modern, pe care Sarkozy n-a citit-o. A zis că a încercat, dar l-a plictisit. Nu mă deranjează că un preşedinte de republică citeşte Tin Tin, e dreptul lui. Ceea ce este grav este să interzici sau să denigrezi ceea ce nu înţelegi”.
Serge Fauchereau denunţă epurarea strict utilitaristă a programei şcolare, dar şi concesiile exagerate făcute „gustului” elevului: „Unui copil de 13 ani – pe care azi îl numim adolescent – nu i se mai cere să studieze Cidul lui Corneille, ci textul unui cântec de Leo Ferre; şi i se va explica în ce fel să interpreteze un document administrativ, pentru că îi va fi mai util decât să înveţe o poezie a lui Victor Hugo. Este, după părerea mea, o dilemă falsă, o alegere între categorii care nu pot fi comparate.
Este un eşec al învăţământului să spui că, de vreme ce nu-i putem interesa pe copii, vom încerca să-i amuzăm, să le propunem lucruri mai facile. Nu cred că ar trebui să facem benzi desenate după romanele lui Marcel Proust, sub pretextul că aşa ar deveni mai atractive. Nu cred în abordarea asta. Cred că ar trebui mai degrabă ca educatorii să aibă putere de convingere, să le arate elevilor că este util şi interesant să cauţi ceva, să cercetezi, să descoperi. Poate fi la fel de pasionant ca un joc de şah”.
Ar putea internetul să compenseze prăbuşirea standardelor şcolare? Să devină furnizor de cultură generală? „Nici vorbă”, spune Serge Fauchereau. El explică: „Internetul este un minunat instrument de informare. Pentru cei care au acces la el, din punct de vedere material, dar şi intelectual. Fiindcă internetul nu-i informează decât pe cei care au deja informaţii, care şi-au format propria memorie şi au învăţat să navigheze prin reţele. În lipsa unei instrucţiuni solide, oamenii nu vor încerca să înţeleagă lucruri complicate. Vor merge mai degrabă – aşa cum o fac copiii – spre ceea ce e amuzant, facil.
Informaţia e doar informaţie. Ea trebuie interpretată, trebuie pusă în context. Altfel nu valorează nimic. Şi, mai ales atunci când cantitatea de informaţii este enormă, trebuie să ştii să selectezi. Or, numai prin inteligenţă şi educaţie poţi să alegi”.