PREMIULUI NAŢIONAL „BRÂNCUŞI”

Regulamentul Premiului Naţional „Brâncuși” 2017

Regulamentul Premiului Naţional „Brâncuși” 2017

Proces verbal jurizare Premiul Național „Brâncuși”, 2016

Proces verbal jurizare Premiul Național „Brâncuși”, 2016
 

Nominalizările Institutului Cultural Român pentru Premiul Național Constantin Brâncuși, 2016

Nominalizări pentru activitatea artistică excepțională, pentru viziunea contemporană a operei, pentru premiile și disctinctiile primite.

1. Bogdan Rață este un sculptor din generația tânără a artiștilor. Noul său realism hibrid găsește noi forme genetice ale anatomiei umane în căutarea unui nou postumanism. Bazat într-un „viitor uitat”, lucrarea sa reproduce „replicile realității” care amintesc de lumea virtuală în filmul Blade Runner. Rata înmulțește părți umane (degete, urechi și așa mai departe) și le îmbină în forme de viață noi. Creștinii nou-născuți par să provină din experimente stranii cu corpul uman într-un laborator de estetică. Lucrările lui Rata formează o schimbare contextuală a detaliului anatomic prin înmulțirea obsesivă. Materialele folosite, precum și aspectul industrial rezultat, pun la îndoială atacul asupra personalității individuale într-un climat de uniformitate a brandingului comercial. Conceptul de „mână-picior” și simbolul „binecuvântare nereușită” consolidează ideea din spatele lucrării, propulsându-i delicat în domeniul grotesc. Torsul evocă, de asemenea, o întorsătură a realității, temele sociale provocatoare ale identității sexuale și hermafroditul. Folosește materiale noi ca polistiren, vopsea industrială, tencuială, rășină sintetică. Continuare »

Nominalizările Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” pentru Premiul Național „Brâncuşi”, 2016

Maxim DUMITRAŞ, pentru expoziţia intitulată Absenţe încercuite, deschisă în perioada

19 februarie – 16 martie 2016, la Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu. Expoziţia a fost vernistă în cadrul Colocviilor Brâncuşi – manifestare cultural-ştiinţifică dedicată împlinirii a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi.

Înăuntrul pietrei am făcut golul, ca să poată fi locuită piatra. De gol să poată fi locuită”, zice Maxim Dumitraş. Şi mai departe: „Sculptura aduce cerul în fața ochilor, ca să poată fi privit. Are loc o schimbare totală de perspectivă, unde, în primul rând, nu mai interesează materia sculpturii, ci spațiul care o înconjoară. Dar nu spațiul apropiat ei, din preajma ei, ci acela cosmic. Sculptura devine un limbaj al spațiului nemărginit, un discurs despre el. Prin sculptură spațiul își dezvăluie cea de-a patra sa dimensiune: timpul. Absența locuită (încercuită) este cerul care își dă timp ca să poată fi. Prin sculptură, absența devine locuită de ea însăși”. Continuare »

Regulamentul Premiului Naţional „Brâncuși” 2016

Regulamentul Premiului Naţional „Brâncuși” 2016

NOMINALIZĂRI PENTRU ACORDAREA PREMIULUI NAŢIONAL „BRÂNCUŞI”, 2015 – Institutul Cultural Român

1. Vlad Ciobanu, pentru Bustul lui Mihai Eminescu (Orhei, monument de for public)

Chiar dacă Premiul “Constantin Brâncuşi” i-a mai fost acordat o dată lui Vlad Ciobanu, această distincţie răsplăteşte admirabilă sa implicarea în organizarea unor tabere de sculptură, precum şi participarea cu lucrări de referinţă la simpozioane naţionale şi internaţionale: Hobiţa, Sălişte, Măgura, Sighet, Ipoteşti, Negreşti (Oaş), Bor (Iugoslavia), Troian (Bulgaria), Usice (Serbia) ş.a. Bustul lui Mihai Eminescu, monument de for public ridicat la Orhei, poate fi considerat un gest de reconsiderare a Centrului. Centrul, ca reper al creativităţii, al capacităţii unui popor de a face paradigmă cu universalul.  Continuare »

NOMINALIZĂRI PENTRU ACORDAREA PREMIULUI NAŢIONAL „BRÂNCUŞI”, 2015 – Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”

1. Darie DUP pentru Ciclul Axis Mundi, expoziţii având ca temă principală „arborele, copacul, ca semn plastic, ca simbol metafizic”, deschise începând cu martie 2014, la sala Cuhnia din cadrul Centrului Cultural Palatele Brâncovenești Mogoșoaia, în iulie 2014, la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal Sibiu, în octombrie 2015, la Muzeul Judeţean Gorj, Târgu-Jiu, iar în februarie 2016, la Muzeul Național al Țăranului Român.
Personalitate de prim rang a artei românești, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București, Darie Dup a avut numeroase expoziţii în ţară şi străinătate, atât personale, cât şi de grup, a participat la numeroase simpozioane de sculptură, bienale, a primit premii şi distincţii, lucrările sale găsindu-se astăzi în multe muzee şi colecţii private de pe tot globul.
Fascinat de „fragmentele anatomice şi de scenarizarea lor”, „sculptor cu o foarte bună priză la materie și cu un la fel de puternic instinct al formei”, Darie Dup este unul dintre cei mai înzestrați și mai bine definiți artiști români. Continuare »

Regulamentul Premiului Naţional „Brâncuși” 2015

Regulamentul Premiului Naţional „Brâncuși” 2015

Mergi Sus